17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratiePremieră la Craiova. Cum a decurs prima ședință on-line din istoria Consiliului Local

Premieră la Craiova. Cum a decurs prima ședință on-line din istoria Consiliului Local

Premieră la Craiova. Ședința ordinară de joi a Consiliului Local s-a desfășurat on-line, pentru prima dată în istoria instituției.

Pandemia de coronavirus i-a ținut pe consilierii locali acasă, în fața calculatoarelor sau a laptopurilor, în timp ce executivul s-a adunat în sala „Nicolae Romanescu“ a Primăriei Craiova. Evident, păstrând o distanță regulamentară. Pe ordinea de zi s-au aflat 31 de puncte, alte două proiecte de hotărâre fiind introduse peste ordinea de zi.

Primul se referea la prorogarea până la data de 30 iunie a termenului de plată cu anticipație a taxelor și impozitelor locale datorate pe întreg anul, cu bonificația de 10%.

Prin cel de-al doilea proiect de hotărâre s-a aprobat acordarea de beneficii sociale în natură, sub formă de pachete cu produse alimentare, persoanelor peste 65 de ani fără susținători sau altă formă de ajutor.

De altfel, neavând posibilitatea de a se și vedea, consilierii locali au votat rapid, având în față o platformă pe care puteau selecta una din cele trei variante de răspuns: „pentru“, „împotrivă“ și „abținere“. Așa că proiectele au trecut, cu excepția a două dintre ele, care au fost retrase de executiv.

Este vorba de proiectul care se referea la organigrama și statul de funcții pe anul 2020 de la Spitalul de Neuropsihiatrie și cel prin care Piețe și Târguri SRL urma să preia în concesiune o suprafață de teren de 7.500 mp de pe strada Dimitrie Gerota, nr. 7, lângă Târgul Municipal. Motivarea era aceea că a crescut numărul comercianților și producătorilor de legume și fructe, în regim de angro, și era nevoie de un spațiu mai mare pentru aceștia.

Cu ce proiecte nu au fost de acord consilierii locali din partea PNL

În rest, consilierii locali din opoziție au votat „împotrivă“ la patru puncte de pe ordinea de zi, însă ele au trecut cu votul majorității PSD din consiliul local.

Proiectele la care liberalii din Consiliul Local s-au împotrivit au fost cel privind rectificarea bugetară, cel prin care se aproba bugetul de venituri și cheltuieli al RAADPFL și cel prin care RAT SRL solicita mărirea tarifului pe kilometru la transportul local de persoane în regim de curse speciale.

Consilierii locali din partea PNL s-au opus, în zadar însă, și la organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Craiova, pentru anul 2020.

„Consilierii locali au participat la o ședință ordinară on-line, în cadrul căreia votul s-a desfășurat din fața calculatoarelor sau laptopurilor. Aleșii locali au dat, astfel, dovadă de solidaritate unii față de alții, dar mai ales față de cetățenii Craiovei, și au demonstrat că pot lucra în interesul oamenilor fără să se deplaseze la primărie“, a fost postarea pe facebook a primarului Mihail Genoiu, după ședința de consiliu local.

Premieră la Craiova. Cum a decurs prima ședință on-line din istoria Consiliului Local. Consilierii au stat acasa la calculator, executivul la primărie.
Premieră la Craiova. Cum a decurs prima ședință on-line din istoria Consiliului Local. Consilierii au stat acasa la calculator, executivul la primărie.

În schimb, unul dintre consilierii locali din partea PNL, Marian Vasile, a precizat că ședința viitoare ar fi bine să se desfășoare în format video, „pentru a ne putea vedea cu toții și a ne susține punctele de vedere, nu doar să apăsăm pe un buton“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS