Știri de ultima orăActualitateDoi români, arestați în Grecia după ce au violat o turistă britanică într-o cameră de hotel

Doi români, arestați în Grecia după ce au violat o turistă britanică într-o cameră de hotel

Doi cetățeni români au fost arestați în Grecia, fiind acuzați că ar fi violat o turistă britanică, într-o cameră de hotel. Cei doi bărbați, în vârstă de 19 și 28 de ani, ar fi agresat-o pe femeia de 38 de ani în primele ore ale zilei de marți, într-un hotel din zona Laganas, pe insula Zakynthos, scrie Daily Mail.

După incident, cei doi au fost duși în fața Parchetului din Zakynthos. Potrivit publicației Imerazante, o înregistrare video „confirmă susținerile femeii britanice”, cazul fiind descris drept unul „foarte grav”.

Poliția, acuzată că nu intervine suficient în cazurile de viol

La începutul acestei luni, poliția de pe insula cunoscută pentru viața de noapte a fost nevoită să respingă acuzațiile potrivit cărora nu ar investiga cazurile de viol în care sunt victime turiști, după ce sindicatul angajaților din spitale a acuzat autoritățile de o aplicare prea laxă a legii.

Poliția a precizat că, în ultimele trei luni, turiștii au raportat doar trei cazuri de viol.

În schimb, Michalis Giannakos, președintele sindicatului angajaților din spitale POEDIN, a susținut că unitățile medicale s-au confruntat cu o creștere semnificativă a numărului de turiști agresați, ceea ce a dus la o încărcare mare a personalului.

Potrivit acestuia, cadrele medicale au avut de gestionat opt cazuri de viol într-o perioadă de trei săptămâni.

Giannakos a declarat presei locale că poliția a fost informată după ce femeile au fost consultate de cadre medicale, însă nu au fost deschise anchete, deoarece victimele nu au depus plângeri oficiale și nu au vrut să dezvăluie identitatea agresorilor.

Poliția a răspuns: „Suntem dedicați investigării fiecărei sesizări, protejării victimelor și informării corecte a opiniei publice, exclusiv pe baza datelor oficiale și confirmate”.

Citește și: Doi adulți și doi copii, răniți într-un accident în care au fost implicate trei mașini

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS