12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriBRD acordă credite pentru persoane cu handicap

BRD acordă credite pentru persoane cu handicap

Începând din această lună, persoanele cu handicap fizic pot contracta credite bancare cu dobândă subvenţionată. Acest produs a fost lansat de BRD Groupe Societe Generale. „Persoanele cu handicap pot contracta credite de consum Expresso pentru amenajări interioare specifice persoanelor cu handicap şi creditul auto având drept destinaţie achiziţionarea unui autoturism adaptat sau nu handicapului solicitantului“, au explicat surse autorizate din BRD Group Craiova.

Potrivit acestora, marele avantaj al acestor credite este că dobânda lor este subvenţionată din bugetul de stat prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap (ANPH), beneficiarul lor plătind doar suma împrumutată şi comisioanele aferente creditului. „Creditele se acordă în condiţiile standard, doar că solicitantul creditului trebuie să se prezinte mai întâi la ANPH pentru obţinerea adeverinţei referitoare la acordul plăţii dobânzii“, au adăugat surse autorizate din BRD Goup Craiova.

Potrivit informaţiilor primite de la acestea, solicitanţii trebuie să se prezinte la BRD cu documentele de la ANPH şi certificatul de persoană cu handicap. Pentru creditul de consum, ca documente justificative, se solicită şi devizul de cheltuieli şi proiectul pentru adaptarea locuinţei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS