Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) a prevăzut, în bugetul pentru 2009, o reducere a livrărilor de cărbune cu un milion de tone faţă de 2008 şi pregăteşte un program de pensionare anticipată a câtorva sute de mineri.
Complexurile Energetice de la Rovinari şi Turceni vor mai puţin cărbune de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, întrucât se confruntă cu o cerere scăzută de energie electrică. Din cauza crizei economice, mai mulţi parteneri tradiţionali ai Complexurilor Energetice au redus substanţial consumul de energie şi cumpără mai puţin curent electric de la termocentralele din Gorj. Complexurile Energetice din judeţ sunt printre cei mai mari producători de energie electrică ieftină din ţară şi au înregistrat în ultimii ani profit. Criza economică le-a adus însă în situaţia de a-şi diminua producţia, pe fondul scăderii cererii de energie. Pornind de la ceea ce se întâmplă cu beneficiarii săi, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi-a adaptat producţia la nivelul cererilor de cărbune şi va exploata anul acesta cu un milion de tone mai puţin decât anul trecut.
Burlan speră să scape mai repede de criză
Directorul SNLO, Daniel Burlan, a declarat că speră ca solicitarea de energie să crească, iar Complexurile Energetice să ceară din nou lignit în cantităţi mai mari: „Am finalizat proiectul de buget pentru 2009 şi am reuşit să-l echilibrăm în raport cu ceea ce se întâmplă în prezent pe piaţă şi la condiţiile de criză. Din păcate, avem stabilită o producţie, în funcţie de livrări, de 16,9 milioane de tone, cu un milion de tone mai mică decât anul trecut. În prezent, avem contracte cu toţi beneficiarii noştri tradiţionali, cum ar fi cele trei Complexuri Energetice de la Rovinari, Turceni şi Craiova, precum şi cu centralele termice din marile oraşe sau Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin. Scăderea livrărilor este cauzată de diminuarea cererilor de lignit din partea Complexurilor Energetice de la Rovinari şi Turceni. Din nefericire, cererea de cărbune a fost redusă tocmai acolo unde noi aveam cele mai mari încasări. Complexurile erau, de altfel, şi singurele care ne făceau plăţile la timp şi chiar mai repede decât termenele legale, pentru a ne descurca şi noi cu plata debitelor pe care le avem de achitat către furnizori şi către bugetul de stat. Să sperăm că se va întâmpla ceva cu această criză şi vor avea din nou o cerere crescută la energie, iar noi să le putem asigura cantitatea de lignit solicitată“, a menţionat Daniel Burlan.
140 de mineri îndeplinesc condiţiile de pensionare anticipată
Actuala conducere a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia pregăteşte, cu avizul sindicatelor şi cu aprobarea Ministerului Economiei, un program de pensionări anticipate cu acordarea de plăţi compensatorii. Potrivit datelor centralizate până în prezent de SNLO, 370 – 400
de salariaţi se apropie de vârsta la care pot beneficia de pensionarea anticipată şi de salariile compensatorii pentru doi ani, până când vor avea vârsta legală pentru a ieşi la pensie. „Au depăşit deja vârsta pentru a ieşi la pensie anticipat 140 de persoane. Acestea îndeplinesc condiţiile din programul existent în ultimii ani la nivelul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Cei care sunt scoşi la pensie anticipat, adică mai au doi ani până la vârsta pensionării, vor beneficia de salarii compensatorii în valoare de 29.000 de lei fiecare. Suma respectivă le va fi virată integral într-un cont şi va fi folosită de aceştia timp de doi ani, până când vor deveni pensionari, fiind cuprinşi în sistemul de pensii. Avem, de asemenea, semnale, din cadrul exploatărilor miniere, de la salariaţi care mai au câteva luni până la îndeplinirea condiţiilor cerute de programul derulat de noi, că ar dori să plece. Ar fi în total circa 400 de persoane, inclusiv cele 140 de care am vorbit, care s-au arătat interesate să plece de la Societatea Lignitului şi să beneficieze de salariile compensatorii. Vom vedea ce soluţie găsim împreună cu sindicatele şi Ministerul Economiei. La sfârşitul acestei luni vom începe şi negocierea contractului colectiv de muncă împreună cu Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia, în vederea semnării“, a mai spus directorul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia.