În articolul de faţă, am evocat cuvintele despre îndepărtata Chină, aşternute pe hârtie de trei “maeştri ai condeielor”, reîmprospătându-mi lecturile din anii tinereţii ale unor cărţi aflate în biblioteca personală care este o adevărată “bijuterie de familie”. Articolul de faţă este rezultatul unui demers interpretativ al scrierilor semnate de poeţii clasici Vasile Alecsandri (1821-1890) şi Alexandru Macedonski (1854-1920), precum şi de poetul contemporan Marin Sorescu (1936-1996), prin care aceştia au oglindit – fiecare la vremea sa – măreţia unui renumit popor de pe continentul asiatic.
i) Pastel chinez este titlul poeziei lui Vasile Alecsandri, care începe cu următoarele strofe: “Pe-un canal îngust ce curge ca un şerpe cristalin/Se înşiră chioşcuri albe, cu lac luciu smălţuite./Tot ce-i nobil, avut, mare şi puternic la Pekin/În răcoarea lor plăcută duce zile fericite./Pe sub nalte coperişuri care-n margini s-albiesc,/Galerii cu mari lanterne şi cu sprintene coloane/Au comori de plante rare ce la umbră înfloresc/Şi-n ghirlande parfumate se revarsă pe balcoane./Papagali verzi, roşi şi galbeni, iubitori de dezmierdări,/Prin zăbrele aurite, zbor chemaţi de glasuri dalbe/Şi pe buze rumeoare, cuib voios de sărutări,/Ei culeg zâmbiri divine, ei culeg migdale albe./Apoi veseli, cu-a lor pradă, se pun hoţii zburători/Când pe mândre paravane de mătase diafană,/Când pe crengi, când pe bazinuri de albastru porţelan,/Unde viu se joacă-n faţă peşti cu solzii lucitori./Ş-o momiţă (maimuţă – n.n.) strâmbătoare, sărind iute-n urma lor/De pe umerii de fildeş ai unui zeu grotesc de China,/Cade-n şahul de pe masă şi răstoarnă pe covor/Doi nebuni peste un rege şi un turn peste regină.”.
Urmează descrierea unor elemente ale peisajului citadin: “Pe canal trei poduri strâmte ca trei arcuri se întind;/A lor margini cizelate în şiraguri de inele/Poartă zmei cu ochi fantastici care noaptea se aprind/Şi catarguri poleite cu lungi flamuri uşurele./Iar în fund, peste desimea de pagode azurii,/Ca un bloc de porţelan, falnic, sprinten se ridică/Un turn nalt cu şepte rânduri şi cu şepte galerii,/Unde ard în casolete flori de plantă-aromatică.”.
Nu putea ca din atmosfera romantică a poeziei să lipsească următorul episod: “Pe un pod păşeşte-alene fiica unui mandarin,/Sub cortelul (umbreluţa – n.n.) de crep galbin care-l pleacă înspre soare,/Ferind pieliţa-i de aur şi rotundu-i piept de crin/Şi guriţa-i cu benghi negru ca un gândăcel pe-o floare./Umbra ei pe faţa apei, de pe pod uşor plutind,/Cu-o mişcare voluptoasă trece lin şi se opreşte/Pe o joncă (mică ambarcaţiune rudimentară din lemn – n.n.) unde şede un om tânăr pescuind./El tresare, nalţă ochii şi cu dragoste zâmbeşte.”.
Imediat apar versurile finale ca o concluzie ce era aşteptată de către cititorii poeziei: “Iar colo-n vecinătate, sus, în turn, ca un hurez,/Un bătrân, pândind cu ochiul, taina dulce o surprinde./El desemnă-ncet tabloul pe hârtie de orez/Şi se pare că hârtia sub peniţă-i se aprinde!”.
ii) Din creaţia poetică a lui Alexandru Macedonski am ales Rondelul opiumului pe care îl redau în continuare: “Fumându-şi opiumul uitării/Pe rogojini din pai de-orez,/Fo-Hi, spre piscul aiurării,/E dus de visul lui chinez./Scăpat de chinul zbuciumării,/Senin ca după-un meterez,/Fumează opiumul uitării/Pe rogojini din pai de-orez,/Iar când soseşte-al nopţii miez/Ce-l urcă-n slava îmbătării,/Deplin se dă halucinării/Ce-atunci e singurul său crez,/Fumându-şi opiumul uitării.”.
Mesajul poeziei este, în opinia mea, unul simplu şi direct, ţinând de starea de reflecţie specifică unui popor obişnuit, din tată în fiu, să se gândească profund şi discret la tot ceea ce se găseşte în jurul lui şi chiar în interiorul său intim. Se mulţumeşte cu un trai modest, “pe rogojini din pai de-orez”, deoarece prioritatea absolută a existenţei sale este gândirea.
iii) Am găsit, printre cărţile lui Marin Sorescu, un poem intitulat Conversaţie pură c-o literă chinezească pe care l-aş caracteriza ca o “lecţie versificată” de semiotică şi de etnografie lingvistică unde fiecare cuvânt îşi are rostul lui filosofic. Iată textul relevant: “Încerc să caligrafiez o stare de uimire,/O dulce dilatare şi legănare a spiritului,/Care nu încap decât în forma ta,/Căci, se ştie,/Tradusă în literele noastre,/O frază chineză poate deveni înşiruirea/Aceleiaşi conjuncţii./De exemplu: <Şi, şi. Şi, şi, şi. Şi, şi, şi, şi.>/Este transcrierea fidelă a frumoasei poezii/Despre/<Legănarea văii fluviului Yangzi, odată cu/Fluviul Yangzi>.”. Apoi poetul exprimă un şirag de destăinuiri şi regrete:
*“Vai, câte minuni, câte chinezării mi-au scăpat/De-a lungul timpului,/Prea chircit în inima Europei,/Lipit de raţiunea grecească,/Dedulcit la silogism/Şi născut prea târziu pentru Extremul Orient!”;
*“N-am primit în dar niciun sul de mătase,/În timpul dinastiei Han,/Cu atât mai puţin în timpul următoarelor dinastii./Picioarele mele n-au făcut bătături pe Drumul Mătăsii/Şi nu mi s-a văzut umbra, nici ducându-se,/Nici venind pe şerpuita cale,/Îmbrăţişându-se cu şirurile de oaze din pustiu./Şi nu mi-am înfăşurat umerii/În hlamidele (mantiile prinse cu câte o agrafă pe umăr, purtate de greci şi romani la anumite festivităţi antice – n.n.) unduioase ale Fluviului Galben.”;
*“În anul 120 înaintea erei noastre punct,/Nu m-am înfăţişat – ce neghiob! – /La Biroul Muzicii./Ce melodii aş mai fi putut auzi!/Urechea mea – scoică rămasă fără vuietul mării – /A pierdut comoara sunetelor/Năvălind din nord spre sud./Oare mi-ar fi rămas neclară în veci/Lămurirea dubiilor?”;
*“Am întârziat la concursul de improvizaţii poetice/Şi n-am făcut libaţii (ritualuri ale omagierii Divinităţii – n.n.), invocând muza,/Alături de Wang Xizhi./Aş fi vrut să văd scriindu-se/<Spiritul literar şi gravarea dragonilor>./Observator modest, retras într-o cută a timpului,/Să particip nevăzut la ceremonia/Pictării primului peisaj din lume/(Care m-ar fi inclus neapărat,/Ca pe un accident la orizont, ceva ca o frunză pe apa cerului.)./Să fiu arbitru la corectarea numelor/Sau, tolănit în Doctrina Marelui Vehicol,/Să rătăcesc dincolo de marginile firii/Şi să mă pălească senzaţia de vacuum universal.”;
*“Cele cinci măsuri de orez/Mi-ar fi revelat, până la urmă,/Principiul vital?”.
În final, autorul se întreabă retoric: “Dar tu nu spui nimic,/Frumoasă literă de mână?/Marele Zid încape în tine/Ca Luna într-o gogoaşă de mătase./Deschide pentru o clipă uşa de borangic/Şi include această uimire,/Această floare de lotus include-o/În respiraţia ta în circuit închis./De ce tot taci,/Tu care îmi spuneai toate acestea?”.
Conversaţia anunţată în titlul poemului s-a transformat treptat cu subtilitate într-un monolog persuasiv, capabil să oglindească bogăţia valorilor muzicii, picturii, literaturii, gândirii, religiei şi ştiinţei chineze, precum şi varietatea locurilor (Drumul Mătăsii, Marele Zid, Fluviul Galben) ca elemente definitorii ale măreţiei acelui popor.
Din adolescenţă şi studenţie, m-am ataşat afectiv şi efectiv de străvechea civilizaţie chineză, mai ales în domeniile Filosofiei şi Eticii. Regret sincer că nu am cunoscut limba chineză, dar am reuşit să mă apropii de teoriile gânditorilor antici Confucius şi Lao Tzu datorită unor excelenţi traducători români. Am trăit momente de reală satisfacţie intelectuală în compania unor diplomaţi chinezi redutabili, în îndelungata mea activitate pe plan extern. Vizita efectuată împreună cu regretata mea soţie, profesor universitar doctor Maria Cornelia Bârliba, în R.P. Chineză în luna august a anului 2001 a reprezentat una din priorităţile turistice, contribuind enorm la extinderea orizontului nostru cognitiv.
Autor: Dan Mihai Bârliba
