Ministerul Transporturilor avertizează șoferii cu privire la o nouă tentativă de înșelăciune, după ce în ultimele ore au fost distribuite SMS-uri frauduloase în numele instituției, prin care destinatarii sunt informați în mod fals că au fost amendați pentru depășirea limitei legale de viteză.
„În ultimele ore circulă mesaje SMS care folosesc în mod fraudulos numele Ministerului Transporturilor, prin care destinatarii sunt anunțați că ar fi fost surprinși de camerele de supraveghere circulând cu viteză peste limita legală și sunt îndemnați să acceseze un link pentru plată sau contestație”, scrie DRPD Craiova.
Autoritățile avertizează că mesajele nu sunt reale și reiterează ideea că Ministerul Transporturilor nu transmite amenzi prin SMS și nu solicită plata acestora prin linkuri primite pe telefon.
”Atenție la tentativele de fraudă prin SMS! În ultimele ore circulă mesaje SMS care folosesc în mod fraudulos numele Ministerului Transporturilor, prin care destinatarii sunt anunțați că ar fi fost surprinși de camerele de supraveghere circulând cu viteză peste limita legală și sunt îndemnați să acceseze un link pentru plată sau contestație. Aceste mesaje NU sunt autentice”, au transmis, marți, pe pagina de Facebook, oficialii DRDP Craiova.
Aceștia recomandă:
Nu răspundeți la astfel de mesaje;
Nu accesați linkurile primite;
Nu introduceți date personale sau bancare pe paginile indicate.
”Reamintim că Ministerul Transporturilor nu transmite amenzi prin SMS și nu solicită plata acestora prin linkuri primite pe telefon. În cazul sancțiunilor contravenționale, acestea se comunică în mod oficial, prin proces-verbal de constatare a contravenției, transmis prin Poșta Română, în condițiile prevăzute de lege”, precizează instituția citată.
Autoritățile recomandă ca cei care primesc un astfel de mesaj să-l șteargă și, dacă este cazul, să sesizeze autoritățile.
Citeşte şi: Românii, pe locul doi în rândul lucrătorilor străini din Spania. Numărul angajaților străini, nivel record

