16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & Afaceri20 de companii britanice, interesate de dezvoltarea infrastructurii de transport din România

20 de companii britanice, interesate de dezvoltarea infrastructurii de transport din România

Peste 20 de companii britanice care au alcătuit misiunea comercială la conferinţa Mass Transport – British Capabilities şi-au manifestat interesul de a contribui la dezvoltarea infrastructurii de transport din România, spre beneficial ambelor părţi. În cadrul discuţiilor bilaterale purtate în cadrul acestui eveniment,  George Micu, managerul CFR SA, a afirmat importanţa acordată dezvoltării infrastructurii de transport, dar şi speranţa că vor putea fi identificate soluţii sustenabile prin implicarea comună în dezvoltarea unor proiecte viitoare, în contextul în care România a adoptat mai multe măsuri pentru crearea unui mediu economic stabil şi atractiv care permite promovarea investiţiilor în domenii de interes, precum infrastructura de transport.
“Consider oportună eficientizarea relaţiilor cu companii de prestigiu la nivel mondial, care manifestă interes pentru piaţa românească, alături de diversificarea formelor de colaborare în domeniul dezvoltării infrastructurii şi al investiţiilor, astfel încât să punem bazele unor colaborări pragmatice şi reciproc avantajoase”, a declarat George Micu, managerul CFR SA.”Sunt bucuros de interesul real manifestat de participanţii la conferinţă, atât faţă de proiectele României în domeniul infrastructurii de transport, cât şi faţă de experienţa companiilor britanice în acest sector. Din punctul meu de vedere, succesul evenimentului s-a datorat şi colaborării excelente cu instituţia dumneavoastră şi sunt convins că această cooperare va continua de asemenea pe viitor”, a declarat Martin Harris OBE, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS