Actualitate
Actualitate - Pagina 17095
Autorităţile locale iau decizii care îţi afectează viaţa de zi cu zi. Noi le disecăm, îţi arătăm consecinţele şi îţi oferim soluţiile adecvate. De cele mai multe ori, descoperim lucruri pe care conducătorii oraşului, ai judeţului şi ai instituţiilor publice nu le vor publicate.
ȘTIRI GdS
Până luni sunt încă preşedinte în funcţie!
Mii de persoane şi-au dat întâlnire în Piaţa Universităţii din Bucureşti, simbol al luptei împotriva comunismului, unde l-au aclamat...
Cadavrul unui român – descoperit în Tibru
Cadavrul unui bărbat despre care se crede că este de naţionalitate română a fost descoperit de pompierii italieni în...
Preţul apelului de pe mobil în străinătate, negociat de UE
Reforma privind reducerea preţului apelurilor telefonice mobile în străinătate va fi punctul de interes al negocierilor dintre Parlamentul European...
Traian Băsescu nu mai demisionează
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat în această seară că nu mai demisionează, justificându-şi hotărârea prin faptul că „se...
Tărăcilă, preşedinte la Senat
Nicolae Văcăroiu, actualul preşedinte al Senatului, a făcut public faptul că, pe perioada cât va îndeplini funcţia de preşedinte...
Referendum pe 20 mai
Nicolae Văcăroiu, recunoscut de Curtea Constituţională a României drept preşedinte interimar, după suspendarea lui Traian Băsescu, a declarat că...
Amnesty International cere abolirea pedepsei cu moartea în Irak
Organizaţia Amnesty International a cerut azi abolirea pedepsei cu moartea în Irak. După cum informează site-ul Yahoo!News, reprezentanţii organizaţiei...
Curtea Constituţională a respins contestaţia lui Băsescu
Curtea Constituţională a luat în dezbatere astăzi cererea pentru constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de...
Circulaţie blocată pe Valea Oltului
Circulaţia pe Valea Oltului, în dreptul localităţii sibiene Boiţa, a fost blocată în această după-amiază de două tiruri care...
Doi soldaţi NATO ucişi în Afganistan
Doi soldaţi NATO au fost ucişi în această dimineaţă în sudul Afganistanului, în provincia Helmand, în urma a două...