17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaFestivalul Adrian Păunescu, de Ziua Națională, la Craiova

Festivalul Adrian Păunescu, de Ziua Națională, la Craiova

Muzica și poezia își dau, din nou, întâlnire la Craiova, la început de decembrie. Cei mai îndrăgiți artiști folk din țară deschid joi, 1 decembrie 2022, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional Adrian Păunescu.

Organizat de Fundația Culturală Iubirea și Primăria Craiova, festivalul îi readuce, în fața publicului, pe Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Andrei Păunescu și trupa TOTUȘI, Mădălina Amon, Magda Pușkaș, Cristian Buică, Valentin Moldovan, Emeric Imre, Cătălin Stepa, George Nicolescu, Dinu Olărașu, Vanghele Gogu, Walter Ghicolescu și Generația Folk.

Spectacolul începe la ora 18.00 și se desfășoară pe scena din Piața Frații Buzești, în atmosfera de poveste a Târgului de Crăciun de la Craiova.

Festivalul continuă, și în acest an, tradiția organizării Concursului Internațional de Poezie și a Concursului de Muzică Folk, ambele premiate în bani, diplome și cărți/CD-uri.

Festivalul Internațional Adrian Păunescu este organizat de Fundația Culturală Iubirea și Primăria Municipiului Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și al revistei „Flacăra lui Adrian Păunescu”.

Cei care petrec primele zile de decembrie în Craiova au, însă, la dispoziție, mai multe variante de petrecere a timpului liber.

Paradă militară

Joi, 1 decembrie, începând cu ora 9.00, pot fi admirate peste 40 de vehicule și echipamente de tehnică militară ce vor fi expuse, pe strada A.I. Cuza, de la Universitate spre English Park.

Momentul ceremonialului și al paradei militare de Ziua Națională va fi unul impresionant ca număr de militari și echipamente, asigurate de Ministerul Apărării Naționale, Jandarmeria Română, ISU, Administrația Națională a Penitenciarelor și Poliția Locală Craiova.

Pentru prima dată, vor fi prezenți la defilarea din Craiova, de pe strada A.I. Cuza, militari polonezi și portughezi, iar ceremonialul va fi urmat de un spectacol realizat de artiștii de la Ansamblul Folcloric Maria Tănase – Manuela Motocu, Aneta Sişu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa și Liviu Dică.

Weekendul continuă cu seara de vineri, 2 decembrie, când sunt invitații, în Piața Frații Buzești, artiștii de la trupa Dance Beat, între orele 19:00 – 20:00, iar sâmbătă și duminică poposește, la Craiova, în Piața Mihai Viteazul, între orele 15.00 – 21.00, Caravana de Crăciun Coca Cola.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS