Acasă Actualitate Interviu Profesorul Alina Dascălu: „Părinţii au un rol important în motivarea şcolară...

Profesorul Alina Dascălu: „Părinţii au un rol important în motivarea şcolară a copiilor“

-

Profesor consilier şcolar Alina Dascălu, directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj

Relaţia părinţi-copil este foarte importantă pentru formarea viitorului adult. Părinţii trebuie să supravegheze permanent copilul din punct de vedere emoţional, atitudinal și din punct de vedere al motivaţiei pentru activitatea şcolară, spun specialiştii în educaţie. De multe ori, însă, apar dificultăţi de comunicare şi de relaţionare cu copilul. Într-un interviu acordat pentru Gazeta de Sud, managerul Centrului Judeţean pentru Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj, profesorul Alina Dascălu, a conturat câteva reguli de bază pentru relaţia părinte-copil în diverse etape de dezvoltare, punând accent pe faptul că părinţii au un rol important în motivarea copiilor, dar trebuie să aibă în vedere ca atunci când fac acest lucru să nu insiste pe aspectele pe care nu le-au îndeplinit dintr-o sarcină de lucru.

GdS:. Există reguli de bază pentru ca un părinte să înceapă relaţia cu copilul?
Alina Dascălu: Meseria de părinte este foarte grea. În relaţia părinte-copil, judecăm preponderent cu sufletul. Trebuie să avem reguli, însă, de la început cu copilul, de când este sugar, să ne comportăm aşa cum ne comportăm cu orice fiinţă umană. Să aibă program, să aibă reguli, dar cu foarte multă afecţiune şi să simtă permanent că avem foarte multă încredere în el. Aşa se va dezvolta armonios. Relaţia de comunicare trebuie să înceapă de când este bebeluş pentru a putea să comunicăm foarte bine cu copilul şi mai târziu, indiferent de influenţele care vin din diverse medii. Este important ca un copil să aibă anumite ore pentru masă, pentru băiţă şi somn. Aceste lucruri pe care le ştie toată lumea sunt foarte importante pentru a forma la viitorul preşcolar deprinderea de a avea un program, iar atunci când deja ai format un program, începi şi dezvolţi acel program şi ajungi să ai un copil disciplinat.

GdS: Ce activităţi trebuie să facă părintele acasă cu copilul preşcolar pentru a continua formarea pe care o începe la grădiniţă?
A.D.: Sunt diferite jocuri, conform vârstei psihologice la care se află copilul. Îi putem motiva să coloreze, să fie antrenat 15 minute o dată la o oră sau la două ore, dacă nu suntem în parcul de joacă şi stăm în casă. Mai sunt diferite jocuri logice, la matematică, pe domeniul comunicării. Un singur lucru mi-aş dori să afle părinţii mai tineri, pentru că este foarte important: copilul tot timpul trebuie motivat şi tot timpul trebuie apreciat, chiar dacă nu a dus la bun sfârşit sarcina. Este foarte important să spunem că mâine vom exersa şi o să fie totul foarte bine. Mai ales la vârsta preşcolară şi la vârsta şcolară mică, dar şi mai târziu. Nu trebuie insistat pe aspectele negative, adică pe ce nu a rezolvat din sarcina pe care a avut-o copilul.

GdS: Cum trebuie să amenajeze un părinte copilului spaţiul lui astfel încât să se dezvolte armonios?
A.D.: Este foarte important cum arată spaţiul în care locuieşte copilul. În primul rând, prin achiziţionarea mobilei. Este important ca un copil preşcolar să aibă un pat al lui, iar mobila să aibă o culoare care să influenţeze benefic şi armonios echilibrul copilului. Merg nuanţele de bleu, de bej, verde pal. Nu este recomandat să se folosească alb în exces, adică pereţi albi şi mobilă albă pentru că albul oboseşte. De fapt, nonculorile obosesc şi sunt de evitat.

GdS: Există situaţii în care copiii devin foarte agitaţi când nu obţin ceva şi au diverse răbufniri atât acasă, cât şi în public?
A.D.: Toţi copiii trec prin anumite perioade de dezvoltare. Atunci când copilul are un ton necorespunzător în societate, normal că părintelui nu-i convine. Şi sunt şi alte reacţii. Fie are tendinţa de a nu mai merge, fie de a se tăvăli sau de a azvârli cu ce are. Atunci copilul trebuie să fie lăsat singur să ridice tonul sau să stea tăvălit. Este bine ca părintele să stea la o distanţă relativă. Din punct de vedere statistic, în trei – cinci minute, copiii renunţă singuri. În general, astfel de ieşiri apar între trei şi cinci ani. Important este ca adulţi să nu facem greşeala, după ce a renunţat, să îi dăm ceea ce a cerut.

GdS: La copiii şcolari, una dintre problemele zilnice o constituie tema pentru a doua zi. Cât trebuie să intervină părintele în aceste sarcini de lucru?
A.D.: Rolul părintelui este primordial. Şcolarul mic petrece la şcoală patru ore, restul de timp îl petrece acasă. Părintele trebuie să supravegheze permanent copilul din punct de vedere emoţional, din punct de vedere atitudinal, din punct de vedere al motivaţiei pentru activitatea şcolară. Copilul nu trebuie să stea acasă cinci ore la birou, pentru că este contraindicat total. Timpul în care realizezi o sarcină este foarte important. De exemplu, la finalul clasei I, dacă un copil are de scris o pagină, cu mici pauze trebuie să termine de scris în aproximativ 30 – 35 de minute. În momentul în care scrie o pagină în două ore este în neregulă. Atunci trebuie să intervină părintele şi să nu îl mai lase să se uite pe fereastră sau să aibă alte preocupări. Nu trebuie însă să se înţeleagă faptul că mama sau tata trebuie să stea lângă copil când face temele şi să aprobe soluţiile pentru că atunci copilul nu va mai avea încredere în realizarea sarcinilor de lucru. Alt aspect important este că, dacă şcolarul greşeşte tema, se rescrie, nu se rupe pagina. Contează foarte mult ca părinţii să monitorizeze activitatea şcolară a elevului, chiar şi la liceu trebuie să mai arunce o privire în caiete.

GdS: Elevii din clasele terminale deja sunt în perioada pregătirii examenelor. Au venit şi rezultatele de la simulări şi din primele date reiese că au fost note mici. Mai sunt două luni până încep examenele. Cum trebuie să se comporte părinţii?
A.D.: Dacă la simulări un copil a luat o notă mică, este clar că nu poate să facă minuni în perioada rămasă până la examen. În cazul în care părintele pune presiuni în aceste două luni pe un adolescent sau pe un copil la pubertate s-ar putea ca acesta să intre în colaps, adică să fie apoi mai rău decât a fost la simulare. Este bine ca un părinte să trateze cu echilibru, să analizeze cu mult realism situaţia, să înţeleagă că, dacă la simulări copilul a luat 7, dacă mai lucrează puţin, dacă are linişte, dacă este susţinut poate să ia 8 la examen, dar nu poate să ia 10. De asemenea, trebuie să ia în calcul şi situaţia că la examen poate să ia şi 6,80. Nu este o tragedie. Important este să promoveze examenul. Viaţa ne oferă multe alte ocazii să demonstrăm că putem să luăm şi 8, şi 9.
O notă de 10 la examen este relativă. Acelaşi copil, cu aceeaşi dezvoltare psihosomatică, cu aceleaşi informaţii poate să ia la acelaşi examen şi 9, şi 10.

GdS: Cum îl poate motiva părintele pe copil prin discuţiile pe care le au despre examen?
A.D.: În orice caz, în orice discuţie nu se insistă pe ce nu a făcut. Adică părintele nu trebuie să folosească expresii de genul „ţi-am spus eu că nu ai citit!“, „ţi-am spus că n-ai lucrat şi că aşa se va întâmpla?!“. Nu aşa se discută. Este cazul să abandoneze în timpul rămas până la examen acest gen de discuţii. Părintele trebuie să îi spună copilului că este doar o notă. Trebuie să îi ofere copilului posibilitatea să se odihnească, să îi explice să mai lase telefonul, tableta, calculatorul şi alte mijloace care îi iau din timpul de pregătire. Nu trebuie impus un timp de pregătire sau să i se spună elevului că de azi înainte nu mai ieşi din casă, pentru că rezultatul va fi doar să îi accentueze latura negativă.

GdS: Odată ce copiii ajung adolescenţi, părinţii spun că aceştia întrerup comunicarea. Şi problema aceasta apare de la clasa a VII-a…
A.D.: Da, şi chiar dacă nu se întrerupe se diminuează foarte mult pentru că este perioada de pubertate, începe adolescenţa, sunt transformări biologice care influenţează şi comportamentul copilului. Părintele este cel care poate menţine oarecum comunicarea. Şi o metodă care merge constă în mesaje scrise. Chiar dacă el a refuzat de două zile să comunice destul, părintele poate să îi scrie mesaje şi el le citeşte, chiar dacă nu răspunde. Şi scriindu-i azi, scriindu-i mâine menţine un canal de comunicare. Nu este uşor. Părinţii nu trebuie să se aştepte că adolescentul le va răspunde cu mesaje la fel de lungi sau că le va scrie ce ar vrea ei să citească. Din practică, vă spun că această metodă, de a trimite aceste mesaje, merge până copilul va începe să comunice din nou, adică pe la 20 de ani.

GdS: Până la ce vârstă se poate considera că un copil este educabil?
A.D.: Un copil este educabil pentru părinte întotdeauna. Un părinte are ce să-i spună unui copil, chiar dacă unul este bătrân şi altul este adult. Problema este că nu trebuie să-i spună ca şi cum ar vrea să îl schimbe pe adult, dar, conform specialiştilor, un tânăr devine autoeducabil după vârsta de 25 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

Trupa lui Pascu, misiune dificilă cu Dinamo

Echipa masculină de volei SCM „U“ Craiova va disputa sâmbătă, de la ora 17.00, în deplasare, partida contra formaţiei Dinamo Bucureşti....

Anunț finalizare proiect: Achiziție utilaje pentru confecții metalice în cadrul ROMAL SRL

Titlul proiectului: Achiziție utilaje pentru confecții metalice în cadrul ROMAL SRLNumele beneficiarului: ROMAL S.R.L.SMIS: 112111   Numele programului: Programul Operațional Regional 2014-2020 Axa...