Autoritatea pentru Valo-rificarea Activelor Statului (AVAS) a anunţat ieri, printr-un comunicat de presă, că mandatul care i-a fost acordat de guvern pentru privatizarea Avioane Craiova SA a expirat de drept. AVAS fusese mandatată să continue procesul de privatizare a societăţii craiovene în numele şi pentru Ministerul Economiei (prin HG nr. 763/2009), până la 14 octombrie 2009.
Ulterior, „AVAS s-a aflat în situaţia de a nu mai avea temeiul legal necesar continuării negocierilor cu ofertantul Alenia Aeronautica SpA, singurul rămas în cursa negocierilor pentru privatizare“, se spune în comunicatul instituţiei. La vremea respectivă, AVAS a susţinut că italienii de la Alenia Aeronautica puseseră la negocieri condiţii care depăşeau cadrul legal existent în România. Printre solicitări: ştergerea datoriilor societăţii, în valoare de 8 milioane de euro, precum şi suportarea de către stat a cheltuielilor legate de disponibilizările de personal. Ulterior, AVAS a propus guvernului o lege specială de privatizare în acest sens, însă ea a fost respinsă.
Documentaţia referitoare la Avioane Craiova SA se află în prezent la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), aflat în subordinea Ministerului Economiei. AVAS ar fi transferat documentaţia către instituţia amintită de pe 8 septembrie, iar OPSPI ar fi singura abilitată să continue administrarea şi, eventual, privatizarea Avioane SA. Trebuie spus că transferul de societăţi de la începutul lui 2009 între AVAS şi OPSPI a complicat situaţia privatizării Avioane Craiova SA, şi aşa destul de delicată. Proprietar al pachetului majoritar de acţiuni (80,9%) devenea Ministerul Economiei, dar cea care lansase fabrica la privatizare era AVAS. În consecinţă, a fost găsită o soluţie de compromis şi printr-un mandat special de la guvern AVAS a fost desemnată să se ocupe în continuare de privatizare. Între timp, a venit vacanţa şi negocierile au lâncezit. Mai mult, negocierile au fost sistate întrucât cererile italienilor depăşeau cadrul legal – susţine AVAS. Alenia Aeronautica nu a făcut niciodată declaraţii oficiale în acest sens. Acum, noua strategie pare să fie asocierea într-un joint venture, concomitent cu reducerea la jumătate a personalului – din 650 la 350. Dacă mai pleacă acasă 100 de salariaţi, Avioane Craiova devine un IMM.
AVAS a predat Avioane Craiova
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei