Tunisia a fost prima ţară din Africa pe care am vizitat-o în august 1971 cu prilejul participării mele oficiale ca invitat la Congresul “Uniunii Generale a Studenţilor Tunisieni”. În cele câteva zile am putut vedea anumite obiectiveistorice şi turistice din Capitala Tunis prezentate în însemnările de faţă.
*Muzeul Bardo a fost amenajat în interiorul unui celebru palat construit în secolul al XV-lea, fiind alături de “Muzeul din Cairo” unul dintre cele mai importante muzee de pe continentul african. Acesta găzduieşte o imensă colecţie de mozaicuri romane descoperite prin săpăturile întreprinse la începutul secolului trecut în siturile arheologice din Tunisia.
Este structurat în mai multe Săli: “Sala Sousse” care se remarcă prin tavanul din lemn sculptat, poleit cu aur şi pictat în stil geometric şi floral la care au lucrat doi meşteri din oraşul tunisian Sousse; “Sala Virgiliu” în formă de cruce greacă având un mare mozaic înfăţişându-l pe poetul roman ce ţine în mâna stângă un volum unde apare un vers din epopeea “Eneida” alături de Clio, Muza Istoriei şi Melpomene, Muza Tragediei;
“Sala Althiburos”, vechea “Sală de Muzică” prevăzută cu două tribune (una pentru prinţese şi cealaltă pentru muzicieni) ai căror pereţi sunt decoraţi cu mozaicuri din faianţă pictată; “Sala Oudna” decorată în mod similar; “Sala Cartagina” cu coloane zvelte din marmură albă având în centrul ei două mari mozaicuri.
Moscheea Zitouna/Moscheea Măslinilor
*Moscheea Zitouna/Moscheea Măslinilor este cel mai vechi lăcaş de cult islamic din Tunis, fiind construită în anul 703 Î.Hr. şi se întinde pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi pe locul unei foste Basilici creştine. Ea are 9 intrări şi peste 150 de coloane interioare făcute din ruinele Cartaginei. Acolo a funcţionat una din primele universităţi musulmane unde erau predate istoria, gramatica, ştiinţa, medicina, filosofia, dreptul şi doctrina “Coranului”.
*Moscheea “Sidi Mahrez” a fost construită între anii 1692 şi 1697 la iniţiativa Beiului Tunisului, Mohamed El Mouradi. Se remarcă prin impresionantele Cupole albe dintre care cea mai mare are un diametru de 16 metri şi o înălţime de 28 de metri. Piesele decorative sunt din ceramică importată din Asia Mică şi din faianţă tradiţională de Iznik/Turcia.
Mausoleul “Tourbet el-Bey”/Mormântul Beilor Tunisului
*Mausoleul “Tourbet el-Bey”/Mormântul Beilor Tunisului fusese un monument funerar colectiv dedicat ultimei Dinastii Hussainide (1705-1957) care a domnit câteva secole în acea ţară nord-africană; aceasta avea, similar celei anterioare (Dinastia Muradidă) obligaţia de fidelitate şi supunere faţă de Sultanul de la Istanbul, dar în realitate ea se bucura de o cvasi-suveranitate. La momentul prezenţei mele la Tunis acel edificiu era închis vizitatorilor deoarece se afla într-un proces de renovare.
Moscheea “Youssef Dey”
*Moscheea “Youssef Dey” a fost construită în anul 1615 după planurile arhitectului din Andalusia, Bin Ghalib în zona centrală a oraşului, fiind înconjurată de restaurante şi cafenele tradiţionale turceşti precum El Trouk, El Berka, El Bekamchia. Stilul ei îmbină rolul de loc al rugăciunii cu cel de monument funerar. Are un minaret octogonal, un acoperiş piramidal împodobit cu ţigle de culoare verde şi un mausoleu lângă marea sală cu coloane de marmură albă ce adăpostea pe numeroşii credincioşi. Stăpânul Moscheii, Youssef Dey din timpul Dinastiei Otomane a decis să ofere Tunisului primul lăcaş de cult în stil turcesc unde sunt, de asemenea, prezente multe adaptări arhitecturale de origine locală.
Bab El Bhar/Poarta Mării
*Bab El Bhar/Poarta Mării, cunoscută mai târziu şi sub numele de “Porte de France” constituie unul din cele mai interesante monumente citadine care nu poate lipsi din programul niciunui vizitator al Tunisului. A fost construită la începutul veacului al XVI-lea în timpul Guvernatorului otoman Khair al-Din, separând oraşul medieval/Medina de oraşul modern de tip european. Poarta este alcătuită dintr-o arcadă coborâtă şi culminată de un parapet înclinat.
*Madrasa Palmier poartă această denumire de la străvechiul arbore aflat în curtea interioară. Este o “Şcoală Coranică Otomană” construită în anul 1714 pe locurile unui fost han (caravanserai) şi continuă să funcţioneze ca centru de studiere a Cărţii Sacre a Islamului.
Catedrala “Sfântul Paul”
*Palatul “Dar Othman” a fost construit în anul 1595 la ordinul suveranului otoman Othman Bey. Se remarcă prin podeaua de marmură şi numeroasele vitralii multicolore.
*Catedrala “Sfântul Paul” a fost construită timp de 5 ani, din 1593 până în 1598. Are o combinaţie de stiluri: baroc; gotic; neo-bizantin.
*Dar Laslam este o clădire ce a aparţinut familiei cu acel nume de la începutul secolului al XIX-lea, renumită în pregătirea de scribi pentru Beii care s-au succedat. Îmi amintesc superbul edificiu de culoare albă situat pe malul Mediteranei albastre ca cerul senin.
*Souq el-Berka/Piaţa de Sclavi datează din secolul al XVII-lea, fiind iniţial locul unde se organiza târgul de sclavi; aici erau vânduţi prizonierii aduşi din închisoarea “La Goulette” de către piraţii musulmani. După abolirea sclaviei la mijlocul veacului al XIX-lea acea piaţă a devenit un târg al fierarilor, iar în zilele noastre acolo există magazine de bijuterii şi pietre preţioase.
Souk El Attarine
*Teatrul Naţional a cărui construire s-a încheiat în anul 1903 pe vremea Protectoratului francez este un exemplu de arhitectură în stil “Art Nouveau”. Faţada sa conţine o compoziţie simetrică având detalii sub forma unor bezele.
*Souk El Attarine adăposteşte o mare colecţie de parfumuri indigene şi datează din veacul al XIII-lea. De acolo am cumpărat o sticluţă de colonie pe care am dăruit-o la întoarcerea în ţară soţiei mele Maria Cornelia cu care mă căsătorisem cu o săptămână înaintea plecării în Tunisia.
*Marea Sinagogă de pe Avenue de la Libérté,numită şi Templul lui Osiris cu o imensă “Stea a lui David” pe faţadă a fost construită în perioada 1933-1937 prin finanţarea cvasi-integrală de către bancherul, omul de afaceri şi filantropistul franco-marocan Daniel Iffla Osiris, având la bază un proiect al arhitectului franco-tunisian Victor Valensi.
Cartagina
*Cel mai impresionant edificiu istoric vizitat a fost Cartagina din proximitateaTunisului, întemeiată de către coloniştii veniţi din localitatea Tyr în secolele al IX-lea sau al VIII-lea. Poetul roman Vergilius, care a lucrat peste un deceniu la marea sa epopee “Eneida”, povestea următoarele: Regele Tyrului avea o fiică pe nume Elissa căsătorită cu Sichaeus care este ucis chiar de fratele său Pygmalion; acesta ajunge noul Rege al Tyrului, dar Elissa însoţită de 80 de fecioare, un mare preot al Zeiţei Astarte şi numeroşi localnici, părăseşte acea localitate, debarcă pentru un timp în Cipru şi apoi ajunge pe meleagurile Africii de Nord unde întemeiază Cartagina.
Elissa (cunoscută şi ca Didona) îl va cunoaşte pe Enea de care se îndrăgosteşte, dar atunci când este părăsită de acesta, ea se aruncă în flăcările focului. Cartagina a prosperat prin cele două porturi maritime, prin intensa viaţă economică şi comercială (se exportau alimente, piei de animale, textile, chiar şi sclavi; se importau pânză egipteană, vase greceşti, purpură şi fildeş din Asia).
Oraşul nu a avut parte de un destin paşnic
Totuşi, oraşul nu a avut parte de un destin paşnic, ci de trei războaie cu romanii în perioada 264-146 Î.Hr. în care cartaginezii au pierdut controlul Mediteranei şi localitatea lor a fost practic ştearsă de pe faţa pământului. Se ştie că marele general Hanibal, favorizat de Zeul Baal nu a reuşit să salveze oraşul de la un apus cumplit şi ireversibil. Când scriam acest articol mi-a venit în minte declaraţia: “Delenda Carthago!/Cartagina trebuie distrusă!” cu care Cato cel Bătrân zis Cenzorul obişnuia să-şi încheie cuvântările pentru a-i îndemna pe romani la luptă. De asemenea, am găsit această cugetare a scriitorului german Bertolt Brecht: “Marea Cartagină a dus trei războaie: după primul război era încă puternică, după cel de-al doilea era încă locuibilă, după cel de-al treilea nu mai era de găsit.”.
Vizita mea la Cartagina s-a adăugat vizitelor efectuate în anii următori la siturile si monumentele antice de la Petra/Iordania, Leptis Magna/Libia, Baalbeck/Liban, Troia/Turcia, Giza/Egipt, Atena/Grecia, Roma/Italia, Teotihuacan/Mexic, Babylon/Irak, Stonehenge/Anglia, Ierusalim/Israel. Fiecare dintre acestea a însemnat pentru mine o lecţie de istorie antică.
