0.6 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2019
Acasă Actualitate Interviu O actriţă craioveană se întoarce din Suedia în Bănie

O actriţă craioveană se întoarce din Suedia în Bănie

-

Luiza Stănescu este omul care îşi caută fericirea în zâmbetele celor din jur. S-a născut în inima Olteniei, în Craiova, unde a făcut primul pas spre fericire. A început să viseze. A urmat cursurile Departamentului de Artă Teatrală, apoi a avut curajul să dea viaţă visului ei, urmând cursurile de master ale Facultăţii de Teatru din Malmö, Suedia. Acum este actriţă a Teatrului Östgötateatern și ung scen/öst (Suedia). Lucrează la diferite proiecte de teatru, film şi radio şi cu diferite organizaţii de binefacere. Unul dintre proiectele sociale de teatru a fost făcut chiar în Craiova, cu ajutorul organizaţiei World Vision. După şapte ani petrecuţi departe de casă, în nordul îndepărtat, se gândeşte să se întoarcă în oraşul ei natal, cu un nou proiect prin care să-i încurajeze pe cei mici să îşi înfrângă temerile şi să-şi urmeze visele.
La început a cochetat cu filosofia şi a plecat la Universitatea din Bucureşti, dar după un an a decis să îşi îndrepte drumul către scenă, astfel încât s-a întors în Craiova.
„Inițial, am încercat să nu mă fac actriță. Am dat la Filosofie în București. M-am învârtit pe acolo un an, tot gândindu-mă ce să fac. Apoi am aflat că se dă admitere în Craiova și am zis să încerc. Planul era să pic și apoi să îmi continui liniștită viața de bucureșteancă. Dar am intrat. Tata a fost cel mai încântat, tocmai terminase de cărat o grămadă de mobilă de la Craiova la București, în garsoniera mea închiriată. S-a apucat să le care înapoi, ce să facă“, povesteşte Luiza Stănescu.
Anii de studenţie i-a petrecut ca într-o mare familie, alături de colegi. Aici visele au început să prindă contur. „Anii de studenție au fost foarte frumoși. Petreci foarte multe ore în școală, eram acolo 12 ore, de luni până vineri. În weekenduri ieșeam tot împreună. S-a creat o familie, și încă mai am câteva persoane din acea familie aproape de mine. În anii de studenție trăiam din vise, sau mai bine spus, și pe atunci trăiam din vise. Nu m-am schimbat prea mult ca fire, doar visele se mai actualizează. Pe atunci cred că visam să lucrez la un teatru mare“, a continuat actriţa. Apoi a început aventura sa suedeză, continuându-şi studiile de master la Facultatea de Teatru din Malmö.

GDS: Ce te-a determinat să alegi drumul spre Suedia, să îţi exprimi gândurile, trăirile într-o limbă străină ? Cât a fost de greu?
Luiza Stănescu: Curiozitatea, dorința de a testa ceva nou și, probabil, puțină inconștiență. Valurile tinereții. Nu a fost ușor, dar dacă am reușit, înseamnă că nu a fost atât de greu încât să devină imposibil.

GDS: Cum ţi-a schimbat viaţa nordul „umed şi-ntunecat“?
L.S.: Pe mine nu mă deranjează așa mult clima de aici. Mai bine decât 40 de grade între betoane. Verile suedeze sunt preferatele mele. Temperaturi normale, zile lungi, apă și natură peste tot. Ca să revin la întrebarea ta, Suedia m-a schimbat mult în plan personal. În sensul că deja aveam niște idei în cap de acasă, unele au dispărut total, iar altele s-au întărit și am ajuns la concluzia că normalitatea mea ar trebui să fie normalitate pentru toată lumea. Puțin amibiguu ce spun, poate. Exemplu concret: dacă spun în Suedia propoziția „prietena mea cea mai bună și soția ei se duc să își ia copiii de la grădiniță“ nu reușesc să ridic nici o sprânceană și nu încep nici o discuție. În Romania în schimb, e încă altă poveste.

GDS: Ce sentimente îţi trezeşte ţara ta natală, dar Suedia? Te-ai gândit să te întorci în România?
L.S.: Mă simt acasă în ambele țări. Există plusuri și minusuri oriunde ai fi în lume, Iar eu de mult nu mă mai concentrez pe minusuri.
Da, m-am gândit. De fapt, gândul revine periodic. Nu că nu mi-ar fi bine aici, dar nu sunt o ființă cerebrală. Sunt condusă de sentimente, iar dorul de casă, familie, prieteni mă poate copleși din când în când. Și nu am mai jucat teatru pe limba mea de șapte ani. Sunt curioasă să văd cum s-a schimbat modalitatea mea de a lucra cu textul în tot acest timp.

GDS: Cum ai descoperit teatrul social? Care a fost primul gând care ţi-a trecut prin minte după contactul cu acest instrument artistic de combatere a discriminării?
L.S.: Când eram încă studentă la master la Facultatea de Teatru din Malmö, am văzut un proiect al unei organizații suedeze care se folosește de teatru pentru a schimba viața copiilor din mahalaua din Nairobi. Mi-au împrăștiat creierii și inima în mii de bucăți și am știut instantaneu că vreau și eu să fac asta.

GDS: Care au fost primele proiecte de aceste gen, atât în România, cât şi în Suedia? Ce impact au avut ele asupra ta şi asupra lumii celor mici?
L.S.: În Suedia am lucrat în școlile din mediile defavorizate din Stockholm, apoi cu o organizație care se ocupă de cerșetorii care vin din România și Bulgaria – dar acolo am lucrat cu adulți, cu femeile mai exact. Nu lucrez numai cu copii.
În Romania am făcut un proiect asemănător celui pe care l-am văzut în Suedia, în timpul facultății, dar la o scară mai mică. A fost în colaborare cu World Vision și am construit un spectacol care să vorbească despre viața copiilor din mediul rural.
Asupra mea au mereu impact puternic, sunt ușor impresionabilă și când găsesc o cauză pentru care să lupt, o fac până în pânzele albe. Iar copiii se schimbă foarte mult în cadrul unui astfel de proiect. Prind curaj, se dezvoltă, dau frâu liber creativității și își activează gândirea într-un fel în care nu o pot face în clasă, la orele normale.

GDS: Multe dintre piesele puse în scenă reflectă probleme cu care s-a confruntat sau cu care se confruntă societatea românescă/suedeză. Acestea abordează problemele copiilor şi adolescenţilor. De unde a pornit această pasiune de a explora aceste probleme?
L.S.: Sunt multe lucruri care nu merg bine în lumea asta, indiferent că e Romania sau Suedia. Copiii și adolescenții vin din spate cu energie, curaj, viziune. Dacă le oferim lor susținere, ne oferim nouă, ca specie, o șansă. Asta așa, ca un motiv suprem. Dar, de fapt, mie îmi place să fiu aproape de oameni, să lucrez cu ei. Vine din interiorul meu și așa sunt eu fericită. Iar copiii au ceva aparte. În plus, de când am și eu un băiețel, a devenit vital pentru mine ca generația lui să fie mai reușită decât a mea, cu un drum mai puțin anevoios către fericire.

GDS: Ce asemănări şi ce deosebiri găseşti între problemele cu care se confruntă cele două ţări?
L.S.: Suedia e o țară cu o economie mai bună, dar există mai multă nevoie de lucru cu sufletul, să nu se uite ce e, de fapt, omul și ce ne face cu adevărat fericiți. România e plină de suflet, dar sufletul e plin de bube, de la multe lipsuri – economie, educație, traume. Problemele oamenilor, în general, sunt cam la fel peste tot unde ne-am duce, diferă atitudinea și metoda de rezolvare.

GDS: Vin copiii şi adolescenţii la astfel de spectacole? Se implică?
L.S.: Da, vin. Acum joc un spectacol pentru copii între 10-12 ani. Este povestea unei fete care deschide o cofetărie într-un oraș nou, la început toată lumea o place pentru că îi ajută să își îndeplinească visurile cu torturile ei. Dar apoi toți se întorc împotriva ei și este nevoită să fugă. Un fel de Dogville, care, de fapt, vorbește despre cum este să fii nevoit să fugi de acasă, să lași totul în urmă. În Suedia sunt multe familii de refugiați și mă emoționez de fiecare dată când vreun copil se regăsește în personajul meu. Am lăsat copii în lacrimi atunci când am plecat, îmi scriu scrisori și îmi trimit desene.

GDS: Ce plănuiești să faci în continuare?
L.S.: În ultima vreme îmi tot umblă prin cap un proiect. Aș vrea să aleg un orfelinat din Craiova sau din București, să pot să lucrez cu copiii de acolo zi de zi, timp de câteva luni. Să scriu o piesă despre întâmplările petrecute acolo. Și dacă reușesc să îi aduc în punctul în care vreau, ei să joace și spectacolul. Să își spună povestea. Dar vreau ca procesul de lucru să fie lung, să pot să lucrez cu traumele lor prin intermediul teatrului. Să putem să vorbim despre lume, despre viață, despre dragoste, despre visuri, despre putere, despre tot. Pe foaie sună foarte bine, dar încerc să îmi dau seama practic cum pot să fac. Va trebui să aplic pentru fonduri (nu e punctul meu forte) și să văd cum fac cu contractul de la teatrul la care lucrez acum. Eu am inserat ideea șefei mele, dar e foarte greu să finanțeze ei un astfel de proiect pentru România. În Suedia, da, aș fi putut să fac cu susținerea lor. Dar eu vreau proiectul acesta acasă.

GDS: Aduci ceva nou, ceva ce ai împrumutat din tehnicile suedezilor?
L.S.: Arta actorului e cam la fel peste tot. Dar dacă tot te-ai axat pe lucrul cu copiii, mi-ar plăcea ca și teatrele din România să acorde mai multă importanță spectacolelor pentru copii și adolescenți. Să se pună în scenă texte contemporane, care să vorbească despre noi și despre ei acum, în secolul 21. Să vorbim despre război, sărăcie, lupta pentru putere, corupție, mediul înconjurător. Copiii pricep mai multe decât credem noi și aș vrea să piperăm scena cu astfel de spectacole.

ȘTIRI VIDEO GdS

Proiect Google: Robotul care sortează gunoaiele

Una dintre firmele Alphabet, cunoscută iniţial ca Google X, care dezvoltă diverse proiecte considerate adesea SF, în zona de robotică, lucrează la...

România primește la Berlin 3 premii pentru educație

Global Leadership Conference a reunit săptămâna aceasta, la Berlin, participanți din 74 de țări care implementează programe moderne de educație antreprenorială și financiară.