Aproape trei sferturi (74,6%) dintre tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din Uniunea Europeană aveau, în 2025, cel puțin competențe digitale de bază, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat. România se află însă pe penultimul loc în clasamentul european.
Conform statisticilor, doar 53,28% dintre tinerii români de 16-24 de ani dețin cel puțin competențe digitale de bază, un procent mai mare doar decât cel înregistrat în Bulgaria (52,81%).
La polul opus se află Danemarca, unde 92,1% dintre tineri au competențe digitale de bază, urmată de Cehia (91,7%) și Malta (91,5%).
Fetele din grupa de vârstă 16-24 de ani, rezultate ușor mai bune decât băieții
La nivelul Uniunii Europene, fetele din grupa de vârstă 16-24 de ani au înregistrat rezultate ușor mai bune decât băieții. Astfel, 75,9% dintre fete aveau competențe digitale de bază, comparativ cu 73,3% dintre băieți.
Această tendință se regăsește în 22 dintre cele 27 de state membre. Cele mai mari diferențe în favoarea fetelor au fost înregistrate în Cipru (18,8 puncte procentuale), Slovenia (11,6 puncte) și Austria (9,1 puncte).
România se numără însă printre cele cinci state membre în care băieții au rezultate mai bune decât fetele. Potrivit Eurostat, 55,1% dintre băieții români au competențe digitale de bază, față de 51,1% dintre fete, diferența fiind de 4 puncte procentuale. O diferență mai mare în favoarea băieților a fost înregistrată doar în Malta, unde ecartul este de 4,6 puncte procentuale.
Citeşte şi: Deficitul de cont curent s-a redus în primele cinci luni din 2026

