3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriScandal pe cabana Pestera Muierilor

Scandal pe cabana Pestera Muierilor

Licitatia prin care Consiliul Judetean (CJ) Gorj intentiona sa vânda cabana Pestera Muierilor de la Baia de Fier s-a transformat intr-un adevarat scandal. Omul de afaceri Nicolae Sarcina, presedintele Consiliului de Administratie al SC SUCCES NIC COM SRL, si-a trimis reprezentantii la licitatia organizata joi la sediul CJ Gorj, in incercarea de a achizitiona activul respectiv. Acesta este evaluat la peste 1,2 miliarde de lei vechi, insa nu s-a reusit pâna in prezent gasirea unui cumparator. Pentru licitatia de joi au achizitionat caiete de sarcini SUCCES SRL si, in calitate de persoana fizica, un om de afaceri craiovean – Cosmin Gheorghe Baleanu. Dupa deschiderea plicurilor, câstigator a fost declarat afaceristul craiovean care a oferit suma de 1,305 miliarde de lei, fata de 1,3 miliarde de lei vechi – oferta firmei SC SUCCES NIC COM SRL.


Licitatia, contestata in contencios


Vazând ca au pierdut licitatia, reprezentantii firmei amintite au solicitat anularea acesteia, pe motiv ca garantiile platite de cumparatorii caietelor de sarcini erau diferite. Cu toate ca in anuntul publicat in presa garantia de participare la licitatie este de 1%, in caietul de sarcini a fost trecut 15%. In timp ce SC SUCCES a achitat o garantie de 15%, omul de afaceri din Craiova a platit numai 1%. Membrii comisiei CJ care au condus licitatia, in frunte cu presedintele de comisie Vasile Rosu, au stabilit ca licitatia trebuie sa fie anulata. „M-au consultat si pe mine, iar sfatul meu a fost ca trebuie sa fie anulata aceasta licitatie. Va urma o a treia si va fi urmata toata procedura pentru astfel de situatii, cu republicarea anuntului si asa mai departe. A fost o greseala de redactare, o inadvertenta intre caietul de sarcini si anunt“, a declarat Ion Calinoiu, presedintele CJ Gorj. Laura Dragotescu, avocata lui Cosmin Baleanu, a declarat ca anularea licitatiei de catre comisia CJ Gorj va fi contestata in instanta de contencios administrativ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS