25 C
Craiova
joi, 3 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinus 0,4 grade Celsius la Miercurea-Ciuc, în această dimineaţă, cea mai scăzută temperatură din ţară

Minus 0,4 grade Celsius la Miercurea-Ciuc, în această dimineaţă, cea mai scăzută temperatură din ţară

Staţia meteo Miercurea-Ciuc a înregistrat, duminică dimineaţa, o minima de minus 0,4 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură consemnată la nivel naţional şi cea mai coborâtă din acest început de septembrie.

Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania-Sud Sibiu, Halada Szilard, a precizat că această temperatură s-a înregistrat între orele 6.00 şi 7.00, pe fondul unui cer senin, a aerului uscat şi a condiţiilor depresionare.

Halada Szilard a menţionat că minima de la Miercurea-Ciuc se apropie de recordul acestei zile, care s-a înregistrat în anul 1990 şi a fost de minus 1,8 grade Celsius.

Şi în alte localităţi ale judeţului Harghita a fost o dimineaţă răcoroasă

Şi în alte localităţi ale judeţului Harghita a fost o dimineaţă răcoroasă. La Joseni şi Topliţa s-au înregistrat 2 grade Celsius, iar la Odorheiu Secuiesc şi la staţia de munte Bucin, valoarea consemnată a fost de 8 grade Celsius.

Sursa citată a mai arătat că este posibil ca luni dimineaţa temperatură să scadă din nou la Miercurea-Ciuc, pe fondul unui cer senin, dar apoi cerul se va acoperi iar în următoarele zile sunt aşteptate precipitaţii şi minimele nu vor mai fi atât de coborâte.

Citeşte şi: MApN: Două aeronave F-16 au monitorizat traseul unei drone care a evoluat în spațiul aerian național

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS