16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriOrice plati facute cu incalcarea dispozitiilor Codului de procedura fiscala sint nule

Orice plati facute cu incalcarea dispozitiilor Codului de procedura fiscala sint nule

Noile prevederi ale Codului de procedura fiscala au adus modificari in ceea ce priveste colectarea creantelor fiscale prin executarea silita, cu intrare in vigoare din 15 iulie 2005, precizeaza un comunicat al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). Astfel, masurile de executare silita aplicate se ridica prin decizie intocmita in cel mult cinci zile de la data la care a incetat executarea silita, de catre organul de executare care le-a aplicat. De asemenea, este stabilita o perioada de cel mult sase luni pentru care organele fiscale pot dispune, la cererea contribuabililor, suspendarea temporara totala sau partiala a executarii silite prin poprirea conturilor bancare, in situatia in care popririle infiintate de organele fiscale genereaza imposibilitatea debitorului de a-si continua activitatea economica, cu consecinte sociale deosebite. Suspendarea executarii silite prin poprire se poate acorda cu conditia indicarii de catre debitor a bunurilor libere de orice sarcini, oferite in vederea sechestrarii sau a altor garantii prevazute de lege, la nivelul sumei pentru care s-a inceput executarea silita. Alte modificari vizeaza exceptarea de la executarea silita prin poprire a sumelor reprezentind credite nerambursabile sau finantari primite de la institutii sau organizatii internationale pentru derularea unor programe ori proiecte. Debitorul care a primit de la organele fiscale adresa de infiintare a popririi pentru recuperarea creantelor fiscale are obligatia de a inregistra atit ora, cit si ziua primirii adresei de infiintare a popririi, de a plati, de indata sau dupa data la care creanta devine exigibila, organului fiscal suma retinuta si cuvenita, precum si de a indisponibiliza bunurile mobile necorporale poprite. Orice plati facute cu incalcarea dispozitiilor Codului de procedura fiscala privind poprirea si a raspunderii solidare cu debitorul a tertului poprit, in limita sumelor sustrase indisponibilizarii, sint nule, iar in situatia in care debitorul impotriva caruia a inceput executarea silita detine bunuri in proprietate comuna cu alte persoane, s-a prevazut ca executarea silita se va intinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului in urma partajului judiciar, respectiv asupra sumei de bani cuvenite acestuia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS