27.3 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriPoţi să ai vechime în muncă dacă nu ai salariu

Poţi să ai vechime în muncă dacă nu ai salariu

Românii fără venituri sau cei care lucrează ilegal în străinătate pot cotiza la pensii în România, dar suma minimă de plată este destul de piperată. Viitorii pensionari fără serviciu sunt obligaţi să achite atât contribuţia unui angajat, cât şi pe cea a unui angajator, în total 31,3% dintr-un salariu.

Persoanele care nu au un loc de muncă sau lucrează în străinătate fără forme legale au posibilitatea să se asigure în România, unde pot cotiza la asigurările sociale (pensii), astfel încât să-şi menţină vechimea în muncă. În cazul celor care lucrează cu contract de muncă peste graniţă, atunci lucrurile sunt clare, pentru că lor li se consideră vechime în muncă respectivele contracte. „Dacă, într-o perioadă, o persoană este asigurată obligatoriu şi în acelaşi timp este asigurată facultativ, se valorifică perioada de asigurare obligatorie,
respectiv la stabilirea unei prestaţii se vor utiliza cu prioritate veniturile obţinute în statul european în care persoana a lucrat legal în baza unui contract de muncă. Dacă o persoană lucrează într-o ţară din afara Uniunii Europene sau într-o ţară cu care România nu are încheiată o convenţie, persoana respectivă poate opta să se asigure şi în sistemul public de pensii din ţara noastră“, au declarat reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii  (CJP) Dolj, la solicitarea GdS.

Cotizaţia minimă obligatorie: 232 de lei pe lună

Suma minimă ce trebuie plătită lunar pentru pensii de către cei fără serviciu sau de cei care lucrează „la negru“ nu este de neglijat. Persoanele care nu au venituri legale în ţară sau în străinătate trebuie să achite lunar minimum 232 de lei ca să fie asiguraţi. Şi procentul este uriaş: 31,3% din venitul asigurat. Procentul este mult mai mare decât cel plătit de un angajat (10,5%), pentru că acesta cuprinde şi contribuţia la pensii pe care ar fi trebuit să o plătească şi eventualul angajator (20,8%). „Cei care lucrează în străinătate, dar nu au încheiat un contract de muncă, se pot asigura în România, în baza unui contract de asigurare socială. (…) Nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială este 741 de lei în anul 2012, iar nivelul maxim este 10.585 de lei. Cota de contribuţie de asigurări sociale este de 31,3%. Prin aplicarea cotei de contribuţie asupra venitului minim obligatoriu asigurat, contribuţia de asigurări sociale lunare este de 232 de lei“, afirmă conducerea CJP Dolj. În județ, cererea pentru astfel de contracte este destul de mare. În tot anul 2011 şi în lunile ianuarie şi februarie 2012 (până pe data de 20.02.2012) au încheiat contracte de asigurare socială 843 de persoane.
În evidenţa CJP Dolj există, în total, 2.154 de astfel de contracte în județ.

Românii din străinătate cer plata retroactivă

Federaţia asociaţiilor de români din Europa a trimis, zilele trecute, o solicitare ministrului muncii din România, Claudia Boghicevici, prin care cere ca şi românii ce lucrează ilegal în diaspora să poată plăti retroactiv în ţară contribuţia la pensii. Românii care muncesc fără forme legale peste graniţă solicită ca termenul în care să poată să plătească retroactiv să fie de un an, iar perioada pentru care să achite oamenii să fie chiar și de 15 ani. În prezent nu există posibilitatea legală de a plăti retroactiv contribuţia de asigurări sociale de către cei care nu au un loc de muncă înregistrat cu forme legale. Singurul act derogatoriu de la prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii a fost OUG nr. 94/2010 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, susţin reprezentanţii CJP Dolj, dar ordonanţa a fost valabilă doar în perioda 02.11.2010-31.12.2010. Numai Ministerul Muncii poate decide dacă românii de peste graniţă vor putea plăti sau nu retroactiv contribuţia la pensii.
CJP Dolj susţine că pot încheia contracte de asigurare cu instituţia şi românii din străinătate, fie direct, fie prin intermediul curatorului sau mandatarului desemnat printr-o procură specială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS