Numărul locurilor de cazare oficiale de pe litoral nu trece de 93.000, incluzându-le şi pe cele din Constanţa, şi, cu toate acestea, asociaţiile din turism anunţă weekenduri în care la mare sunt 200.000 de turişti, ceea ce înseamnă fie că restul se cazează la negru, fie dorm pe plajă, potrivit FPTR

În fiecare an apar cifre diferite, mai mult sau mai puţin veridice, privind numărul de turişti pe litoralul românesc, datele fiind vehiculate de diverse organizaţii, începând cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), care citează Poliţia Română, până la fostul ministru al turismului, Dan Matei Agathon.
Pornind de la declaraţiile care anunţă în mod regulat numărul de turişti de pe litoral citând „sursele oficiale“, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a făcut un studiu privind numărul real de locuri de cazare aflate pe ţărmul Mării Negre.
În ultimul raport al Institutului Naţional de Statistică (INS) pentru 2011, la secţiunea „structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi capacitatea de cazare turistică, pe tipuri de structuri şi destinaţii turistice“, anul trecut a fost centralizat un număr 80.690 de locuri de cazare pe litoral, excluzând oraşul Constanţa.
Din datele oficiale de pe site-ul MDRT, actualizate pe 22 iunie 2012, numărul de unităţi clasificate în care se regăsesc hoteluri, pensiuni, vile, cabane, campinguri, bungalow-uri, hosteluri, apartamente în regim hotelier, popasuri turistice, este de 954 de unităţi, totalizând 41.286 de spaţii de cazare, care cumulează 88.235 de locuri, ceea ce reprezintă o medie de două locuri în cameră. Acestora li se adaugă şi structurile din oraşul Constanţa, unde sunt 78 de structuri de cazare cu 2.067 de spaţii, totalizând 4.491 de locuri de cazare.
„Dacă este să privim lucrurile exact cum sunt publicate pe site-ul oficial al MDRT, până în anul 2011 au fost clasificate 1.029 de stucturi de cazare, FPTR identificându-le pe cele din anul curent 2012 înregistrate ca fiind în număr de trei (până la data de 22.06.2012), ele fiind localizate în Schitu, Eforie Nord şi 2 Mai. Am constatat că nu există concordanţă între cifrele oficiale, raportându-ne la finele anului 2011, când au existat, conform MDRT, un total de 88.178 de locuri de cazare. Şi atunci diferenţa de 7.488 de locuri de cazare (88.178-80.690) de ce nu a fost identificată în statistica oficială?“, a afirmat Dragoş Răducan, vicepreşedintele FPTR.
El crede că ar trebui să existe o concordanţă a datelor după care ar trebui să se ghideze toţi turoperatorii. „Lăsăm astfel loc speculanţilor, motiv pentru care portalurile de rezervări on-line sunt aproape neîncăpătoare pentru cei care îşi etalează vilele, pensiunile şi camerele de închiriat la negru, sfidând legile şi autorităţile competente. Estimăm că există câteva sute de vile de pe litoral care cazează turişti la negru, iar alte câteva mii de persoane particulare stau şi flutură cheile la intrările în staţiuni, acostând potenţialii clienţi chiar din momentul în care coboară din tren sau din alte mijloace de transport“, a mai spus oficialul FPTR.

Turişti la negru

În afara acestora, sunt o serie de structuri de cazare, chiar şi autorizate, care încasează bani, dar nu eliberează nici un bon fiscal.
Principalul portal de rezervări on-line de unde FPTR a extras informaţii pentru studiu arată că există 1.276 de unităţi de cazare pe litoral (faţă de 1.029 raportate de MDRT), cele mai multe regăsindu-se în staţiunile Eforie Nord, Costineşti, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche.
Potrivit FPTR, în topul structurilor de cazare care funcţionează pe litoral fără a fi autorizate se află vilele, cu un număr de apariţii de 567 pe portaluri, faţă de numărul real al celor clasificate, de 273, la care, dacă se estimează o medie de zece camere duble, deci 20 de locuri, reiese un număr de 6.600 de locuri ocupate de turiştii cazați pe litoral la negru doar în vile.
„Dar situaţia este cu mult mai gravă, pentru că nu doar în vile se cazează turiștii la negru, ci şi în case de vacanţă, pensiuni, complexuri turistice şi apartamente în regim hotelier, practic în majoritatea tipurilor de structuri de cazare există o astfel de formă ilicită de turism. Numărul exact al turiştilor cazaţi în astfel de structuri este foarte greu de estimat, dar bănuim că se situează în jurul a 40.000-50.000. Cu toate acestea, aşa-zisele surse oficiale vehiculate în toată presa în această vară anunţă în aproape fiecare sfârşit de săptămână cifre mult mai mari, respectiv 200.000 de turişti în weekendurile aglomerate“, a precizat Dragoş Răducan.

Diferenţa enormă de turişti unde se cazează? Direct pe plajă, în maşini?

Fostul ministru al turismului, Dan Matei Agathon, prezent din ce în ce mai des în media în ultima vreme cu comunicate pe teme turistice, a declarat că, atunci când litoralul este plin, sunt 200.000 de turişti.
De unde are aceste date? „Informaţiile le am de la asociaţia hotelurilor din Mamaia şi de la asociaţiile hoteliere din sudul litoralului. Sunt observaţiile directe ale hotelierilor. Au fost weekenduri când Mamaia a avut un grad de ocupare de 104%, iar Venus, de 108%. Este cel mai bun sezon de după Revoluţie, şi avem o creştere de 14% faţă de 2008, care fusese până acum cel mai bun an“, a spus fostul ministru.
El explică succesul din acest an al litoralului prin faptul că hotelierii l-au ascultat şi au încercat să creeze facilităţi all inclusive, ceea ce a atras şi mai mulţi turişti. Agathon uită să spună sau nu ştie că imaginea deteriorată a Greciei, problemele din nordul Africii şi criza economică i-au făcut pe mulţi români să meargă în vacanţă în ţară. Întrebat cum este totuşi posibil ca 200.000 de turişti să doarmă în 90.000 de locuri de cazare, Agathon a admis că restul se cazează „cam la negru“. „Sunt o grămadă de campinguri, structuri noi de cazare, sau stau la gazdă…“, a mai spus el.
Preşedintele ANAT, Corina Martin, a spus, la rândul ei, că oficial pe litoral sunt 110.000 de turişti în weekendurile aglomerate, dar neoficial numărul acestora ajunge la 200.000, conform estimărilor Poliţiei. „Nu ştiu cum îi numără, probabil după maşini, dar teoretic ar trebui să se ţină cont de fişele de cazare“, a spus Martin, care a încheiat cu o glumă când a fost întrebată unde ar putea dormi restul de turişti dintre cifrele oficiale şi numărul record de 200.000: „Cine nu are loc pe plajă, doarme în parc“.
Mediafax