11.7 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAncheta în IPJ Teleorman. Un poliţist, filmat în timp ce agresa un tânăr, pe stradă

Ancheta în IPJ Teleorman. Un poliţist, filmat în timp ce agresa un tânăr, pe stradă

Conducerea IPJ Teleorman a dispus verificări în cadrul instituţiei, prin structura de Control Intern, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care se vede cum un poliţist agresează un tânăr, pe o stradă din Alexandria. Potrivit oficialilor IPJ Teleorman, poliţistul se afla în timpul liber în momentul agresiunii, scrie News.ro.

Incidentul a avut loc pe stradă, în municipiul Alexandria, în urmă cu câteva zile. Oficialii IPJ Teleorman au transmis, sâmbătă, un punct de vedere cu privire la respectivul eveniment. Asta după ce imagini video cu agresiunea au apărut în spaţiul public. 

IPJ Teleorman: „Tânărul ar fi fost lovit în zona capului”

„La data de 16 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Alexandria s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr din localitate ar fi fost agresat fizic, în timp ce se afla la intersecţia străzilor Carpaţi şi Al. Colfescu şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cercetările preliminare au reliefat faptul că tânărul ar fi fost lovit în zona capului de către un bărbat din aceeaşi localitate, pe care aparent îl cunoaşte. Menţionăm faptul că bărbatul în cauză este poliţist şi se afla în timpul liber”, a transmis, sâmbătă, Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul IPJ Teleorman.

A început o achetă

Reprezentanţii instituţiei precizează că la nivelul Poliţiei judeţene se fac verificări prin structura de Control Intern.

„Întrucât astfel de comportamente nu sunt tolerate în rândul poliţiştilor, conducerea I.P.J. Teleorman a dispus efectuarea de verificări, prin structura de Control Intern. Astfel, va fi stabilită existenţa/inexistenţa abaterii disciplinare de comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie sau societate. De asemenea, dacă aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei”, precizează sursa citată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS