Capitala României nu are o splendidă Fontana di Trevi ca Roma sau o mare Fântână arteziană în mijlocul lacului ca Geneva. Cu toate acestea, urbea de pe malurile Dâmboviţei şi-a înscris în biografia sa multiseculară câteva fântâni dragi şi asociate acestor meleaguri. Mă voi referi în continuare la câteva fragmente de identitate citadină care au rezistat Timpului ori au fost învinse de acesta, rămânând doar în lumea amintirilor.
Am considerat că cea mai nimerită introducere la articolul meu este evocarea anumitor versuri din câteva poezii româneşti consacrate acestui străvechi “izvor cu cumpănă”: i) “Pe cărarea înflorită care duce la fântână,/În ştergar şi în catrinţă, merge-o sprintenă română;/Ea la brâu-i poartă furcă şi la sân un pruncuşor,/Cu guriţa lui lipită de al laptelui izvor.” (Vasile Alecsandri, “Fântâna”); ii) “Pe valea umbrită cunosc o fântână./O mierlă cu care de vorbă am stat,/Aflând că durerea o sufăr stăpână,/A râs cât se poate, iar eu am oftat.” (Alexandru Macedonski, “Fântâna”); iii) “Era o fântână cu cumpăna grea,/Ca toate fântânile vieţii./Era o fântână cu cumpăna grea,/Cu apa sălcie şi caldă şi rea,/Dar furca cu braţele-ntinse pândea,/Momind de departe drumeţii.” (Elena Farago, “Era o fântână”); iv) “Când mă privesc într-o fântână,/mă văd cu-adevărat în zi/aşa cum sunt, şi-am fost şi-oi fi./Când mă privesc într-o fântână,/ghicesc în faţa mea bătrână/cum ceruri şi pământ se-ngână./Când mă privesc într-o fântână,/ştiu că-n adâncuri foste mume/îmi ţin oglinda, ochi de lume./Când mă privesc într-o fântână,/îmi văd şi soarta, uit de nume.” (Lucian Blaga, “Oglinda din adânc”).
Am întâlnit în plimbările mele prin Bucureşti – cum făcea odinioară Tudor Arghezi cu nelipsitul său baston – unele fântâni pregătite să îmi potolească setea. Fiecare avea istoria ei, împietrită în sculpturi şi în texte gravate. Iată doar câteva exemple:
*Fântâna Mioriţa, situată pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, este creaţia arhitectului Octav Doicescu. Mozaicurile ce o decorează aparţin artistei Miliţa Petraşcu, alcătuind o ilustrare a baladei populare: cei trei ciobani cu turmele lor de oi; nunta şi moartea stăpânului mioarei. În locul versurilor, granitul de Dobrogea şi frizele de mozaic alb/negru sunt cele care vorbesc trecătorilor. Monumentul a fost inaugurat în anul 1936, cu prilejul Lunii Bucureştilor.
*În Parcul Carol I, poate fi admirată Fântâna George Grigorie Cantacuzino, creată în anul 1870 în stil neoclasic de sculptorul Karl Storck şi arhitectul Alexandru Freiwald. Iniţiativa şi susţinerea financiară au aparţinut primarului de atunci al Capitalei. Frontispiciul de marmură albă este susţinut de şase coloane dintre care patru construite în stil antic; plăcile de ceramică au câteva steme în relief reprezentând figurile unor cavaleri medievali; la bază există unele blocuri masive de piatră imitând stâncile. Tot în Parcul Carol I se află Fântâna 1906, construită din marmură şi granit în stil italian. Prilejul a fost unul având multiple semnificaţii aniversare: 18 veacuri de la cucerirea Daciei de către romani; 4 decenii de la urcarea pe tron a lui Carol I; 25 de ani de la proclamarea Regatului României. Acestei triple sărbătoriri îi fusese dedicată Expoziţia Generală Română.
*La intrarea principală în parcul menţionat, a învins timpurile Fântâna Zodiac, inaugurată în anul 1935 (arhitect: Octav Doicescu; sculptor: Mac Constantinescu; stil modernist Art Deco). În mijlocul unui bazin circular se înalţă o mare cupă de piatră conţinând o serie de mozaicuri negre pe fond cenuşiu reprezentând toate zodiile. În cartea “Cumîndemult Bucureştii petreceau” Mircea Constantinescu scria: “Prin deceniul al treilea exista şi o arteziană frumoasă, măricică, deci de efect, anexă a unui turn de fier, de 20 de metri înălţime şi imitând, mai mult ca aspiraţie, Eiffel-ul franţujilor. Alcătuirea artezienei era originală, totuşi, meritând a fi privită şi a te bucura de răcoarea jilavă a oxigenului dimprejur; două bazine suprapuse, cel superior purtând încrustate cele douăsprezece Zodii care scot efecte impresionante, seara, când pe ele cad razele lampioanelor dispuse anume spre a lumina şarmant, odihnitor. Se numea, de aceea, Fântâna Zodiilor şi era probabil foarte apreciată… Protipendada comerţului şi a intelighenţei, meseriaşii şi negustorii mărunţi treceau deseori pe aici, se opreau, priveau şi respirau, se minunau şi iar se minunau – era oricum o ieşire din cotidian, o stricare a mecanismului prea ordonat al vieţii celei monotone.”.
*Fântâna George Em. Lahovary, realizată de sculptorul Carol K. Storck în memoria cunoscutului politician şi jurnalist, fusese comandată în anul 1903 de către prinţesa Zoe Şuţu şi instalată în actuala Piaţă a Naţiunilor Unite. După demolarea, în 1986, a Teatrului Regina Maria (care găzduia Teatrul de Operetă din Bucureşti), această statuie a fost demontată şi depozitată temporar până la finele anilor ’90 când a apărut în faţa Blocului-Turn Gioconda. *Fântâna Vioara Spartă este situată în Parcul Colţea, în zona dintre Ministerul Agriculturii şi Spitalul Colţea. Monumentul constă dintr-o mare fântână în mijlocul căreia se află o vioară dezmembrată din bronz, pe placa instalată pe soclul ei fiind scris: “ViolinoStaccato”/Vioara Spartă.
*De regulă ignorată de bucureştenii matinali care traversează Parcul Cişmigiu, o sculptură de marmură aşteaptă în tăcere să fie sărutată de privirile trecătorilor: Izvorul Sissi Stefanidi, care reprezintă o mamă îndurerată de moartea fiicei sale la vârsta de numai 21 de ani, care toarnă apă dintr-un ulcior. Statuia executată de artistul Ion Dimitriu-Bârlad a fost instalată în anul 1927, pe soclu fiind gravate câteva cuvinte emoţionante: “Închinată scumpei mele copile Sissi Stefanidi.”. În acelaşi parc – al cărui nume este de origine turcă (çeşme = fântână, cişmea) – se găseşte Izvorul lui Eminescu despre care am scris aceste aforisme: “La Izvorul lui Eminescu din Cişmigiu îţi poţi potoli doar setea fiziologică, nu şi setea de poezie.”; “De ani buni, X bea apă de la Izvorul lui Eminescu din Cişmigiu, dar nu a scris până acum nici măcar un catren pentru vreo revistă de provincie.”. Ca student am mai avut ocazia de a admira Fântâna arteziană din mijlocul Lacului Cişmigiu, care s-a transformat azi într-o tristă amintire din cauza dezinteresului celor care o pot vedea zilnic din birourile de vis-à-vis ale Primăriei Capitalei.
*În Parcul Tei, pe malul lacului omonim, te întâmpină Fântâna decorativă cu Nimfă şi Tritoni, despre care am aflat un amănunt interesant: aceasta a fost turnată în fontă în perioada 1931-1932 la o celebră turnătorie din Paris, specializată în lucrări de ornamentaţie artistică, înfiinţată încă în anul 1823. *Fântâna cu Copii: astfel se numeşte monumentul din marmură albă, sculptat de Ioan Iordănescu, un artist din perioada interbelică, având studii de specialitate, efectuate în Franţa şi Italia. Statuia este amplasată pe Strada Dionisie Lupu.
*În zilele noastre, au apărut multe fântâni în stil nord-coreean pe bulevardul din faţa Casei Poporului, care între timp s-au degradat iremediabil. *Fântâna de la Universitate are o denumire curioasă: Fântâna Dunărea, amintind de distrugerile puternicului cutremur din 4 martie 1977 care a pus la pământ Blocul Dunărea, reconstruit apoi din temelii ca Dunărea II. Acesta a devenit un reper pentru întâlnirile dintre studenţi ca şi dintre alţi bucureşteni ori turişti sosiţi în Capitală, aşa cum fusese pe vremuri popularul Ceas de la Universitate, aflat doar la câţiva metri. *Fântânile Urbane din Piaţa Unirii cu jocuri de ape şi lumini, însoţite de diverse melodii, domină zona centrală, conectată la multitudinea bulevardelor dispuse radial.
Fântânilor le-am consacrat următoarele însemnări: “Când seacă, orice fântână începe să-şi scrie memoriile.”; “Într-o fântână părăsită, în loc de apă au rămas lacrimile nostalgiei.”; “Nu vă supăraţi pe o fântână secată, deoarece nu ea a băut toată apa.”; “Am aflat că o fântână s-ar fi căsătorit cu primul izvor rece şi curat care i-a ieşit în cale.”; “«Fântâna Blanduziei» a lui Vasile Alecsandri nu va seca niciodată.”; “Când se apropie de ea oameni însetaţi, nicio fântână «nu mai stă în cumpănă».”; “Fântânile şi dropiile – reperele Bărăganului nostru strămoşesc.”; “Pe arşiţă, orice fântână este cea mai bună zână.”.
Dan Mihai Bârliba
