10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCreşte alocaţia pentru copii

Creşte alocaţia pentru copii

Alocaţia de stat pentru copii se va majora de la 1 ianuarie, de la 25 la 32 de lei, iar acest drept urmează să fie plătit până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Guvernul a adoptat în septembrie o ordonanţă prin care a majorat alocaţia de stat pentru copii cu aproximativ 28%, de la 25 de lei, cât este în prezent, la 32 de lei. Premierul Călin Popescu Tăriceanu declara, la acea dată, că suma necesară plăţii alocaţiilor va fi de peste 1,76 milioane de lei, iar de acest drept vor beneficia aproximativ 4,5 milioane de copii. Totodată, Ministerul Muncii va plăti – prin Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale – alocaţiile tuturor copiilor, atât preşcolarilor, cât şi celor care urmează cursurile unei şcoli.
În prezent, alocaţia şcolarilor este plătită de Ministerul Educaţiei şi după împlinirea vârstei de 18 ani, până la finalizarea cursurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU