30.5 C
Craiova
vineri, 4 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & Afaceri„Bulgăroaicele“ au invadat parcările

„Bulgăroaicele“ au invadat parcările

Cât de normal este ca şoferii autoturismelor înmatriculate în Bulgaria să poată parca oriunde în Craiova, fără să plătească taxa de parcare pe care ceilalţi şoferi sunt obligaţi să o achite anual? Această problemă a fost ridicată de cititorii GdS, proprietari de maşini înmatriculate în Bănie, deranjaţi că în multe situaţii nu au unde să-şi parcheze maşina din cauza „bulgăroaicelor“. Nemulţumirea este cu atât mai mare cu cât primăria a decis să dubleze taxa de parcare pentru acest an de la 20 la 40 de lei.

Parcările rămân o problemă în Craiova, în ciuda investiţiilor din ultimul timp ale primăriei, care a „desenat“ mii de locuri unde şoferii îşi pot trage autoturismul personal. O structură îmbâcsită a străzilor la care se adaugă nesimţirea unor şoferi care parchează pe unde apucă i-a adus la exasperare pe cei aflaţi la volan. De aceea, apariţia maşinilor cu numere de Bulgaria pe străzile Băniei şi, implicit, în parcările amenajate de municipalitate a început să-i deranjeze pe şoferii care, de voie de nevoie, plătesc taxa de 40 de lei. „Noi de ce să plătim şi ei nu? Parcările astea s-au făcut din banii noştri. Nu sunt de acord să plătim taxă de parcare, dar dacă tot e obligatorie, atunci să beneficieze de pe urma ei doar cei care plătesc. Nu aş avea nimic cu cei care au maşini din Bulgaria, dar să fie şi ei solidari cu noi. Noi cu plata şi ei cu beneficiul? Măcar de-ar fi doar în tranzit aceste maşini, dar, nu, ele sunt prezente mereu în oraş“, a spus Bogdan Cimpoeru, un şofer de 45 de ani din Craiova. „Nu vreau să generalizez, dar băieţii ăştia cu maşini de Bulgaria mi se par mai nesimţiţi în trafic decât ceilalţi. Cel puţin asta am văzut eu. Ar fi bine să fie puşi şi ei la plată, nu numai noi. Toată lumea ştie că oamenii îşi cumpără maşini înmatriculate în Bulgaria şi că nu vin aici doar pentru câteva zile. Ar trebui să se dea o lege prin care să fie obligaţi la plata taxelor locale şi utilizatorii lor, indiferent unde este înmatriculată maşina“, a declarat Viorel Pârlagu. De partea cealaltă, Alexandru B., un bărbat de 30 de ani, posesor de „bulgăroaică“, spune că nu este normal să plătească bani pentru a parca în oraş, deoarece, teoretic, el se poate afla în tranzit. „Dacă maşina nu era înmatriculată în Bulgaria, ci în Germania sau Italia, mai era o problemă? Poate am venit doar pentru câteva zile la familia mea. Cine mă poate trage la răspundere pentru asta? Suntem într-o ţară europeană, maşina este înmatriculată într-o ţară europeană, deci nu văd ce îmi pot face. Am ales să cumpăr o maşină din Bulgaria pentru că statul român nu mi-a oferit condiţiile de a cumpăra una şi s-o înmatriculez aici. Eu doar am profitat de portiţele legale. Nu cred că sunt vinovat pentru asta. Şi ca mine sunt mulţi“, a spus acesta.

Cu mâinile legate

Primăria recunoaşte că are probleme cu locurile de parcare ocupate de maşini înmatriculate în alte state, cu precădere în ţara vecină.  
„Atâta timp cât maşinile pot circula liber între statele membre ale Uniunii Europene şi anumite aspecte nu au fost încă reglementate de legiuitor, autoturismele înmatriculate în Bulgaria sau cumpărate din această ţară, precum şi autoturismele cumpărate sau înmatriculate din/în orice altă ţară europeană, care sunt prezente şi în oraşul nostru, creează unele probleme. Este vorba despre un fenomen la nivel naţional – respectiv acela că aceste  maşini nu pot fi inventariate atâta timp cât sunt înmatriculate în altă ţară. Această situaţie generează o serie de neajunsuri pentru autorităţi. Ca atare, deţinătorul unui astfel de autoturism nu poate fi identificat în cazul aplicării unei sancţiuni sau în vederea înregistrării pentru plata taxei de parcare“, se arată într-un comunicat al Primăriei Craiova. Dan Dobrescu, şeful Serviciului Control Gospodărire Comunală din cadrul primăriei, recunoaşte că nu poate face nimic pentru a-i obliga pe aceşti şoferi să plătească taxa de parcare. „Are voie să parcheze pentru că nu-i interzice nimeni acest lucru. Întâmplarea face că maşina este din Bulgaria. Este un vid de legislaţie. Am discutat foarte mult treaba asta. Şi pe mine mă deranjează, ca şi cetăţean, dar nu am ce face“, a declarat Dobrescu. Primarul Antonie Solomon spune şi el că de doi ani tot încearcă să găsească o soluţie pentru a-i obliga pe şoferii „bulgăroaicelor“ să plătească taxa către bugetul local. „Trebuie să ne organizăm. Ne gândim la o soluţie. Locurile de parcare sunt puţine şi asta mai lipsea, să vină şi maşinile astea înmatriculate în alte ţări. Trebuie să găsim o soluţie nu numai pentru ele, ci şi pentru autoturismele înmatriculate în alte judeţe. Dacă vine, de exemplu, o maşină de Olt şi parchează o zi întreagă, ia locul unui craiovean. Poate băgăm parcare cu plata. Aşa i-am putea identifica. Ne vom gândi“, a spus primarul.

Locurile de parcare sunt puţine şi asta mai lipsea, să vină şi maşinile astea înmatriculate în alte ţări. Trebuie să găsim o soluţie nu numai pentru ele, ci şi pentru autoturismele înmatriculate în alte judeţe. Dacă vine, de exemplu, o maşină de Olt şi parchează o zi întreagă, ia locul unui craiovean. Poate băgăm parcare cu plata. Aşa i-am putea identifica. Ne vom gândi“.

Antonie Solomon

Are voie să parcheze pentru că nu-i interzice nimeni acest lucru. Întâmplarea face că maşina este din Bulgaria. Este un vid de legislaţie. Am discutat foarte mult treaba asta. Şi pe mine mă deranjează, ca şi cetăţean, dar nu am ce face“.

Dan Dobrescu, şeful Serviciului Control, Gospodărire Comunală din Primăria Craiova

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

131 COMENTARII