21.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate384.991 de lei este costul creșterii unui copil în România

384.991 de lei este costul creșterii unui copil în România

În primul semestru din 2023 s-au născut puțin peste 73.000 de copii în România, cel mai mic număr de copii nou-născuți din ultimii 145 de ani. Acest record negativ nu este o anomalie, ci o continuare a declinului demografic accentuat, pe care unii experți îl cataloghează ca fiind una dintre cele mai grave crize pe care le traversează țara noastră.

România nu este un caz singular în Europa. Majoritatea țărilor europene se confruntă cu aceeași problemă a îmbătrânirii populației și scăderea ratei natalității. În anul 2021, în Uniunea Europeană, numărul mediu de copii născuți per mamă era de 1,53, România situându-se peste media europeană cu 1,81 copii născuți per mamă. În Italia și Spania, două țări cu o mare comunitate de români, acest număr era de doar 1,25 respectiv 1,16.

Experții care au studiat acest fenomen în țările dezvoltate au pus acest declin pe seama mai multor factori: creșterea nivelului de educație al femeilor și numărul crescut al femeilor care-și dezvoltă o carieră, accesul facil la contracepție și planificare familială, scăderea mortalității infantile, precum și schimbării stilului de viață datorat prosperității economice.

Creșterea standardului de viață vine la pachet cu o majorare a cheltuielilor asociate extinderii familiei, precum și a așteptărilor pe care le avem legate de calitatea vieții pentru noi și copiii noștri. Astfel, mulți părinți care își doresc o familie mai numeroasă pot considera că aceasta devine o provocare financiară.

ClubulCopiilor.ro a decis să se concentreze pe ultimul aspect, și anume determinarea costului asociat creșterii unui copil în România.

Costul creșterii celui de-al doilea copil este de 257.625 de lei

Creșterea copiilor, deși dificilă, este plină de satisfacții. Cu toate acestea, poate fi foarte costisitoare atunci când te așezi și faci calculele.

Clubulcopiilor.ro a efectuat un studiu axat pe evaluarea costului minim necesar pentru creșterea unui copil de la naștere până la vârsta de 19 ani (până la terminarea liceului) în cadrul unei familii din mediul urban.

Costul total pentru creșterea unui copil născut în 2024 ajustat la rata inflației este estimat la 594 070 RON pentru primul copil și 417 989 RON pentru cel de-al doilea copil. Astfel părinții care își doresc 2 copii vor avea un cost de cel puțin 1 mil RON pentru creșterea acestora până la terminarea liceului.

Chiar dacă numărul pare intimidant la o primă vedere – nu uitați că acest cost este repartizat pe 19 ani.

Cum am calculat acest număr?

Punctul de plecare al studiului nostru îl reprezintă o excelentă analiză făcută în 2018 de către Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții care au calculat coșul minim de consum pentru un trai decent pentru populaţia României.

Coșul minim de consum este structurat în 11 capitole și 226 de itemi, oferind o metodologie detaliată și propunând, de asemenea, o modalitate de actualizare periodică a valorii acestuia.

În cadrul cercetării, Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții au determinat cantitățile necesare și prețurile minime pentru alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă personală și uz casnic valabile în anul 2018. Clubulcopiilor.ro a utilizat aceste prețuri în analiza sa, ajustându-le cu ajutorul indicilor anuali ai prețurilor de consum furnizați de Institutul Național de Statistică.

Citește și: Noua listă de alimente cu adaos comercial plafonat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS