Prizonieratul poate fi considerat o paranteză a sorţii, deschisă pentru a dovedi cuiva ori tuturor de ce e în stare omul. Atât cel captiv, cât şi cel pe care hazardul l-a aşezat în postură de gardian.
Pe parcursul istoriei, conflagraţiile, dezastrele sunt întinse pretutindeni unde raţiunea abdică în favoarea vărsării de sânge pentru a obţine profit. Pentru un câştig necuvenit – de la o palmă de pământ, jecmănirea unui popor, exploatarea forţei de muncă până la terfelirea aproapelui.
În plus, războiul relevă încă ceva: beligeranţa, prin definiţie hrăpăreaţă, nu reuşeşte, totuşi, să inhibe fărâma dumnezeiască învestită de Creator în fiii Săi. Popoarele păstrează obârşia lor comună şi morala dreptului, ele neputând suporta o ierarhizare valorică de tip superior/inferior.
Viaţa pilotului de vânătoare Helmuth Pollen
Romanul ”Prizonier în URSS”, de Sorin Piscati (Editura Sitech, Craiova, 2021) romanţează viaţa pilotului de vânătoare Helmuth Pollen, din momentul doborârii Messerschmitt-ului său de antiaeriana sovietică, în cel de Al Doilea război mondial, decembrie 1941.
Aviatorul s-a salvat în extremis, dar a constatat îngrozit că paraşuta nu îl purtase în zona de ocupaţie germană, ci în stepa îngheţată controlată de ruşi…
Odiseea celui capturat a debutat sinistru într-un lagăr de triere, interogat şi apoi luat în primire de un plutonier zelos. Acesta l-a văduvit de costumul său de pilot, l-a lăsat ”la minus 30 de grade în ciorapi, chiloţi şi cămaşă, cu picioarele goale în zăpada bocnă”, aşa că ”nu a trebuit mult timp să se prăbuşească aproape inconştient”. I-au furat până şi ceasul de la mână.
Din crivăţ a fost cules de câţiva proaspăt căzuţi într-o ambuscadă. Şi… la război ca la război. L-au îmbrăcat din cap până în picioare cu hainele scoase de pe un mort al lor.
Mari diferenţe de tratament nu existau între ruşi şi germani, la rându-le captivii nemţilor fiind torturaţi, storşi de informaţii, azvârliţi între sârme ghimpate şi, uneori, împuşcaţi pe loc.
Pollen a căzut a doua oară în laţul advers, când era transportat spre lagăr şi un obuz rătăcit i-a lovit camionul. În urma unei alte operaţiuni s-a pomenit cărat într-un buncăr secret unde, din nou, a fost lăsat în costumul lui Adam. Se aştepta la multe, nu însă şi la surpriza de a fi invitat să facă o baie fierbinte, într-o încăpere amenajată, unde prosoapele erau aşezate cu grijă şi săpunul mirosea a trandafiri.
Nimerise într-un post special de transmisiuni radio ce lega Centrul din Moscova cu reţelele clandestine sovietice din Germania şi restul Europei ocupate, cu partizanii. Acolo a stat între 1941-1945.
Autorul cărţii, Sorin Piscati, nu şi-a cunoscut eroul
Autorul cărţii, Sorin Piscati, nu şi-a cunoscut eroul. A aflat povestea neamţului din relatarea tatălui său, cel care l-a întâlnit şi s-a întreţinut cu pilotul veteran ajuns să-şi petreacă vacanţa pe plajele staţiunii Neptun.
I-a trebuit mult curaj dlui Piscati pentru a-şi asuma misiunea recompunerii unei biografii străine – credibilă, cursivă, cu dialoguri şi reflecţii presupunând comportamentul personajului, ca din instantanee fotografice…
Dl Piscati şi-a asumat riscul, filtrând totul prin propria-i experienţă de viaţă şi calitatea de scriitor. Temeritate meritorie, în special datorită unei particularităţi cazuistice – şi anume, coabitării de durată a părţilor implicate în conflagraţie într-un ambient civilizat, umanist, caracteristic pentru mentalul ambelor persoane, ceea ce a răsturnat optica ambelor părţi.
Locatarii ”buncărului” ultrasecret s-au dovedit a nu fi bolşevicii limitaţi, inculţi, grobienii descrişi în analele istoriei şi nici hitleriştii odioşi deghizaţi în arieni puri, prezentaţi, ca atare, în propaganda nazistă.
Interogatoriul prizonierului
Primul pas armonic a fost ineditul interogatoriu al prizonierului, condus de ”Saşa”, comandantul neconvenţional, ce a iniţiat un dialog familiar, dar în sine profesionist, urmărind să clarifice prezenţa pilotului în acel areal. Dacă l-ar fi dovedit spion, ”bonomul” Saşa l-ar fi împuşcat pe Pollen imediat, exact cum prevede regulamentul.
Ambele părţi au ajuns, la un moment dat, să trăiască neverosimilul, descoperind că şi unul, şi celălalt erau asemenea, Saşa şi Helmuth, aşijderea Serioja şi Vera.
În plus, ruşii nu-i ceruseră neamţului vreun compromis în schimbul asigurării unui regim de viaţă special.
Pentru Pollen culmea a fost constatarea că inamicii săi intuiseră înainte de el că posturile diferite se datorau, simplu, hazardului, oricare s-ar fi putut afla exact în situaţia celuilalt.
Ambele ”tabere” s-au aflat în război, din considerente străine, popoarele nefiind prin natura lor inferioare sau superioare, neavând ascendent asupra nimănui. Cu atât mai mult neavând dreptul să decidă cine e îndreptăţit să trăiască şi să prolifereze şi cine nu.
Lămuriţi, s-au ajutat reciproc, rolul cel mai dificil revenindu-i lui Helmuth, obligat zilnic să asiste la loviturile aplicate de buncărişti armatei germane, din care făcea parte, legal, dar şi să accepte că dezastrul îl declanşase Hitler şi, practic, cu acesta se purta bătălia.
Principalul conflict ideatic se încheie la jumătatea volumului
Naraţiunea se dezvoltă şi pe un culoar paralel, dar la fel de tumultuos, al iubirii pasionale dintre Helmuth şi Vera, neîntinată de grozăviile ce înecau în sânge mapamondul. Şi se justifică aceasta prin faptul că sentimentul a dăinuit şi după încheierea războiului, cei doi întemeind o familie împlinită şi prin cei doi copii cărora le-au dat viaţă.
O particularitate a cărţii derivă din faptul că principalul conflict ideatic se încheie la jumătatea volumului, odată cu admiterea tezei cardinale – falsa ierarhie a etniilor, a popoarelor echivalează cu infirmitatea istoriei.
Capitolele ulterioare, ”Siberia”, ”Fuga”, ”Normalitate” par, în context, apendice. Deşi, în realitate, au rolul lor precis, necesar, de a nuanţa fondul chestiunii.
Împlinirea nu ar fi fost deplină dacă ”exchibiţiile” dictate de toleranţă nu ar fi luat cursul legalităţii, dacă eroii, cu toţii, nu s-ar fi înapoiat la casele lor.
CURIERUL NAȚIONAL
