28.4 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriCEO va angaja doar o treime din disponibilizaţii de la prestatorii de servicii

CEO va angaja doar o treime din disponibilizaţii de la prestatorii de servicii

Complexul Energetic Oltenia (CEO) nu va angaja decât o parte a disponibilizaţilor de la firmele prestatoare de servicii care au concediat personal în acest an. Conducerea Diviziei Miniere, din cadrul CEO, a finalizat analiza dosarelor salariaţilor prestatorilor de servicii pentru companie şi a rezultat că doar 310 salariaţi îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi reangajaţi, după ce şi-au pierdut locul de muncă. În judeţul Gorj există peste zece firme înfiinţate de sindicate şi care de-a lungul anilor au primit contracte din partea producătorului de lignit din Oltenia. Societăţile respective aveau rolul de a prelua concediaţii colectiv din industria minieră şi de a atenua efectele în plan social ale disponiblizărilor efectuate din 1997 încoace. De-a lungul timpului însă, la firmele respective, sindicatele şi administraţia au făcut angajări fără a se ţine cont de principiile economiei de piaţă şi de rentabilitate, astfel că aproape toţi prestatorii au ajuns să aibă pierderi.

CEO le-a tăiat contractele

Din cauza dificultăţilor prin care a trecut compania, conducerea Complexului Energetic Oltenia a decis ca din luna august a acestui an să nu mai prelungească finanţarea pentru prestatorii de servicii şi astfel aproape 900 de oameni şi-au pierdut sau îşi vor pierde locurile de muncă. Cele mai afectate firme sunt Sind Jilţ Mătăsari şi Olservmin. Cei doi prestatori au dat afară sute de salariaţi şi sunt în pragul falimentului. Potrivit lui Ion Răuţ, directorul de Resurse Umane din cadrul Complexului Energetic Oltenia, în urma analizei efectuate de către specialiştii Diviziei Miniere, doar 310 persoane mai pot fi reîncadrate în muncă. Este vorba de cei care au oferit terenuri companiei miniere pentru a fi angajaţi şi de cazurile sociale, întreţinători de familii: „Lista este gata şi pe ea se află 310 persoane. Aceştia au dat terenuri la companie pentru a se extinde fronturile de lucru. Era nedrept ca ei să devină şomeri, după ce a existat această înţelegere. Nu este vina lor că nu au fost angajaţi la Complexul Energetic Oltenia sau la fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia. Probabil că li s-a promis că vor ieşi la pensie de la prestatori, iar oamenii au fost de acord să fie angajaţi acolo. În al doilea rând, pe lista cu cei 310 salariaţi se mai află unici întreţinători de familii sau cazurile sociale grave, cu persoane bolnave în întreţinere. Problema este că ei vor fi angajaţi, cel mai probabil la Minprest Rovinari, dar nu poţi să faci lucrurile astea peste noapte. Durează câteva luni până să integrezi în activităţi sute de oameni şi să realizezi cadrul în care aceştia să îşi desfăşoare activitatea. Trebuie spus că de-a lungul timpului managerii prestatorilor de servicii s-au mulţumit să primească bani de la CEO şi să nu se reorienteze către alte domenii de activitate, astfel încât impactul disponibilizărilor să nu fie cel actual“, a precizat Ion Răuţ, directorul Direcţiei Resurse Umane, din cadrul Complexului Energetic Oltenia.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS