Îmi amintesc cu mare plăcere excursia efectuată împreună cu Maria Cornelia în Portugalia, după cea din Spania, în vara anului 2004. La Lisabona ne-am rezervat două zile pline, adică de dimineaţa devreme până la orele serii, iar după aceea am vizitat câteva zone ale Portugaliei prin amabilitatea însărcinatului cu afaceri a.i. al României, care la insistenţele noastre a acceptat să îi plătim benzina şi să ne recompensăm măcar cu invitarea la un dejun frugal. La această frumoasă vizită mă voi referi în articolul de faţă.
Cabo da Roca este un loc ce trebuia văzut ca europeni deoarece el reprezintă extremitatea vestică pentru Portugalia continentală şi implicit pentru Europa continentală. Se află la o distanţă de numai 42 de kilometri de Capitala Portugaliei/Lisabona.
Foto: Jakub Hałun, CC BY 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by/4.0, via Wikimedia Commons
Romanii denumeau acel loc “Promontorium Magnum”, iar corăbierii medievali îi ziceau “Stânca Lisabonei”. Poetul portughez Luís de Camões îl definea ca “locul unde se termină pământul şi începe marea”. Spaţiul respectiv având înălţimea de 140 de metri de la nivelul Oceanului Atlantic nu a fost lăsat la discreţia absolută a naturii propriu-zise, ci a primit câteva elemente ale naturii umanizate: un far devenit operaţional în anul 1772; o placă reprezentativă cu text multilingv; un birou poştal; un magazin de suveniruri; un restaurant. Eu şi Maria Cornelia am primit contra unei taxe câte un atestat al vizitei respective.
Foto: Jakub Hałun, CC BY 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by/4.0, via Wikimedia Commons
De acolo ne-am îndreptat către localitatea Sintra situată la 25 de kilometri de Lisabona unde ne-au întâmpinat câteva clădiri: *Palacio Nacional/Palatul Naţional, un complex de edificii cu frumoase turnuri, desprinse parcă din basme. Construcţia lor a început în secolul al X-lea în perioada dominaţiei maure, dar a continuat în secolele următoare, devenind una dintre reşedinţele preferate ale monarhilor portughezi. *Castelo dos Mouros/Castelul Maurilor construit în secolul al X-lea când maurii au ocupat Peninsula Iberică. Aceştia au locuit acolo până în 1147 când Sintra a fost predată primului Rege al Portugaliei, Afonso Henriques. Mai târziu între zidurile oraşului medieval a fost ridicată Biserica São Pedro de Canaferrim. Osemintele găsite în timpul renovării Bisericii în cursul veacului al XIX-lea – fără a se cunoaşte originea acestora (creştină sau musulmană) – au fost depuse într-un mormânt comun pe care sunt gravate cuvintele: “Ceea ce omul a pus împreună, numai Dumnezeu poate separa.”. *Palacio da Pena/Palatul Pena care datează din secolul al XII-lea şi este înzestrat cu o Mănăstire din timpul Regelui Manuel I. *Pentru frumuseţea sa nu poate fi uitat Palatul Quinta da Regaleira cu minunatele grădini, fântâni, grote şi statui ce constituie o sinteză armonioasă a stilurilor neo-gotic şi neo-manuelin care abandonase clasicismul romantic. Ne-au impresionat, de asemenea, numeroasele apeducte şi arcuri romane păstrate în pofida trecerii multor veacuri.
Fátima din districtul Santarém reprezintă un loc a cărui faimă (asocierea lingvistică este cu totul întâmplătoare) s-a răspândit în lumea întreagă datorită unor viziuni religioase din anul 1917. Acolo există astăzi o Biserică de Pelerinaj, plină în orice anotimp şi în orice oră a zilei. Am preferat ca să redau în continuare câteva informaţii regăsite în broşura cumpărată la intrare, pentru preciziunea lor, dar şi pentru faptul că nu ne-am permis pierderea timpului preţios cu notiţele din carneţelul meu care ar fi fost foarte numeroase.
Iată succint evenimentele petrecute în cursul anului 1917. Pe 13 mai doi fraţi Jacinta/7 ani şi Francisco/11 ani împreună cu o altă fetiţă de 10 ani, Lucia dos Santos erau cu turma de oi la păscut în apropiere de Fatima pe o pajişte numită de localnici “GrotaSfintei Irina”/“Cova da Iria”. Deodată, aceşti copii au văzut un fulger puternic însoţit de o lumină în centrul căreia ar fi apărut o Doamnă miraculoasă care i-a îndemnat să se roage şi să revină acolo în cea de-a XIII-a zi a fiecărei luni. Urmând această rugăminte cerească, copiii s-au întors în acel loc pe 13 iunie împreună cu câteva zeci de locuitori curioşi din zona respectivă. Copiii au îngenuncheat lângă un măslin şi au început să se roage în şoapte. După aceea, a apărut un nor alburiu chiar deasupra măslinului, dispărând în înaltul Cerului. Fenomenul s-a întâmplat şi luna viitoare la aceeaşi dată spre mirarea celor câteva mii de oameni prezenţi acolo. Micuţa Lucia le-a spus acestora că Doamna din Lumină le-ar fi promis un miracol pe 13 octombrie 1917. În acea zi când au participat peste 70 de mii de persoane venite din toată Portugalia şi din străinătate pe o ploaie intensă – potrivit unor mărturii scrise – a fost din nou un fulger, copiii au îngenuncheat şi s-au rugat în jurul măslinului, după care ploaia s-a oprit şi norii s-au risipit, iar în locul lor a apărut un Soare foarte strălucitor ca un disc argintiu ce s-a oprit de trei ori în cele 10 minute cât a durat Minunea dumnezeiască.
De atunci şi până în zilele noastre, în mentalul local se vorbeşte despre apariţia Maicii Domnului de la Fátima şi despre “triada secretelor” încredinţate acelor copii de către Sfânta misterioasă. Secretele erau: *descrierea Iadului prin imagini apocaliptice: o mare de foc; demoni sub forma unor animale înfiorătoare semănând cu nişte cărbuni ce ardeau necontenit; nori mari de fum; *încheierea Primului Război Mondial şi izbucnirea unei noi conflagraţii în timpul Papei Pius al XI-lea, dacă lumea va continua să Îl ofenseze pe Dumnezeu şi Rusia nu va fi convertită şi consacrată Inimii Imaculate; *al treilea secret a rămas sub sigiliu multă vreme, lăsând teren pentru diverse speculaţii (e.g. o catastrofă nucleară; rivalităţi papale ş.a.); în anul 1981, la solicitarea Papei Ioan Paul al II-lea, ar fi fost făcută publică taina respectivă scrisă de mână pe câteva foi, deşi în anul 1960 Vaticanul anunţase că “este foarte probabil că scrisoarea Sorei Lucia despre secretul mărturisit de Fecioara Maria celor trei ciobani din <Cova da Iria> nu va fi niciodată deschisă”.
În complexul religios de la Fátima am putut vedea: *Monumentul din Capelinha das Aparicoes al Maicii Domnului înveşmântate într-o superbă mantie albă şi purtând pe cap o coroană de aur masiv; *Biserica de Pelerinaj; *fotografiile mari alb-negru ale copiilor, executate în anul 1917 şi amplasate pe faţada Bisericii de o parte şi de cealaltă a statuii Fecioarei Maria. Un amănunt interesant: în coroana Maicii Domnului a fost încastrat – la dorinţa Papei Ioan Paul al II-lea, convins că Sfânta Maria din Fátima i-ar fi salvat viaţa – unul din gloanţele trase la 14 mai 1981 asupra sa, în Piaţa Sfântul Petru din Roma, de către extremistul de dreapta Mehmet Ali Agca; acel glonţ îi străbătuse corpul Papei, ieşind pe lângă coloana sa vertebrală şi căzând în maşina oficială.
Óbidos este un oraş localizat pe coasta Oceanului Atlantic, înfiinţat de triburile celte, care a devenit mai târziu un centru comercial pentru corăbierii fenicieni. Prezenţa romană este marcată de unele vestigii printre care cele ale Forumului şi Băilor. Castelul medieval în formă trapezoidală, situat pe o colină la înălţimea de 79 de metri domină oraşul, impresionând prin arhitectura sa – o sinteză a stilurilor romanesc, gotic, baroc şi manuelin. În interiorul citadelei se află Paço dos Alcaides/Palatul Alcaidelor a cărui arhitectură se bazează pe aceeaşi combinaţie. La Porta da Vila există o veche Capelă ale cărei plăci tradiţionale de faianţă în culorile alb şi albastru datând din 1740 înfăţişează Pătimirile lui Iisus Hristos. Biserica “Santa Maria” este din secolul al XVI-lea după ce edificiul original din secolul al XII-lea fusese distrus de un puternic cutremur. Acest lăcaş de cult are un frumos altar. Apeductul în lungime de 3 kilometri se păstrează într-o formă cvasi-perfectă. Trebuie menţionat următorul fapt istoric: Regina Ecaterina a Austriei a fost nevoită să îşi vândă terenurile de la marginea oraşului pentru a dispune de fondurile necesare construirii acestui apeduct până la izvorul care l-a alimentat cu apă continuă.
Autor Dan Mihai Bârliba
