Știri de ultima orăActualitateFacebook a picat duminică dimineață. Utilizatorii din România raportează probleme de acces

Facebook a picat duminică dimineață. Utilizatorii din România raportează probleme de acces

Platforma Facebook a întâmpinat probleme în cursul dimineții de duminică, 19 iulie, în jurul orei 10:40. Numeroși utilizatori din România au raportat dificultăți la accesarea rețelei de socializare, atât din browser, cât și prin aplicația mobilă.

La încercarea de autentificare în varianta web, utilizatorii au fost întâmpinați de un mesaj care anunță indisponibilitatea temporară a contului.

„Contul tău este momentan indisponibil din cauza unei probleme tehnice a platformei. Ne așteptăm ca aceasta să fie remediată în scurt timp. Te rugăm să încerci din nou peste câteva minute”, este mesajul afișat de Facebook.

Problemele afectează atât browserul, cât și aplicația mobilă

Potrivit utilizatorilor, eroarea apare indiferent dacă platforma este accesată de pe calculator sau de pe dispozitive mobile. În unele cazuri, conturile nu pot fi încărcate, iar în altele aplicația nu se conectează la serverele Facebook.

Problemele cu Facebook au fost raportate de utilizatori din toată lumea.

Până în acest moment, compania Meta nu a transmis un comunicat oficial privind cauza incidentului sau durata estimată a întreruperii serviciului, potrivit ziare.com

Utilizatorii sunt sfătuiți să încerce din nou accesarea platformei după câteva minute, fără a efectua modificări ale contului sau parolei, deoarece mesajul indică o problemă tehnică la nivelul serviciului.

Știre în curs de actualizare

Citeşte şi: Meteorologii au emis în această dimineață mai multe alerte cod portocaliu și galben de averse torențiale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS