Fabrica de cărămidă Unirea din Târgu Jiu şi-a încheiat activitatea după 174 de ani. Anul 2006 a fost cel în care porţile unităţii s-au închis pentru totdeauna, punându-se astfel capăt unei tradiţii îndelungate în realizarea materialelor de construcţii.
Începuturile fabricii Unirea se plasează în anul 1832, când s-a deschis un atelier de porţelan. Producţia de cărămidă refractară, care a constituit principalul produs realizat de Unirea, a început în jurul anului 1880. Altă etapă importantă în istoria unităţii este cea cuprinsă între anii 1914 şi 1916, când prinţul Bibescu şi inginerul Alimănescu au deschis o mină de cărbune antracit, ocazie cu care s-a descoperit şi argila din locul numit Viezuroiu, pe raza comunei Schela. Aici a fost deschisă o exploatare de argilă, care a constituit baza de aprovizionare cu materie primă a fabricii Unirea până când aceasta s-a închis.
Următorul proprietar a fost bancherul Lupescu, care a cumpărat-o de la inginerul Alimănescu. Acesta a fost şi ultimul proprietar, pentru că pe 11 iunie 1948 unitatea a fost naţionalizată şi trecută în proprietatea statului comunist.
Comenzile s-au redus semnificativ
Odată cu răsturnarea regimului comunist şi descentralizarea economiei au început să apară şi primele probleme pentru fabrica Unirea. Apoi, în 1999, unitatea a fost privatizată de Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) prin metoda MEBO. Salariaţii s-au constituit într-o asociaţie prin care au cumpărat acţiunile de la FPS. Problemele însă nu s-au terminat, ba chiar s-au agravat. Traian Pătrăşcoiu a fost ultimul director al fabricii, din anul 1998 şi până în 2006. „Atunci când am venit director, fabrica avea datorii de 1,1 milioane de lei, salariile neplătite de trei luni, gazele şi energia electrică erau tăiate. Am încercat să redresez situaţia şi am reuşit să rezolv problemele stringente“.
Principalul produs realizat de fabrica Unirea era cărămida refractară în diverse forme. Acest tip de cărămidă păstrează căldura şi rezistă până la temperaturi de 2.000 de grade Celsius. Cărămida refractară era solicitată mai ales de unităţile metalurgice, care reprezentau principalii beneficiari ai fabricii. Cum acestea se confruntau cu dificultăţi, şi Unirea a întâmpinat greutăţi, pentru că solicitările s-au redus semnificativ. Fabrica a intrat în impas atunci când SIDEX, cel mai important partener, a fost privatizat şi, mai apoi, retehnologizat, astfel încât nu prea a mai avut nevoie de cărămidă refractară. „Am încercat să ne reorientăm către alte produse. Aşa am ajuns să realizăm cărămidă pentru construcţii şi folie din masă plastică. Altă investiţie a fost construirea unei clădiri cu spaţii comerciale în municipiul Motru. Erau activităţi rentabile şi ar fi putut să ducă societatea la liman, dar datoriile şi, mai ales, penalităţile erau foarte mari şi greu de achitat“, a spus Traian Pătrăşcoiu.
Finanţele au dat lovitura de graţie
Lovitura de graţie a fost primită chiar de la o instituţie a statului – Direcţia Finanţelor Publice Gorj -, care a fost lipsită de înţelegere faţă de problemele reale ale societăţii. Traian Pătrăşcoiu a povestit că dorea să achiziţioneze o instalaţie de fabricare a blocurilor ceramice, dar banii pe care reuşise să-i obţină pentru această investiţie au fost luaţi de Finanţe: „În perioada în care am văzut că nu prea mai există desfacere pentru cărămida refractară, am fost în Germania, unde mi s-a prezentat o instalaţie de fabricare a blocurilor ceramice pentru construcţie, care costa în jur de 100.000 de euro. Pentru a obţine aceşti bani, am purtat discuţii cu cei de la SIDEX, pentru a lua de la noi o cantitate mai mare de cărămidă, în schimbul căreia să ne achite suma de care aveam nevoie pentru achiziţionarea instalaţiei. Am reuşit să-i conving şi ne-au plătit în cont cei 100.000 de euro, dar Finanţele ne-au executat şi au luat banii în contul datoriilor. A fost lovitura fatală. Reprezentanţii statului nu au înţeles ce nevoie mare aveam de aceşti bani. Cred că aveam o şansă să ne redresăm dacă reuşeam să luăm instalaţia respectivă, pentru că blocurile ceramice au fost şi sunt foarte vândute. În 2006 a început procedura de faliment şi fabrica s-a închis. Atunci mai lucrau 220 de salariaţi. Statul a pierdut enorm, pentru că în loc să recupereze şi să încaseze lunar impozitele şi celelalte taxe, a preferat să închidă şi să vândă“.
