20.6 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBătrân înşelat cu 32.000 de lei prin metoda „Accidentul”

Bătrân înşelat cu 32.000 de lei prin metoda „Accidentul”

Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea unei persoane care a înşelat cu 32.000 de lei un bătrân din Alba folosind metoda „Accidentul”, informează News.ro.

Poliţiştii din Alba Iulia au fost anunţaţi sâmbătă că un bărbat, de 82 de ani, din municipiu a fost păgubit cu suma de 32.000 de lei.

„Bărbatul a fost contactat telefonic, de către persoane necunoscute, care, după ce şi-au atribuit diferite calităţi, i-au prezentat situaţii neadevărate şi au susţinut că un membru al familiei acestuia a fost implicat într-un accident rutier”, a transmis IPJ Alba.

O persoană care purta pe faţă o mască chirurgicală s-a deplasat la locuinţa bărbatului şi a ridicat banii. Bătrânul nu i-a văzut bine fața, putând să dea doar foarte puţine detalii despre omuș căruia i-a înmânat 32.000 de lei. 

El şi-a dat seama că a fost înşelat după ce a reuşit să îşi contacteze fiul, care i-a spus că este teafăr şi nu a fost implicat în niciun accident. 

„Atragem din nou atenţia cetăţenilor că atunci când primesc un telefon sau sunt abordaţi de persoane necunoscute care-şi atribuie diferite calităţi, să se asigure cu privire la informaţiile primite. Pentru a evita să deveniţi victime ale escrocilor, poliţiştii vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care primiţi un astfel de telefon şi să nu daţi curs respectivei solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment”, transmit poliţiştii.

Citește și: Dolj: Adolescentă depistată conducând o mașină

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS