Pianista craioveancă Ana Mirabela Dina, prodecan la Conservatorul de la Köln (Foto: www.anamirabeladina.com)

Talentata pianistă Ana Mirabela Dina, originară din Craiova, a debutat la vârsta de zece ani cu Filarmonica de Stat din orașul natal. Au urmat alte recitaluri solo și spectacole cu diferite ansambluri de muzică de cameră, participări și premii la concursuri în afara României, iar adevărata consacrare internațională a venit după absolvirea Conservatorului din Koln, oraș unde s-a stabilit și căsătorit după revoluție. Începând din anul 2007, ea predă pianul la Hochschule fur Musik din Köln, iar de curând a fost numită prodecan la secția de pian și teorie. A revenit cu drag acasă pentru concerte. Vinerea viitoare, pe 3 aprilie, va concerta în Capitală alături de Orchestra Națională Radio, Concertul în Si Bemol Major de Johannes Brahms, pe care l-a interpretat și vinerea trecută, 20 martie, pe scena Filarmonicii „Oltenia“.

Ion Jianu: După studiile de pian importante făcute în Craiova și în București, ați continuat în Germania, la Köln, unde v-ați stabilit de câțiva ani. Cine v-au fost mentorii în România? Cum ați ajuns în Germania: e vorba de… destin?
Ana Mirabela Dina: Desigur că este vorba de destin. Eu cred foarte mult în destin și consider că fiecare pas pe care l-am făcut a fost călăuzit de undeva de departe… Am început studiul pianului la vârsta de patru ani cu profesoara Mariana Ilie de la Liceul de Artă din Craiova, eu fiind născută în acest oraș. La scurt timp după aceea, am început colaborarea cu pianistul Mihai Ungureanu, de pe atunci solist al Filarmonicii „Oltenia“, iar în paralel le-am cunoscut pe doamnele profesoare Ioana Minei și Ana Pitiș de la Conservatorul din București, care mi-au marcat în mod semnificativ dezvoltarea muzicală și pianistică, până la sfârșitul anilor de școală.
În Germania am ajuns în anul 1994, cu ocazia unor concerte în orașele Bon, Köln, Neuwied și Berlin. Am cunoscut multă lume din domeniul muzical și am fost încurajată să încep studiile superioare la unul dintre conservatoarele germane. În februarie 1995, am dat concursul de admitere la Musikhochschule din Köln, am fost admisă și am rămas la studiu.

„În momentul în care m-am stabilit în Germania, mi s-au deschis alte posibilități“

I.J.: Dacă Brâncuși ar fi rămas în Hobița Gorjului, probabil că n-ar fi ajuns la celebritatea la care a ajuns în Franța. Păstrând proporțiile, cred că și în cazul dumneavoastră s-ar putea spune că saltul spre notorietate internațională l-ați făcut totuși în afara României. Greșesc? Oferiți-ne detalii privind cariera internațională. 
A.M.D.: Este adevărat. Deși în anii de liceu activitatea mea concertistică în România era foarte bogată (am concertat începând de la zece ani cu numeroase orchestre naționale, am participat la diverse concursuri și proiecte muzicale), în momentul în care m-am stabilit în Germania mi s-au deschis alte posibilități. La scurt timp am fost invitată să concertez cu orchestra pe ambele scene berlineze, la Konzerthaus am Gendarmenmarkt și la Berliner Philharmonie. Un moment hotărâtor în cariera mea l-a constituit, în septembrie 1999, participarea la concursul internațional de pian „Martha Argerich“ din Buenos Aires, unde am câștigat premiul I. Au urmat invitații și colaborări cu orchestre de prestigiu (Orchestre Symphonique de Montreal, Orchestra Filarmonică din Bamberg, Orchestra Radio din Koln, Kremerata lui Gidon Kremer, Orchestra de Tineret a Teatrului Colon), recitaluri în cadrul diverselor festivaluri (La Roque d’Antheron, Torin Settembre Musica, Vaexjo-Suedia) și pe scene ale diferitelor stagiuni camerale europene (Beethovenhaus Bonn, Herkulessaal Muenchen, Tonhalle Duesseldorf, Salle Pleyel Paris) și, mai ales, invitații și colaborări strânse cu pianista Martha Argerich în cadrul festivalurilor care îi poartă numele: în Buenos Aires – Argentina, Beppu – Japonia și Lugano – Elveția. Ea este probabil cea mai faimoasă pianistă a timpurilor moderne, iar colaborările cu ea (printre altele, am interpretat la două piane împreună cu ea suita „Spărgătorul de Nuci“ de Ceaikowsky, iar înregistrarea din concert a fost editată pe un CD la firma Emmi, apoi reeditată de încă două ori) au reprezentat de fiecare dată puncte culminante ale carierei mele pianistice.

„Mă întorc mereu cu plăcere să cânt cu oltenii mei“

I.J.: Ați revenit în Craiova natală, n-ați uitat-o. Cea mai recentă apariție a fost cea de săptămâna trecută, când ați concertat pe scena Filarmonicii „Oltenia“. Ați susținut concerte în întreaga lume alături de multe filarmonici… Care este părerea dumneavoastră despre filarmonica din Craiova? De fapt, debutul dumneavoastră s-a produs împreună cu Orchestra Filarmonică de Stat din Craiova, cum se numea pe atunci (1986).
A.M.D.: Mă întorc mereu cu plăcere să cânt cu oltenii mei… „Părerea“ mea este mai degrabă de ordin sentimental. După cum aminteați în întrebare, debutul meu din 1986 a avut loc la și cu Filarmonica „Oltenia“. Aveam pe atunci zece ani. După ce am plecat în Germania, am făcut o pauză mai lungă… Am revenit în Cetatea Băniei în anul 2011, în urma invitației din partea directorului muzical al filarmonicii. Orchestra s-a schimbat în toți acești ani, au fost angajați o serie de tineri, pe mulți dintre ei îi cunosc, mi-au fost colegi și îmi sunt prieteni, iar senzația mea – când sunt aici – este că mă aflu în familie… De unde și emoțiile deosebit de mari pe care le resimt la fiecare concert.

I.J.: Veți continua colaborarea cu oltenii de acasă?
A.M.D.: Atâta timp cât voi fi invitată, voi continua să mă întorc să cânt la Craiova.

I.J.: Înțeleg că veți concerta și în Capitală…
A.M.D.: Într-adevăr, vinerea viitoare, 3 aprilie, voi susține în Capitală împreună cu Orchestra Națională Radio din București, Concertul în Si Bemol Major de Johannes Brahms, pe care l-am interpretat și vinerea trecută, 20 martie, pe scena Filarmonicii „Oltenia“ Craiova.

„Am fost numită prodecan la secția de pian și teorie“

I.J.: Cum rezistați în lumea muzicală din Germania, cu rigoarea (muzicii) de acolo? Muzicienii țării gazdă nu v-au pus piedici, nu vă invidiază? 
A.M.D.: Nu cred că mă invidiază nimeni… În definitiv, nu am luat locul nimănui. După părerea mea, este loc pentru fiecare artist care vrea să facă o carieră și nu trebuie să ne dăm unii pe alții la o parte. Eu niciodată nu am înțeles invidiile între muzicieni… Suntem, într-un fel, frați cu toții și putem coexista, ba chiar colabora între noi… Putem învăța unii de la alții și evolua împreună, mult mai bine decât am face-o singuri, fiecare pe drumul lui solitar.

I.J.: Predați ore la Conservatorul din Köln… Dintr-un interviu pe care l-ați acordat în urmă cu ceva vreme unei reviste de cultură din Craiova, „Mozaicul“, am aflat că și acolo este criză și fel de fel de probleme. Sunt reale, mai sunt și în prezent?
A.M.D.: Începând din anul 2007 predau pianul la Hochschule fur Musik din Köln, iar de curând am fost numită prodecan la secția de pian și teorie, deci sunt ceea ce numim un „insider“ în ceea ce privește problemele de criză. Din păcate, ca peste tot, politica îngrădește financiar cultura, iar instituțiile trebuie din ce în ce mai mult să se autofinanțeze, să găsească soluții practice la probleme reale. De cele mai multe ori, există soluții dacă există bunăvoință și comunicare… Uneori, conflictele mai și generează, se mai fac și nedreptăți… Dar, în general, aș spune că atmosfera de lucru este în ordine, iar în cele mai multe cazuri se găsesc soluții la toate problemele.