Franţa a avut duminică spre luni cea mai caldă noapte înregistrată vreodată într-o lună iunie, iar ziua de luni a stabilit, de asemenea, un record lunar, potrivit datelor provizorii comunicate luni seară de Météo-France, citate de G4Media.
„Noaptea care a trecut a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Franţa” în iunie, a declarat Matthieu Sorel, climatolog Météo-France, cu prilejul unei conferinţe de presă.
Indicatorul termic naţional nocturn, adică media temperaturilor măsurate în 30 de puncte reprezentative din Franţa continentală, a atins 20,2 grade Celsius, depăşind valoarea de 20,1 grade Celsius din 27 iunie 2019.
Pentru ziua de luni, ”indicatorul termic naţional de temperatură medie a atins valoarea provizorie de 28 grade Celsius, depăşind astfel valoarea cea mai ridicată înregistrată vreodată pentru o lună iunie, de 27,9 grade Celsius, tot pe 27 iunie 2019”, a adăugat el.
Alertă roșie decăldură în Franța
Franţa traversează începând din 19 iunie cel de-al 50-lea val naţional de caniculă din 1947 şi cel de-al 33-lea din secolul al XXI-lea, o consecinţă a schimbărilor climatice care sporesc intensitatea şi frecvenţa valurilor de caniculă.
Luni, 84 de departamente sunt vizate de alerte portocalii de caniculă, iar începând de marţi la prânz, 16 departamente, din bazinul parizian şi centru, vor trece la alertă roşie, nivelul cel mai ridicat, care presupune restricţii asupra activităţilor desfăşurate în aer liber.
Marţi „va fi punctul culminant al acestui episod” de căldură, a precizat Adrien Warnan, meteorolog în cadrul Météo-France, fiind aşteptate temperaturi de 41 de grade Celsius în regiunile vizate de alertă roşie şi o noapte în care temperaturile nu vor coborî sub 20 până la 24 de grade Celsius în anumite locuri, inclusiv în regiunile din nordul ţării.
„Cu siguranţă, ziua de marţi se va număra printre zilele cele mai călduroase înregistrate vreodată de Franţa. Este prea devreme însă pentru a ne pronunţa asupra unei valori exacte şi cu atât mai mult asupra unui clasament al zilelor cele mai calde înregistrate în Franţa odată cu această valoare de mâine”, a adăugat Sorel, sugerând că este posibil să se înregistreze un nou record de temperatură.
„Acest episod canicular este totuşi destul de excepţional din punctul de vedere al precocităţii şi intensităţii”, cât şi în ceea ce priveşte amploarea geografică, a subliniat Agnes Verrier, din cadrul Santé Publique France, amintind că „vulnerabilitatea la căldură nu se limitează la persoanele vârstnice”.
Citeşte şi: Trei răniți după ce o ambulanţă a fost lovită de o maşină care nu i-a acordat prioritate