Senatorul de Dolj, Radu Preda (foto), a vorbit într-un interviu acordat GdS, despre problemele din economia României, despre recentele scandaluri legate de Legea salarizării și despre posibile soluții care să calmeze atmosfera încinsă din societate.
GdS: Recent, ministrul muncii a fost prezent la Craiova, unde s-a întâlnit cu primarii din Dolj pe probleme legate de forța de muncă. Care au fost problemele discutate?
R.P.: Discuția a fost mult mai largă, pentru că ceea ce a ajuns în spațiul public, deși trebuia să aducă plus valoare în economie, nu produce și în mare măsură și din cauza lipsei de informații. Sunt măsurile luate la nivelul Ministerului Muncii, care prevăd ca persoanele care se relochează din mediul rural, dintr-un județ în altul cu serviciul și familia, să primească banii de chirie. Și vorbim de aproape 900 de lei lunar. Este un program care ar fi trebuit să ajute foarte mulți oameni în căutarea unui loc de muncă și care – din nefericire pentru noi suntem un județ în care avem un șomaj cu cifre foarte mari – nu produce efecte. Fie oamenii nu știu despre acest lucru, fie este un scurtcircuit undeva. Și atunci, ministrul muncii, împreună cu o echipă din minister, a avut o întâlnire cu toți primarii din Dolj pentru a le explica exact care sunt facilitățile de care ar putea beneficia un doljean, dar și un doljean care oferă un loc de muncă. Legislația există, dar din nefericire pentru noi avem foarte mulți șomeri.
GdS: Care ar fi explicația pentru numărul mare de șomeri și pentru faptul că suntem lideri la numărul de asistați social?
R.P.: Explicația ar fi simplă. Deși s-au făcut foarte multe investiții, deși există o cerere foarte mare pe piața muncii, cererea nu se întâlnește cu oferta. La întâlnire au fost și foarte mulți angajatori, a căror principală doleanță era să găsească oameni care să muncească.
GdS: Nu mai vor oamenii să muncească, au plecat din țară?
R.P.: Unul dintre patroni explica în felul următor. Oamenii vin la noi la muncă, se specializează, învață o meserie bună, apoi pleacă în Vest. Și cred că aici, într-o perioadă relativ scurtă, o să producă efecte acea creștere accelerată a veniturilor pe care am făcut-o în mediul public. Pentru că există o concurență pe piața forței de muncă între public și privat. Asta ne și reproșau o parte dintre angajatori, faptul că pe poziții similare, în sistemul public se oferă salarii mult mai bune. Ziceau că la firmele lor le este greu să dea unui electrician mai mult de 2.000 de lei, dar la o societate de stat este regulă ca cel mai slab pregătit electrician să primească 2.500 de lei pe lună.
GdS: Și care ar fi soluția?
R.P.: În primă instanță să se crească veniturile.
GdS: Și cum să crească un privat veniturile? Nu-l puteți obliga să facă asta?
R.P.: Nu, dar până la urmă piața o să ne oblige pe toți să operăm anumite modificări. Dacă ai un contract foarte bun la export și vrei să-l onorezi trebuie să pui un plus.
GdS: Și ce să faci ca patron?
R.P.: Să mărești salariul.
GdS: De unde?
R.P.: În principiu, printr-o optimizare a costurilor. Până la urmă și angajatul trebuie să înțeleagă că pentru un salariu de o mie de euro trebuie să muncească puțin mai mult.
GdS: Dar la privat se muncește mai mult decât la stat. Și ajungem la problema de la care am plecat. Creșterile salariale din sectorul public au distorsionat piața. Adică a ajuns un șofer de la stat să câștige mai mult decât un jurist din mediul privat. Cum rezolvăm această problemă?
R.P.: În principiu, veniturile oamenilor ar trebui să crească la toate categoriile. Noi ne-am luat angajamente să acordăm facilități și uitați-vă, scăderea impozitului pe venit, diminuarea TVA, impozitul pe dividende a rămas la 5%, adică lucruri pe care PSD, deși trebuia să le aibă pe agendă un partid de dreapta, noi ne-am ținut de ele și am mers în paralel și cu încurajarea mediului privat. Anul trecut am avut o creștere economică care ne-a plasat pe podiumul mondial și se vede o creștere în piață cu toate că nu se resimte în mod egal la toată lumea. De aici probabil și o frustrare la nivelul unor oameni care muncesc foarte mult și care, la sfârșitul lunii, văd că o persoană din mediul public, cu o pregătire mai joasă decât ei, câștigă mai bine. Eu cred că, în principiu, viitorul nostru este legat de eficiență. Fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă că la locul de muncă trebuie să ne aducem aportul în plus pentru a primi bani mai mulți. În momentul de față, piața nu-ți mai dă acces la o forță de muncă abundentă, adică șapte inși să facă o groapă, ca-n povestea cu Dorel. Trebuie să ne apropiem ca productivitate, de ceea ce se întâmplă la Vest de noi și unde românii plecați acolo arată să sunt la acest nivel.
GdS: Dar în mediul privat nu este această problemă, ci la stat…
R.P.: Să știți că nici la stat nu mai este așa. Am avut societăți ale entităților publice care de-a lungul timpului erau ineficiente și care de ani de zile reușesc să producă și profituri.
GdS: Nu e chiar echitabil să comparăm o companie de stat cu una privată. Ea are acolo monopol.
R.P.: Nu o să auzi niciodată la noi în țară că acolo unde activează cineva activitatea este ușoară, chiar dacă trebuie să plimbe două hârtii sau să dea un răspuns în 30 de zile. Cred că ne caracterizează, cred că putem de aici să începem.
GdS: Simțiți că după creșterile salariale din administrație a crescut productivitatea?
R.P.: Sunt cazuri și cazuri. Sunt elemente care arată că lucrurile se mișcă în mod eficient, și cazuri în care nu sunt parteneri, ci chiar o frână. Acest tip de mentalitate trebuie să se schimbe și asta ține de managerul fiecărei instituții. Să constați că lucrurile nu merg bine și să te lamentezi nu este o soluție. Așteptările mele când plătesc un impozit este să plec cât mai repede de acolo sau să am facilități să nu mai ajung acolo.
GdS: Deci ar trebui modificată Legea funcționarului public?
R.P.: În comisia de Cod Administrativ, o parte din aceste probleme se vor regla. Acum, cu părere de rău vă spun, deși pare că avem șefi autoritari, în practica de zi cu zi se dovedește că nu ei sunt cei care pot să schimbe lucrurile, pentru că te lovești de un funcționar cu experiență care are colegi și al cărui răspuns este: nu vreau.
GdS: Există comisii de disciplină, există pârghii…
R.P.: Da, dar știți cum funcționează. Comisia constată că, fiind prima abatere, îi dă mustrare sau avertisment. Și eu am acordat calificative și atunci când am avut tupeul să nu acord foarte bine, au zis „Domne, aveți ceva cu mine?“.
GdS: Era din PSD?
R.P.: Nu are legătură.
GdS. Sunt voci care spun că administrația a fost împânzită cu oameni de partid.
R.P.: Eu vă spun că nu este așa. Dacă urmărești fluxurile de personal nu se schimbă 10-15% din ce înseamnă funcționari publici. În general sunt foarte mulți profesioniști. Sunt și mulți care stau în umbră. Activul de partid, nu neapărat al nostru, are mii de oameni, și foarte mulți sunt în mediul privat. Asta cu coloratura politică se folosește când ajungi în opoziție. Chiar dacă ești pesedist și ai nevoie de o hârtie tot 30 de zile stai după ea.
GdS: Cum vă explicați că Legea salarizării a produs mai multe nemulțumiri decât laude?
R.P.: Protestele sunt doar partea văzută a Legii salarizării.
GdS: Păi, cei mulțumiți nu protestează, logic.
R.P.: Deși avem milioane de angajați în sectorul public, în stradă vedem o categorie destul de subțire de oameni și care nu protestează legat de salarii. Dacă vă uitați cu atenție la ceea ce clamează este că nu li se dau sporuri, dar nu mai vorbește nimeni de salariu. Până la urmă, veniturile din ce sunt alcătuite? Din sporuri pe care le putem cataloga ca fiind nesimțite? Adică ajunge să aibă liftierul spor de calculator, de antenă, brancardierul spor de solicitare neuropsihică.
GdS: Exista și reversul medaliei. Sunt pensiile speciale. Pe acelea de ce nu le tăiați?
R.P: Dacă vreți le discutăm și pe acestea. Acum eram la partea cu Legea salarizării. Toate categoriile de bugetari au beneficiat de măriri salariale consistente care, în unele cazuri, au făcut ca veniturile să se dubleze sau să se tripleze. Am ajuns în postura în care în România se întâmpla un fenomen extrem de ciudat, în care la spitalul nr. 1 din Craiova un șofer avea 2.000 de lei salariu, la spitalul nr. 3 – 2.700 de lei și la spitalul 4 ajungea la 4.000 de lei, la fel ca un medic. Legea salarizării a reușit să creeze multe ierarhii foarte clare pentru toată lumea care muncește la stat.
GdS: Asociațiile oamenilor de afaceri au criticat constant creșterile salariale, spunând că distorsionează piața.
R.P.: Nu tot mediul de afaceri. Sunt asociații și asociații. Am întâlnit păreri pro și contra. Unora le convenea pentru că aveau 200 de angajați, dintre care jumătate cu part-time. Și au fost supărați pentru că trebuia să plătească contribuții la salariu întreg.
GdS: Înțeleg că oamenii de afaceri sunt foarte mulțumiți de ceea ce se întâmplă.
R.P.: Nu sunt foarte mulți nemulțumiți. Sunt cei care activau în zona gri a economiei, dar asta îi avantajează pe cei mulți, care au fost întotdeauna corecți. Pentru că toată lumea reclamă același lucru. Domne, eu fabrică mare de tâmplărie PVC cu mii de angajați nu pot să concurez cu cel care face termopan în garajul de acasă. La el costă 100 de euro fereastra, pe când la mine nu are cum să coste atât, ci 300 de euro.
GdS: De ce se modifică atât de des Codul Fiscal? Este bulversant.
R.P.: Pentru că suntem în căutarea perfecțiunii ca să zic așa. În practică, lucrurile care par foarte bine pe hârtie ridică tot felul de semne de întrebare. Când au apărut lucruri flagrante, guvernul, indiferent de numele premierului, a intervenit prompt, iar lucrurile s-au liniștit acum. Oamenii așteaptă să treacă în parlament ordonanța cu transferul contribuției, pentru că sunt destui angajatori care păstrează contractele la valoarea de dinainte, suplinind această diferență prin bonusuri și prime. E o teamă că poate în parlament ordonanța suferă o modificare și, odată mărită leafa, îi e greu să o scadă. Nu se va modifica nimic la ordonanță.
GdS: Dispare pilonul doi de pensii?
R.P.: Eu cred că nu dispare. Sunt discuții despre ce anume se întâmplă cu acei bani și cine ar trebui să-i administreze.
GdS: De ce sunt aceste discuții?
R.P: Pentru că în momentul de față valoarea medie a acelei pensii este de 5.000 de lei. La maturitate, adică peste 30 de ani, se presupune că valoarea acelui pilon va ajunge la 30.000 – 40.000 de lei, ceea ce este o sumă foarte mică, adică dacă îi dai omului 2.000 de lei pe lună într-un an aceia sunt toți banii. Se fac calcule pentru a se vedea dacă banii respectivi ar putea fi administrați de stat și dacă ar putea fi un administrator mai eficient.
GdS: Când a fost statul un administrator mai eficient? Aveți un exemplu?
R.P.: Cred că sunt multe exemple. Faptul că lună de lună pensionarul din România își primește acea indemnizație și pensie arată că statul reușește să-și gestioneze veniturile de așa manieră încât oamenii să-și primească drepturile. Putem să ne facem morala drobului de sare de teamă că s-ar putea întâmpla ceva rău. Deocamdată, lucrurile, indiferent de ce se spune, merg.
GdS: Cum va stabili statul că el este un mai bun administrator?
R.P.: În momentul de față nu cred că va stabili statul. Se va da o lege dacă se concretizează în varianta pe care o știm noi în acest moment, dacă trebuie să-i dăm dreptul cetățeanului să opteze. Randamentele oferite de firmele care le administrează sunt foarte mici, undeva în zona dobânzilor bancare. Perioada de optare va fi de câteva luni. Dacă oamenii optează ca în continuare banii să fie administrați de o firmă privată, discuția nu își mai are rostul.
GdS: Se poate numi acest lucru o naționalizare a fondurilor private de pensii?
R.P.: Sunt țări care efectiv au naționalizat.
GdS: Ungaria, de exemplu.
R.P: Da. Dar nu e vorba de modele. Noi căutăm propriul nostru model. Atât timp cât aici banii rămân în sistem dual, care este problema în a-i lăsa omului libertatea de a opta? La vremea respectivă, legiuitorul a avut niște intenții, dar după o bună perioadă de timp se vede că randamentele sunt mici, că poate lucrurile nu au ajuns acolo unde visam cu toții și ne gândim. Părerea mea este că banii ar trebui să rămână undeva lângă bugetul Casei de Pensii.
GdS: Opinia publică este invadată în ultimii doi ani de încercările de modificare a Legilor justiției. De ce atât consum de enegie pentru acest lucru?
R.P: Asta arată că lucrurile nu au fost atât de grăbite. În justiție vorbim de legi care sunt de 10-15 ani și care, de foarte multe ori, produc efecte distorsionate de decizii ale CCR care validează anumite aspecte ale legilor civile sau penale și care nu au fost luate în vedere.
GdS: Spuneți că nu a fost grabă. Ordonanța nr. 13 ce a fost atunci?
R.P.: O chestiune care efectiv nu a fost suficient discutată și explicată, pentru că elementele din OUG nr. 13 luate punctual, aproape toate sunt de bun-simț, doar la două – trei să fie controverse, dar și pe acelea le poți concluziona. A fost o chestiune de ghinion ca să parafrazez.
