4.8 C
Craiova
joi, 2 februarie, 2023
Știri de ultima orăActualitateCulturaLa Weimar, printre maeştri

La Weimar, printre maeştri

După numeroase vizite oficiale sau particulare în străinătate, aş avea suficiente argumente pentru a situa, pe unul dintre primele locuri ale unui clasament sui-generis al oraşelor-muzeu ale Europei, localitatea germană Weimar. Am fost în acel oraş istoric de două ori în perioade îndepărtate una de cealaltă prin patru decenii: *în vacanţa din 1967 ca student al “Facultăţii de Filosofie” de la “Universitatea din Bucureşti” în cadrul unei excursii; *în vara anului 2008 împreună cu regretata mea soţie, Maria Cornelia într-o vizită de două săptămâni prin Germania unificată.

La Weimar am văzut “Casa Cranach” unde au locuit marele pictor renascentist Lucas Cranah cel Bătrân (1472-1553) şi, ulterior, fiul său, Lucas Cranach cel Tânăr (1515-1586). Aflată în faţa “Primăriei”, clădirea fusese construită între anii 1547 şi 1549 de arhitectul Nikolaus Gromann a cărui emblemă (un şarpe înaripat) este sculptată pe una dintre arcade. Pe placa comemorativă amplasată în centrul edificiului am putut citi un text în limba germană potrivit căruia Lucas Cranach cel Bătrân locuise în acea casă din anul 1552 până la trecerea lui în Eternitate la 16 octombrie 1553. În propria locuinţă artistul amenajase un atelier de creaţie, continuând să fie activ chiar în ultimele săptămâni de viaţă (lucrând, de pildă, la pictarea altarului Bisericii parohiale din Herderplatz). Am ajuns şi la mormântul său din “Cimitirul Jacobsfriedhof”, văzând un mare basorelief al renumitului pictor şi o placă funerară aşezată în mijlocul unui covor floral.

Când pronunţăm cuvântul “Weimar”, gândul ne duce imediat la Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832). Viitorul mare scriitor şi savant ajungea aici în noiembrie 1775, unde începe o activitate politică, marcată de numirea sa ca ministru al lui Karl August, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach. La Weimar el o întâlneşte pe Charlotte von Stein care lucra la Curtea Annei Amalia, mama Ducelui; deşi era mamă a şapte copii şi cu şapte ani mai în vârstă, Goethe avea să se îndrăgostească enorm de Charlotte, după cum a reieşit din cele peste 1700 de epistole trimise fiinţei iubite. Am vizitat “Reşedinţa de Vară”, situată în parcul de lângă râul Ilm, pe care i-o dăruise Marele Duce, unde a locuit o perioadă de şase ani. Atunci şi acolo Goethe a scris mai multe balade, poeme şi drama “Ifigenia în Taurida”.

J. W. Goethe Foto: Karl Joseph Stieler, Public domain, via Wikimedia Commons

Din cauza relaţiei incomode cu doamna Stein, el pleacă în Italia în septembrie 1786 de unde revine la Weimar în aprilie 1788. Se împrieteneşte cu Friedrich Schiller şi în anul 1791 preiau împreună conducerea “Teatrului Naţional German”. Goethe scrie romanele: “Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister”, “Hermann şi Dorothea” şi începe elaborarea renumitei drame “Faust”. Decesul în anul 1805 al bunului său prieten Schiller îl afectează profund, cu atât mai mult cu cât acesta devenise un puternic factor de echilibru şi de armonie în lumea interioară a ideilor şi trăirilor goethiene. După dispariţiile soţiei Christiane în 1816 şi fiului August în 1830, Goethe traversează o perioadă grea în privinţa sănătăţii personale, fiind nevoit să dicteze partea finală a capodoperei “Faust” – poetului Johann Peter Ekermann. La vârsta de 82 de ani, Goethe se stingea din viaţă în ziua de 22 martie 1832, pronunţând celebrele cuvinte: “Mehr Licht!” (Mai multă lumină!).

Cu prilejul celor două vizite efectuate la Weimar, am văzut Reşedinţa sa în stil baroc unde Maestrul a locuit aproape o jumătate de veac între anii 1782-1789 cu chirie şi din 1792 până la moartea sa ca proprietar; Goethe mobilase toate camerele şi le înzestrase cu numeroase opere artistice şi naturale din colecţiile personale. După moartea ultimului său nepot Walther, aceste colecţii valoroase au intrat în custodia “Muzeului Naţional Goethe” înfiinţat în anul 1885 în cadrul Reşedinţei şi extins în perioada 1913-1935. Goethe îşi doarme somnul veşnic în “Cripta Prinţilor” (Fürstengruft) din “Cimitirul Istoric” (Historishe Friedhof) unde am ajuns, punând o floare în semn de omagiu faţă de marele om de cultură al Germaniei şi al Lumii.

În anul 1787 Friedrich Schiller se stabilea la Weimar, venind de la Stuttgart după un voiaj care a cuprins oraşele Frankfurt, Mannheim, Leipzig şi Dresda. Peste doi ani, a fost numit profesor de istorie şi filosofie la Jena, dar în 1799 se întoarce la Weimar, căsătorit între timp cu Charlotte von Lengefeld şi cu primii din cei patru copii ai lor, născuţi începând din anul 1793. Împreună cu Goethe, el a condus “Teatrul Naţional German” din Weimar, devenit cea mai cunoscută instituţie de profil din ţară; tot Goethe a fost cel care l-a convins să revină la scrierea operelor dramatice. Schiller a rămas la Weimar până la sfârşitul vieţii sale în vârstă de numai 45 de ani, fiind bolnav de tuberculoză. Acolo a scris piesele de teatru: “Wallenstein”; “Maria Stuart”; “Fecioara din Orléans”; “Turandot, Prinţesa din China”; “Wilhelm Tell”; “Mireasa din Messina”.

Am vizitat “Muzeul Schiller”, situat pe strada care îi poartă numele, unde am văzut numeroase lucrări ale poetului, obiecte personale, medalii comemorative, emisiuni de timbre străine ş.a. Ne-au impresionat foarte mult câteva exponate: portretul în culori, realizat de Gerhard von Kügelgen; litografia-portret, intitulată “Friedrich von Schiller” din 1905, ilustrând momentul înnobilării sale (1802); desenul din 1805 al portretistului Ferdinand Jagemann, “Schiller pe patul de moarte”.

Privind mormântul marelui poet, pe care l-am văzut în vizita la Weimar, am aflat de la ghidul nostru unele informaţii interesante: osemintele lui Schiller fuseseră iniţial înhumate într-un Mausoleu denumit “Kassengewölbe” din “Jakobsfriedhof” (un cimitir creat pe terenul care înconjoară Biserica “Sfântul Iacob”), pe piatra funerară fiind inscripţionate data de 12 mai 1805 şi faptul că, în momentul înhumării, s-a cântat în Biserica menţionată “Requiem”-ul lui Mozart; în anul 1827 aceste rămăşiţe pământeşti au fost deshumate, puse într-un sicriu de stejar şi strămutate la “Fürstengruft” din “Cimitirul Istoric”, Schiller odihnindu-se de atunci alături de bunul său prieten Goethe.

Un monument emblematic din Weimar este cel inaugurat în septembrie 1857 în faţa clădirii “Teatrului Naţional German” cu prilejul aniversării centenarului naşterii Marelui Duce Karl August. Opera din bronz, creată de sculptorul Ernst Rietschel, îi înfăţişează pe Goethe şi Schiller ţinând împreună o cunună de lauri, cronicarii vremii considerând că aceasta era prima statuie dublă pe teritoriul german. Proiectul iniţial al artistului Christian Rauch nu fusese acceptat de autorităţi, deoarece cei doi “Maeştri ai cuvintelor” purtau veşminte specifice unor eroi antici, preferându-se elemente de îmbrăcăminte contemporană acestora.

La Weimar am mai vizitat Casa-Muzeu “Franz Liszt” de pe “Marienstrasse” nr. 17; clădirea fusese construită în anul 1798 ca locuinţă de serviciu pentru grădinarul Casei Regale. În 1848 Liszt s-a stabilit la Weimar alături de prinţesa Caroline zu Sayn-Wittgenstein, rămânând acolo până în 1861 când s-a mutat la Roma. Începând din anul 1869, edificiul de la Weimar a fost rezervat ca reşedinţă temporară în care compozitorul şi pianistul Liszt se întorcea în lunile de vară pentru a pregăti în mod gratuit tineri pianişti sosiţi din diverse ţări. La Muzeu am văzut salonul cu nelipsitul pian şi o fotografie de epocă înfăţişând concertul dat de Franz Liszt în acel salon într-o dimineaţă de duminică a anului 1882, la care s-au aflat Marele Duce Karl August şi soţia sa Sophie împreună cu mulţi invitaţi onorabili.

Aflându-ne la Weimar, eu şi soţia mea Maria Cornelia am putut cunoaşte un splendid crâmpei de Rai unde Istoria şi Cultura (Literatura; Pictura; Muzica) parcă îşi strânseseră mâinile într-o miraculoasă şi încântătoare simbioză.

Dr. Dan Mihai Bârliba

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS