Știri de ultima orăActualitateOlt: Patru tineri, reținuți după ce s-au bătut pe o terasă din Vădastra

Olt: Patru tineri, reținuți după ce s-au bătut pe o terasă din Vădastra

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Vișina au reținut marți patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Pe 9 octombrie 2026, în jurul orei 23.25, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un tânăr de 22 de ani, din comuna Obârșia, că, în timp ce se afla pe terasa unei societăți comerciale din comuna Vădastra, împreună cu un alt tânăr, de 18 ani, ar fi fost agresați fizic de alți doi tineri, de 18 și 23 de ani, ambii din comuna Vădastra.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind demarate cercetări pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.

Din probatoriul administrat a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, cei patru tineri s-ar fi agresat fizic reciproc, tulburând totodată ordinea și liniștea publică.

Marți, 13 octombrie 2026, cei patru tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Miercuri, 14 octombrie 2026, vor fi prezentați unității de parchet competente, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Citește și: Doi gorjeni, reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS