Aproape un sfert dintre adolescenții consultați de World Vision România spun că adulții îi ascultă rar sau aproape niciodată, iar peste 30% consideră că problemele emoționale și anxietatea reprezintă cea mai mare provocare pentru generația lor.
Datele provin dintr-un sondaj realizat în rândul a 613 adolescenți cu vârste între 15 și 18 ani, majoritatea din mediul rural și beneficiari ai programelor organizației.
Anxietatea, școala și dependența de telefon, în topul preocupărilor
Potrivit răspunsurilor oferite de tineri, principalele probleme ale adolescenților din România sunt:
- Problemele emoționale și anxietatea – 30,8%;
- Presiunea școlii – 20,2%;
- Dependența de telefon și social media – 18,1%;
- Lipsa banilor – 9,8%;
- Lipsa oportunităților – 8,6%.
În ceea ce privește sursele de stres din viața de zi cu zi, aproape jumătate dintre respondenți (45,7%) indică examenele și incertitudinea legată de viitor, iar 31,8% spun că școala și temele reprezintă principala lor sursă de presiune.
Familia și prietenii aduc cea mai multă fericire
Întrebați ce îi face fericiți, adolescenții au plasat pe primele locuri:
- Timpul petrecut cu familia – 40,3%;
- Timpul petrecut cu prietenii – 31,6%;
- Sportul și hobby-urile – 12,4%.
În mod surprinzător, doar 6,2% au menționat telefonul, rețelele sociale sau jocurile video, iar reușitele școlare au fost indicate de doar 5,2% dintre participanți.
Ce schimbări își doresc adolescenții
Dacă ar putea modifica un singur lucru pentru copiii și adolescenții din România, respondenții ar alege:
- Reducerea presiunii școlare – 26,8%;
- Mai multe oportunități pentru viitor – 24,8%;
- Mai mult sprijin emoțional – 23,8%;
- Mai multe activități și spații dedicate tinerilor – 8,8%;
- Mai puțin bullying – 6,9%.
„Copiii nu vor doar să fie protejați, ci și ascultați”
Directorul executiv al World Vision România, Mihaela Nabăr, atrage atenția că adolescenții resimt tot mai puternic lipsa dialogului real cu adulții și instituțiile.
Potrivit acesteia, politicile publice trebuie să acorde o atenție mai mare sănătății mintale, combaterii bullying-ului, participării active a copiilor la luarea deciziilor și dezvoltării unei educații mai flexibile, orientate către competențe și dezvoltare personală.
Adolescenții își fac vocea auzită de Ziua Copilului
Cu ocazia Zilei Copilului, membrii Consiliului Consultativ al Copiilor din cadrul World Vision România participă la întâlniri și dezbateri organizate la instituții precum Parlamentul României și Administrația Prezidențială, unde discută despre educație, sănătate emoțională, siguranță și drepturile copiilor.
Citește și: Vâlcea: Motociclist de 31 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident la Budești

