12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaPremiera „…ESCU” la Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea

Premiera „…ESCU” la Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea

Teatrul Municipal Ariel prezintă, vineri, ora 19.00, la Sala Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea, premiera spectacolului „…ESCU” de Tudor Mușatescu, în regia lui Vlad Popescu.    

Descendent de seamă al lui Caragiale și unul dintre reprezentanții comediei românești interbelice, Tudor Mușatescu, a scris piesa „…ESCU” în continuarea acțiunii din „Titanic Vals”. Premiera absolută a spectacolului avut loc în urmă cu 85 de ani, la data de 11 decembrie 1933, pe scena Teatrului Național.

Comedia prezintă moravurile vieții politice din perioada interbelică, în special lupta avidă pentru putere a personajului principal, Decebal Necșulescu, interpretat de Alin Păiuș, cu scopul de a obține, cu orice preț, un post-cheie în Guvern. „Politica e ca moda, domnul socru-meu! Evoluează, se schimbă, se preface. Și după cum modei îi ești fidel schimbând-o, tot așa și fidelitatea în politică nu e decât o nesfârșită serie de adultere. De aceea, adevăratul om politic trebuie să fie numai amantul unei convingeri, și niciodată bărbatul ei…”, declară acesta în fața socrului său, Iorgu Langada.

Spectacolul pune în evidență actualitatea textului scris de Tudor Mușatescu, demonstrând că deși a trecut mult timp de la data scrierii piesei, moravurile lumii politice au rămas aceleași.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS