Dan Lefter este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova, Foto, Arhiva personală
Dan Lefter este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova, Foto, Arhiva personală

Dan Lefter este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova, iar inteligenţa lui sclipitoare şi pasiunea pentru fizică l-au ajutat să fie admis la unul dintre cele mai prestigioase colegii britanice, Oxford. De mic a participat la concursuri de matematică, fizică, limba română și limba engleză. A obținut două medalii de bronz la olimpiada națională de fizică, edițiile 2015 și 2017, iar acest lucru l-a făcut să-și dorească să-şi îmbunătăţească şi mai mult cunoştinţele. Într-un interviu acordat Gazetei de Sud, tânărul a vorbit despre examenul de admitere, dar şi despre ce îşi propune să facă în anii de studii la Oxford.

GdS: Ce te-a făcut să te orientezi spre Oxford?
Dan Lefter: Oxford este un simbol al țării care a fondat civilizația modernă. La aproape 1.000 de ani de la fondarea sa, Oxford este excelența însăși. Vreau să învăț mai mult decât fizică. Vreau să învăț să fiu un om al excelenței în secolul XXI.

GdS: De când eşti pasionat de fizică şi cum faci să îi înţelegi tainele?
D.L.: Interesul pentru fizică e legat de niște povești din copilărie despre niște lucruri mici și ciudate, cărora li se spunea atomi, protoni, neutroni, electroni. Cu timpul, am început să înțeleg că fizica nu studiază numai ce sunt și cum se comportă lucrurile, ci te pune în situația de a te întreba ce este lumea, ce este viața, care este începutul, cum e devenirea, care e sfârșitul?

Examenul de la Oxford, mai simplu decât olimpiadele din România

GdS: Cât de dificilă a fost admiterea la Oxford şi în ce a constat?
D.L.: Dificultatea admiterii e o problemă de percepție. Aș spune că testul scris, care durează două ore, și cele trei interviuri, fiecare de câte 30 de minute, pun probleme mai puțin dificile decât cele de la olimpiadele județene sau naționale din România, dar examinatorii de la Oxford nu caută la noi cunoașterea, în sensul primitiv, al acumulării, caută „scânteia“. Cunoașterea materiei, conform programei noastre, nu este suficientă, cum nu e suficientă nici la olimpiadele din România și uneori ți se pun întrebări despre lucruri pe care nu le-ai studiat. Până la urmă, este o acțiune de „vânătoare de capete“. Interesant de știut este că numai în interviuri Oxford University investește peste 10 milioane de euro anual.

GdS: Ce urmează pentru tine la Oxford?
D.L.: După părerea mea, cunoştinţele care vor fi acumulate în cei patru ani de facultate și apoi într-un eventual doctorat, care durează tot patru ani, mă vor pregăti pentru a putea să răspund la cele mai dificile probleme pe care le ridică o lume în progres. Și nu e vorba numai despre progresul material, pentru că, așa cum se știe, fizica este foarte legată de filosofia modernă. Viața la Oxford mi se pare ciudată. Este contradictorie atmosfera conservatoare, uneori rigidă, pe care o inspiră orașul și lumea lui academică, cu atmosfera demnă de science fiction din laboratoarele sale, printre care amintesc centrele de nanotehnologie sau acceleratoarele de particule.

„Cei de la Oxford nu au fost interesaţi de foaia matricolă“

GdS: Contează şi nota pe care o vei lua la bacalaureat?
D.L.: Mi-au cerut media nouă. Nu au fost interesați de foaia matricolă. Trei ore și jumătate de examinare par să fi fost convingătoare.

GdS: Ţi-ai imaginat vreodată o zi la Oxford? Crezi că vei face faţă cerinţelor?
D.L.: Nu am nici o îndoială că voi face față cerințelor. Totuși, e interesantă obser-vația, comună multor studenți, abia sosiți acolo, care au constatat că toți colegii lor sunt la fel de deștepți ca ei, dacă nu chiar superiori. Cred că e puțin intimidant. Orice formă de necunoscut te poate speria. Însă, îmi fac curaj şi sigur o să reuşesc.

GdS: Ce meserie vrei să ai după terminarea Oxfordului?
D.L.: În privința meseriei, alegerea e grea. Cel mai probabil o să aleg mai spre sfârşitul facultăţii.

GdS: Care crezi că este diferenţa între Oxford şi o universitate din România?
D.L.: Din păcate, diferența dintre universitățile de stat din Regatul Unit și cele din România este cuantificabilă. În Marea Britanie, un student costă societatea 20.000 de euro pe an. Studentul mai plătește și el 10.000 de euro. În România, același student costă 500 de euro.

GdS: Crezi că există premise în România pentru găsirea unui loc de muncă care să fie plătit suficient, în funcţie de studii?
D.L.: M-ar interesa mai puțin locul de muncă, în sensul confortului oferit de acesta, dacă m-aș întoarce în România. Importante ar fi facilitățile de cercetare și amploarea proiectelor în care aș fi implicat.

GdS: Ce crezi că ar trebui să se întâmple în sistemul de învăţământ românesc?
D.L.: Aș propune, pentru învățământul nostru, trei lucruri: examene serioase scrise, examene serioase scrise, examene serioase scrise, dar nu cred că am, deocamdată, maturitatea necesară analizelor macro.