Ceva e putred şi în România

Auzi cum îi zic specialiştii: „senzitivitate conformă“. Cum ar veni, dacă spui că te aştepţi ca în viitor economia să meargă prost şi situaţia generală a României să se înrăutăţească, dar nu şi propria ta stare financiară se cheamă că eşti suspect de un soi de conformism. Aşa zice lumea, aşa zic şi eu, deşi chestia asta nu se referă şi la mine. Cam aşa s-ar traduce şi mai pe româneşte principala concluzie a unei cercetări realizate de INSOMAR la sfârşitul lui ianuarie 2009, dată publicităţii lunea trecută. Şi bine-i zic cei de la INSOMAR pentru că am văzut şi alte date din sondaj care confirmă cele de mai sus cu asupra de măsură. Aşadar, în timp ce 60 la sută dintre români cred că piaţa muncii va fi cea mai afectată de criză în 2009, 65 la sută spun că nu îşi fac griji că şi-ar putea pierde locul de muncă. Peste 55 la sută anticipează că actuala criză va afecta situaţia economică a României, dar numai 27 la sută că asta se va întâmpla şi cu propria situaţie financiară şi, chiar mai surprinzător oarecum, doar 20 la sută cred că le va fi afectată viaţa lor şi a familiilor lor în general. Şi dacă tot trecem printr-o perioadă plină de scandaluri legate de situaţia din spitale, să mai spunem că doar 18 la sută din populaţie îşi face griji legate de sănătate. Suntem, cum ar veni, o ţară de inconştienţi? Nu ştiu, dar un răspuns vom afla poate peste câteva luni, când efectele crizei se vor face cu adevărat simţite şi când, spun specialiştii, acestea vor atinge cam toate straturile sociale. Până atunci avem o părere personală care sună cumva şi a explicaţie.
Ea aparţine unui participant la dezbaterea organizată de INSOMAR, cu ocazia lansării sondajului cu pricina. E vorba de sociologul Dorel Şandor. „E plină România de bani nemunciţi“. Americanii îi zic „soft money“. Cum ar veni, bani obţinuţi uşor, chiar prea uşor. Mda, cred că vă daţi seama la ce se referă Dorel Şandor. Da, e vorba de consumul exagerat din ultimii trei-patru ani bazat pe credite. Asta să genereze oare percepţia deformată a multor români, cum că lucrurile nu pot sta chiar atât de rău? Să fie de vină această uşurinţă cu care s-au pricopsit în ultimii ani cu o mulţime de bunuri, de la case, la plasme şi de la maşini, la telefoane mobile scumpe? Poate şi asta. Cert e că, dată fiind situaţia descrisă de sondajul cu pricina, anul 2009 ar putea fi plin de surprize. Şi nu mă gândesc neapărat la cele de senzaţie mediatică, scandaloase, cu priză la publicul telespectator, ci la altele mult mai subtile şi insidioase. Cum ar fi să fii dat afară de la job după ce cu câteva zile înainte ţi s-a transmis pe cale oficială că firma e solidă şi că nu vor fi restructurări. Şi să te întrebi cu ce-ai greşit când tu eşti acelaşi angajat conştiincios, responsabil şi cu respect nemărginit faţă de şefi. Şi să-ţi spui apoi că sigur te-a săpat cineva şi abia apoi să realizezi că nici vorbă. Pentru că după tine mai vin în şomaj câteva zeci sau sute de foşti colegi de muncă şi să-ţi dai seama că e vorba de criza aia de care se vorbea pe la începutul anului, dar pe care n-o vedeai decât în curtea celorlalţi. Ăsta-i genul de surpriză despre care nimeni nu vorbeşte în gura mare, nu face rating, nu schimbă miniştri şi nici nu produce cutremure în clasa politică. Am dat un simplu exemplu, evident, ipotetic. Mai pot fi şi alt gen de drame din astea, pe care le-aş numi „drame mici şi mijlocii“.
Nu le mai înşir, le ştiţi şi dumneavoastră. Mai spun doar atât. Oameni buni, criza asta chiar există şi ne priveşte pe toţi. Şi nu-s de acord cu alt invitat la dezbaterea INSOMAR, Cornel Codiţă, care susţinea că pur şi simplu noi nu suntem capabili nici măcar să importăm o criză, precum cea care face deja ravagii în lumea bună. Am fi, chipurile, „cel mai instruit popor în strategii de supravieţuire“. Da, avem acest instinct, dar problema e alta. Poţi supravieţui dacă are şi cine să te ajute. De data asta, mă tem că nu. Asta nu înseamnă că trebuie să ne alarmăm. Un pic de modestie şi ceva mai mult realism, doar atât.