10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCum va puteti echivala diplomele in Italia

Cum va puteti echivala diplomele in Italia

Pâna anul acesta, echivalarea diplomelor obtinute in România in alte tari parea un vis frumos. O data cu aderarea României la UE, acest vis s-a concretizat. Persoanele interesate sa-si echivaleze diplomele trebuie sa se informeze care este autoritatea competenta sa faca acest lucru.


O data cu integrarea in Uniunea Europeana, tarile europene au inceput sa recunoasca diplomele obtinute in România, iar acest lucru vine in sprijinul multor persoane dornice sa-si inceapa o cariera peste hotare. Persoanele care au absolvit o anumita forma de invatamânt in tara si vor sa lucreze in Italia, de exemplu, in domeniile corespunzatoare calificarilor pot sa obtina echivalarea diplomelor. In functie de calificarea pe care o au, cei interesati de recunoasterea diplomelor trebuie sa se adreseze unei anumite autoritati competente a statului italian.


Potrivit unui comunicat de presa emis recent de Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca, românii care lucreaza ca avocati, agenti de schimb, asistenti sociali, chimisti, consultanti alimentari si biologi pot solicita echivalarea diplomei Ministerului de Justitie din Italia (www.giustizia.it). Tot Ministerul de Justitie este autoritatea care poate echivala si diplomele celor care sunt licentiati ca doctori agronomi, contabili, doctori forestieri, geologi, psihologi, ziaristi, ingineri, tehnologi alimentari, contabili autorizati sau consultanti de munca.


Specializarea in profesii sanitare este recunoscuta de Ministerul Sanatatii


In ceea ce priveste profesiile din domeniul sanitar – dentist, medic chirurg, oftalmolog, podolog, veterinar, farmacist, specialitati paramedice, asistenti medicali, fizioterapeut, dietolog, tehnician – diploma obtinuta intr-o astfel de specializare poate fi echivalata la Ministerul Sanatatii (www.ministerosalute.it).


In ceea ce priveste consultantii in proprietati imobiliare, acestia pot obtine recunoasterea diplomei de la Ministerul Dezvoltarii Economice, al carui site este www.sviluppoeconomico.gov.it. Potrivit site-ului www.omfm.ro, nici absolventii scolilor si institutiilor de educatie secundara si artistica, inclusiv conservatoarele, academiile si institutele superioare pentru industria artistica nu sunt uitati de statul italian. Acestia pot primi recunoasterea diplomelor adresându-se Ministerului Educatiei Publice (www.pubblica.istruzione.it). Arhitectii si cercetatorii universitari trebuie sa se adreseze Ministerului Universitatii si Cercetarii, www.miur.it


Echivalarea diplomei poate dura peste trei luni


Potrivit site-ului Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca, in unele cazuri, recunoasterea acestor diplome, indiferent de calificare, poate dura mai mult de trei luni de la depunerea dosarului la autoritatea competenta. Acest lucru se datoreaza, potrivit specialistilor, in primul rând diferentelor mari intre programele scolare din România. Drept urmare, nu e exclus sa se solicite si o dovada a experientei profesionale ori efectuarea unei perioade de specializare.


Procedurile parcurse pentru a munci legal in Italia


Pentru a putea lucra legal pe teritoriul Italiei, cetatenii români trebuie sa parcurga anumite proceduri, in functie de domeniul in care urmeaza sa-si desfasoare activitatea. Pentru a lucra in sectorul agricol, de constructii, turistic, mecanic sau ca ingrijitoare, menajera, personal cu inalta calificare sau de conducere, lucrator sezonier sau alte categorii precum asistenti medicali, ziaristi acreditati, sportivi profesionisti, detasati, profesori universitari trebuie obtinut mai intâi codul fiscal de la Circa Financiara (Agenzia delle Entrate). Angajatorul inregistreaza apoi scrisoarea de angajare la INPS, INAIL si la Centrul de Plasare, iar ulterior lucratorul solicita direct la Chestura sau prin oficiile postale autorizate cartea de sedere, in baza declaratiei de angajare din partea angajatorului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS