16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat a suferit arsuri la mâini şi la picioare după o explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Iaşi

Un bărbat a suferit arsuri la mâini şi la picioare după o explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Iaşi

Un bărbat a suferit arsuri la mâini şi la picioare, marţi, în urma unei explozii care s-a produs într-un apartament din zona Copou din municipiul Iaşi. Explozia a fost urmată de un incendiu, conform News.ro.

Incidentul s-a petrecut, marţi la prânz, într-un bloc situat în zona Copou din municipiul Iaşi.

Aproximativ 25 de persoane s-au autoevacuat din blocul care are zece etaje.

”Victima este un bărbat de aproximativ 30 de ani. Era conştient când a fost preluat de către echipajul Ambulanţei, prezenta arsuri la membrele inferioare şi superioare. A fost afectat parţial un perete şi ferestrele balconului. Explozia a avut loc în sufragerie”, au transmis reprezentanţii ISU Iaşi.

Tânărul a fost transportat la spital.

La locul incidentului au intervenit mai multe echipaje de pompieri şi o ambulanţă. Incendiul a fost stins.

Pompierii fac cercetări pentru a stabili cauza producerii deflagraţiei.

Citeşte şi: Bărbat pe moped, lovit de o maşină la Podari

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS