Au existat de-a lungul veacurilor diverse denumiri în anumite contexte lingvistico-geografice pentru a desemna o străveche etnie care se originează în ţinuturile nordice ale Indiei: rom/rrom; tzigane; gypsy; zigeuner; gitano; zingaro; cigano; ţigan; cikani ş.a. Aceastaeste etnia având bogate tradiţii şi valori spirituale căreia îi dedic însemnările de faţă.
Printre articolele lui Mihail Kogălniceanu am regăsit unul intitulat “Dezrobirea ţiganilor”, publicat în “Foaie ştiinţifică şi literară” (Iaşi, 5 februarie 1844), care conţine aceste aserţiuni: “O măsură de căpitenie, căria nu pot să-i dau toată lauda cuvenită şi care este menită să lovească robia în rădăcină, este adăogirea făcută de cătră Obşteasca Adunare la proiectul din 31 ianuarie, care hotărăşte ca sumile strânse din dările foştilor robi mănăstireşti să se păstreze îndeosebi în visterie şi să se întrebuinţeze spre răscumpărarea ţiganilor boiereşti. Această înţăleaptă dispoziţie şi pilda ce negreşit multe inimi nobile vor da-o prin dezrobirea fără plată a ţiganilor lor trebuie să ne deie nădejdea măgulitoare că în curând principiul fraternităţii tuturor oamenilor, cunoscut astăzi în teorie, se va pune şi în practică şi că acea zi frumoasă nu este departe, în care Moldova va fi un pământ de slobozenie, pe care picior de rob nu va călca!”
În ceea ce priveşte beletristica, evoc mai întâi epopeea “Ţiganiada” a lui Ion Budai Deleanu (alias Leonachi Dianeu). Din introducerea intitulată “Epistolie închinătoare”, adresată din Egipt la 18 martie 1812 “vestitului cântăreţ Mitru Perea” (anagrama reprezentantului Şcolii Ardelene, Petru Maior) am preluat un fragment: “Însă tu bagă sama bine, căci toată povestea mi se pare că-i numa o alegorie în multe locuri unde prin ţigani să înţăleg ş-alţii carii tocma aşa au făcut şi fac ca şi ţiganii oarecând. Cel înţălept va înţălege! …Iară să fi alcătuit cineva ceva despre ţigani, n-am cetit nice într-o limbă.”
Voi apela în continuare la unele exemplificări din literatura noastră, începând cu stihurile din poezia “Ţiganii” de George Coşbuc: “Dorm câmpiile-n lumină./Peste pacea lor senină,/Cade soarele-n apus./Un convoi s-arată-n zare;/Creşte-ncet pe drumul mare/Şi cum vine tot mai tare,/Pulberea se-nalţă-n sus./Vin ţiganii! Fără veste,/Pe la porţi răsar neveste./Satul se deşteapt-acum/Când prin văl de praf subţire/Începură să se-nşire/Care mici cu coviltire,/Scârţâind încet pe drum.”. Din poezia lui Vasile Alecsandri, “Dezrobirea ţiganilor”, redau cea de-a doua strofă: “Veacuri multe de durere au trecut cu vijelie,/Sub asprime plecând capul unui neam în osândire!/Dar românul cu-a sa mână rupe lanţul de robie/Şi ţiganul, liber astăzi, se deşteaptă-n fericire!”. În ciclul “Cântice ţigăneşti” de Miron Radu Paraschivescu apare poezia “Amar”; iată câteva versuri ale acesteia: “Dragostea noastră a fost/cam sucită, făr-de rost,/ca-nceput de primăvară,/ca un bob de lăcrămioară/Şi la urmă a murit/ca un plâns înăbuşit./Da, eram noi amândoi,/bibilică-bibiloi,/când ardea soarele-n toi,/parcă dase boala-n noi:/gura ta, a de muiere/de dulceaţă şi de miere,/era arşiţă şi boare,/mă topea şi-mi da răcoare./Îţi pica vorba domoală/ca descânticul de boală;/lacrimă erau şi stea/ochii tăi de peruzea.” Acestora li se adauga, în zona prozei, romanul lui Zaharia Stancu, “Şatra”.
În literatura universală, etnia respectivă apare în: piesele de teatru ale lui William Shakespeare: “Visul unei nopţi de vară”, “Furtuna”, “Othello”şi “Cum vă place”; nuvela lui Prosper Mérimée, “Carmen”; romanul “Gitanilla” de Miguel de Cervantes; colecţia de balade ţigăneşti “Romancero Gitano” de Federico Garcia Lorca, pentru a cita doar câteva creaţii celebre.
Chipurile unor ţigăncuşe în straie multicolore parcă au fermecat pânzele unor renumiţi pictori români şi străini. Am selectat unele: Nicolae Grigorescu (“Ţigancă de la Ghergani”, “Ţigancă de la Boldu”, “Corturi de ţigani la apusul soarelui”); Vincent van Gogh (“Tabără de ţigani de lângă Arles”); August von Pettenkofen (“Copii de ţigani”); Theodor Aman (“Ţigăncuşă”); Octav Băncilă (“Ţigăncuşă cu salbă şi pipă”, “Tânără ţigancă”, “Şatra”, “Căruţă cu nomazi pe asfinţit”); Nicolae Vermont (“Două ţigănci”, “Chivuţă în pridvor”, “Ţigăncuşă cu batic galben”); Carol Popp de Szathmary (“Taraful Ochi-Albi”, “Ţigancă”); Henri Lucien Doucet (“Domnişoara Célestine Galli-Marié în rolul lui Carmen”); Auguste Raffet (“Familie de ţigani călătorind în Moldova”); Jean-Baptiste Debret (“Interior al unei case de ţigani din Brazilia”); Narcisse Virgile Díaz de la Pena (“Tabără de ţigani”); Carl D’Unker (“Familie de ţigani în închisoare”); Francisco Iturrino (“Două ţigănci”); Anton Kozakiewicz (“Ţigancă ghicitoare din Polonia”) etc.
Sunt cuceritoare dansurile tradiţionale româneşti, sârbeşti, maghiare, ruseşti şi spaniole, precum şi melodiile interpretate de talentate tarafuri lăutăreşti. Unde sunteţi, Barbu Lăutaru, Zavaidoc (Marin Teodorescu), Grigoraş Dinicu, Fănică Luca, Maria Lătăreţu, Fărâmiţă Lambru, Toni Iordache, Nicuşor Predescu, Ionel Budişteanu, Ilie Udilă, Marcel Budală şi alţi Maeştri care i-aţi încântat pe toţi românii cu cântecele voastre?
Din celebra operă a maestrului italian Giuseppe Verdi, “Trubadurul”, creată în anul 1853, face parte “Corul ţiganilor” (Coro di zingari). Compozitorul francez Georges Bizet este autorul operei “Carmen” (1875) după nuvela scriitorului Prosper Mérimée, menţionată mai înainte. În anul 1885 compozitorul austriac Johann Strauss-Fiul a compus opereta “Voievodul ţiganilor” (Der Ziguener Baron), inspirată din romanul omonim al scriitorului maghiar Jókai Mór. În tinereţe, Serghei Rahmaninov a creat opera într-un act “Aleko” după poemul lui Aleksandr Puşkin, “Ţiganii”. Acelaşi compozitor rus a realizat în perioada 1892-1894 poemul simfonic “Capriciu bohemian opus 12”, conceput ca o fantezie pe teme ţigăneşti. La finele anului 1909 Franz Lehár a compus opereta “Zigeunerliebe” (Dragoste de ţigan) a cărei acţiune se petrece într-un sat transilvănean de pe malul râului Cerna.
Înfiinţată în 1978, formaţia “Gypsy Kings” este alcătuită din cântăreţi vorbitori de limba spaniolă cu accent andaluz din Montpellier şi alte localităţi franceze, părinţii lor de etnie romă părăsind Catalonia în anii ’30 în timpul Războiului Civil din Spania.Cine dintre români nu cunoaşte tangoul argentinian compus în anul 1929 de Benjamin Tagle Lara, “Zaraza” pe versurile lui Ion Pribeagu despre fermecătoarea ţigăncuşă din “Micul Paris”? Lansat pe alte meleaguri, intra imediat în repertoriul internaţional cântecul “L’Arlecchino gitano” (L’Arlequin de Tolède), interpretat de cântăreaţa franceză Dalida.
Cinematografiei nu i-a fost străină tema vieţii acestei etnii, după cum reiese din următoarele exemple. În 1967 apărea pe ecrane filmul iugoslav “Am întâlnit ţigani fericiţi”/“Strângătorii de pene” despre viaţa unor ţărani romi din nordul Vojvodinei. Coloana sa sonoră era cântecul “Gelem, gelem” (Am umblat, am umblat), compus de artistul de etnie romă Žarko Jovanović şi interpretat de Olivera Vučo; melodia a devenit imnul internaţional al romilor prin decizia Congresului Mondial al acestora, organizat la Londra în aprilie 1971. Filmul sovietic “Şatra” (1975), regizat de Emil Loteanu pe muzica maestrului Eugen Doga, a valorificat unele nuvele ale lui Maxim Gorki, plasându-şi acţiunea la începutul secolului trecut în Imperiul Habsburgic. La rândul său, filmul în patru serii, intitulat “Ţiganul”, realizat în 1979 la studioul cinematografic din Odesa, a avut la bază romanul omonim al scriitorului Anatoli Kalinin, fiind lansată cu acel prilej melodia “Moia doroga” (Drumul meu). Mai menţionez filmul iugoslav “Vremea ţiganilor” (1989) al regizorului Emir Kusturica şi telenovela românească “Inimă de ţigan”, compusă din 126 de episoade difuzate în perioada 2007-2008.
Întemeindu-mă inclusiv pe multe episoade agreabile din perioada copilăriei şi adolescenţei petrecute în urbea moldavă Roman, am datoria morală de a reafirma respectul meu sincer faţă de etnia respectivă, sperând că numele ei va fi asociat, în viitor, cu noi fapte semnificative de viaţă şi de creaţie în consonanţă cu o inepuizabilă zestre spirituală.
Dr. Dan Mihai Bârliba
