10.1 C
Craiova
duminică, 20 octombrie, 2019
Acasă Bani & Afaceri Bonul fiscal în 2014

Bonul fiscal în 2014

-

Problema înregistrărilor contabile pe bază de bon fiscal, precum şi implicaţiile fiscale aferente au fost subiectul multor schimbări legislative în ultimii ani. Deducerea TVA de pe bon se poate face dacă valoarea bonului inclusiv TVA este sub 100 de euro şi bonul are tipărit codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului. Dacă bonul fiscal are o valoare mai mare de 100 de euro sau nu are tipărit codul de înregistrare în scopuri de TVA, nu se poate deduce TVA. În acest caz, trebuie solicitată de la furnizor o factură. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii bonului este cursul valabil la data emiterii bonului.
La bonurile de combustibil, dreptul de deducere depinde de utilizarea integrală/parţială a autoturismului în derularea activităţii firmei. Există drept de deducere integrală a combustibilului în situaţia când se poate face dovada că autoturismul este utilizat exclusiv cu scopul de a face activităţi economice. În caz contrar, dreptul de deducere este de 50%. Mai trebuie menţionat că pe 14 martie 2013 şi-au încetat aplicabilitatea prevederile referitoare la justificarea deducerii TVA pentru carburanţii auto pe baza bonurilor fiscale, indiferent de valoarea acestora, emise conform OUG nr. 28/1999, în condiţiile în care acestea erau ştampilate şi aveau înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului.
De asemenea, în declaraţia 394 nu se înscriu bonurile fiscale care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate conform prevederilor art. 155, alin. (11), (12) şi (20) din Codul Fiscal. Prevederea se aplică începând cu operaţiunile efectuate pe teritoriul naţional în luna august 2013 şi numai până pe 31 decembrie 2014 (Ordinul nr. 2986/2013).
Costin Niţu –
curierulnational.ro

ȘTIRI VIDEO GdS