25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA ajuns la Urgenţe, apoi la Psihiatrie, după ce a luat două pastile de potenţă

A ajuns la Urgenţe, apoi la Psihiatrie, după ce a luat două pastile de potenţă

Un bărbat, de 39 de ani, din Botoşani, a vrut să aibă parte de un weekend de neuitat şi a luat două pastile de potenţă. A avut parte de o aventură, dar nu aşa cum şi-o imagina.

Potrivit Monitorul de Botoşani, la scurt timp după ce a luat două pastile, bărbatul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Botoşani. Medicii spun că atunci când s-a prezentat la UPU, bărbatul era extrem de agitat şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. El le-a spus cadrelor medicale că are palpitaţii şi simte că se sufocă.
Transferat la Psihiatrie, apoi externat

De asemenea, le-a spus medicilor şi motivul pentru care a ajuns în această stare. Pacientul a fost stabilizat prin administrarea unor perfuzii. „Pacientul a ajuns în serviciul UPU cu tulburare de comportament. A fost evaluat neurologic şi cardiologic şi ulterior dirijat către Secţia de Psihiatrie”, a declarat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Medicii au cerut transferul pacientului la Psihiatrie pentru un control amănunţit. După ce a fost consultat şi de medicii de acolo, bărbatul de 39 de ani a fost externat.

Citește și: Au început săpăturile pentru cel mai mare tunel feroviar din România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS