31.6 C
Craiova
vineri, 25 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateLegea prin care parlamentarii care au case în București nu mai primesc bani de chirie, promulgată

Legea prin care parlamentarii care au case în București nu mai primesc bani de chirie, promulgată

Președintele Nicușor Dan a promulgat marți legea potrivit căreia deputații și senatorii care au locuințe în București sau Ilfov, pe numele lor sau al soției, să nu mai poată deconta banii de chirie.

Legea a fost votată pe 30 iunie, în ultima zi a sesiunii parlamentare, de 361 de parlamentari din cei 366 care au fost prezenți. Doi s-au abținut, iar trei nu au votat. Nu a existat niciun vot „împotrivă”. 

Potrivit legii inițiale, parlamentarii care nu aveau domiciliul în București beneficiau, în baza unei declarații pe proprie răspundere, de bani pentru chirie sau cazare în București. Suma ajungea până la 4.600 de lei. 

Potrivit modificărilor votate, în Parlament, senatorii și deputații care declară pe proprie răspundere că au proprietăți în București sau Ilfov atât pe numele lor, cât și pe numele soției, nu vor mai primii banii de chirie din partea statului. Totuși, legea nu se aplică și pentru parlamentarii care au imobile trecute pe numele copiilor. 

Primeau bani de chirie, deși aveau proprietăți în București 

investigaţie Europa Liberă publicată pe 11 iunie 2025 a scos la iveală că 270 din cei 331 de deputaţi beneficiau de deconturi pentru chirie în Bucureşti. 

Însă 21 dintre cei 270 au locuinţe în Capitală sau în judeţul Ilfov, a declarat fostul președinte al Camerei Deputaților, Ciprian Șerban. Mai mult, o parte dintre aceştia sunt persoane înstărite cu afaceri în imobiliare. 

12 senatori se află în aceeași situație. Printre ei se numără: Sorin Lavric, Petre George Cezar, Mircea Ionuț Sandu, Dumitru Spau, Daniela Ștefănescu, Gheorghe Vlăescu – de la AUR, Ninel Peia și Cristian Bem – de la S.O.S România. 

Bani de chirie au primit și PSD-iştii Robert Cazanciuc și Carmen Orban, care a declarat că cele două apartamente din București sunt ale copiilor majori, precum și Gabriela Horga (PNL). 

Horga a spus pentru Europa Liberă că locuiește la Târgoviște și că apartamentul din București nu era disponibil. Ea a declarat că va renunța la suma forfetară după încheierea sesiunii parlamentare. 

Potrivit investigației, şase deputaţi PSD locuiesc în Capitală şi primesc decont pentru chirie. Este vorba de Adrian Câciu, Vlad-Florentin Drînceanu, Mirela-Florenţa Matichescu, George-Adrian Popa, Ştefan-Ovidiu Popa şi Mihai-Viorel Fifor.

Alţi parlamentari au locuinţe în Bucureşti pe numele soţiilor sau copiilor

Soția lui Florin Roman, deputat PNL, are, potrivit declarației de avere, o casă de 311 de metri pătrați în Voluntari. În aceeași situație este și George Șerban Cătălin, de asemenea deputat liberal, a cărui fiică are două apartamente în București, arată Europa Liberă

Și de la AUR sunt tot șase deputați: Ştefăniţă Avrămescu, Florin-Eugen Cîrligea, Mugur Mihăescu, Silviu-Florin Oancea, Dumitru Tilea, Florin Bogdan Velcescu.

Deputatul USR George Gima deține trei apartamente în București, la două dintre acestea fiind co-proprietar (50%) cu actorul Marius Manole, potrivit dobrogealive.ro.

Declarația de avere a lui George Gima, depusă în iunie 2025 pentru anul fiscal 2024, arată că toate cele trei apartamentele din București au fost închiriate. 

Pe 13 iunie, George Gima a anunțat că renunță la indemnizația de cazare primită de la Parlament. De asemenea, el a precizat că imobilele deținute în București sunt închiriate, cu plata taxelor la zi.

El a mai precizat că „în ceea ce privește cheltuirea responsabila a sumelor forfetare alocate parlamentarilor, pot spune ca de la început de mandat pana în prezent am încasat cca 75% din suma totala alocată. Diferența neîncasata este mult mai mare față de suma încasata pentru cazare”.

Deputatul USR mai spune că faptul că nu a depus de la început o cerere de renunțare la cazarea plătită de stat „este o greșeală, în mod cert”.

Citeşte şi: Bărbat rănit grav după ce s-a răsturnat cu tractorul în pădure

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS