De la 1 iulie, salariul minim pe economie a urcat de la 850 la 900 de lei brut pe lună. După calculele GdS, un angajat primește în plus 34 de lei pe lună, în timp ce o firmă cheltuie cu 67 de lei în plus față de luna precedentă, cu fiecare om plătit cu minimul pe economie. Atenție, șoferi! Când crește salariul minim, cresc și amenzile de circulație.
Anul acesta, salariul minim pe economie a crescut de două ori. De la 1 ianuarie, a urcat de la 800 de lei brut pe lună la 850 de lei, iar de ieri, 1 iulie, a ajuns 900 de lei brut pe lună. Pentru cei care muncesc, această măsură este benefică. Dar puțini cunosc faptul că orice majorare a salariului minim pe economie înseamnă câțiva bănuți în buzunarele celor care muncesc, dar înseamnă și impozite, și contribuții mai mari plătite de firme către stat. De fiecare dată, suma care ajunge la bugetul de stat din majorarea forțată a salariului minim pe economie este mai mare decât suma pe care o încasează efectiv salariatul plătit la nivelul retribuției minime.
GdS a efectuat un calcul comparativ, privind costurile salariale ale unei firme, atât la nivelul vechiului salariu minim, cât și la nivelul celui actual.
La un minim de 850 de lei, societatea cheltuia 1.093 de lei
În luna iunie, când salariul minim pe economie era de 850 de lei brut, angajatul încasa 636 de lei. Contribuțiile totale plătite la stat de către salariat ajungeau la 214 lei, iar contribuțiile ce trebuia achitate de firme ajungeau la 243 de lei. În total, unitatea economică suporta lunar costuri de 1.093 de lei atât cu banii ce i se cuveneau angajatului, cât și cu dările către stat. Dacă angajatul primea în mână 636 de lei, restul până la 1.093 de lei erau bani ce mergeau către bugetul consolidat al statului.
La un salariu minim de 900 de lei, societatea cheltuie 1.160 de lei
Calculele se schimbă de luna aceasta. În luna august, când firmele vor plăti salariile pe luna iulie, angajații care au în acte salariul minim pe economie vor pleca acasă cu aproximativ 670 de lei pe lună, mai mult cu 34 de lei decât banii cuveniți luna anterioară. Contribuțiile plătite de salariat cresc la 230 de lei pe lună, cu 16 lei în plus față de luna anterioară, iar contribuțiile ce trebuie achitate de societate urcă la 260 de lei pe salariu, cu 17 lei mai mult decât luna trecută. Așadar, la o simplă majorare a salariului minim pe economie cu 50 de lei (de la 850 la 900 de lei), firma cheltuiește în plus față de luna anteriorară cu 67 de lei, pentru fiecare angajat plătit cu salariul minim. Din luna iulie, cheltuielile totale ale unei societăți care are cel puțin un angajat cu salariul minim pe economie vor urca la 1.160 de lei, mai mult cu 67 de lei față de calculele aferente lunii iunie, când firma cheltuia aproximativ 1.093 de lei cu fiecare angajat plătit cu salariul minim.
Cresc și amenzile rutiere
Valoarea unui punct de amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim pe economie. Creșterea salariului minim pe economie de la 850 la 900 de lei face ca punctul de amendă să urce de la 85 la 90 de lei. Amenzile de circulație încep de la 180 de lei, pentru două puncte de amendă, și ajung până la 1.800 de lei, pentru acei conducători auto care sunt sancționați de polițiști cu 20 de puncte amendă. Persoanele juridice pot primi amenzi de circulație și mai mari, fiind cuprinse între 1.890 și 9.000 de lei, potrivit calculelor aplicate la clasele de amenzi din Codul Rutier.
Costuri suportate de angajat și de firmă la salarii minime diferite
Salariu brut Salariu brut Creșteri
de 850 lei de 900 cheltuieli
Salariul net 636 670 34
Contribuții salariat 214 230 16
Contribuții societate 243 260 17
Total cheltuieli firmă 1.093 1.160 67
*Calcul realizat de GdS
Care sunt noile amenzi de circulație
Potrivit claselor de sancțiuni prevăzute de Codul Rutier, valorile noilor amenzi care se aplică de la 1 iulie 2014 sunt următoarele:
– clasa I – 2 sau 3 puncte amendă (180 sau 270 de lei, de la 1 iulie)
– clasa a II -a – 4 sau 5 puncte amendă ( 360 sau 450 de lei, de la 1 iulie)
– clasa a III -a – de la 6 la 8 puncte amendă (între 540 și 720 de lei de la 1 iulie)
– clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte amendă (între 810 şi 1.800 de lei, de la 1 iulie)
– clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte amendă – se aplică doar persoanelor juridice -(între 1.890 și 9.000 de lei).