20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePersoană salvată de pompierii militari vâlceni

Persoană salvată de pompierii militari vâlceni

Pompierii militari vâlceni au intervenit, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Brezoi.
La locul evenimentului au fost trimise:

  • 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, din cadrul Stației de Pompieri Brezoi,
  • o ambulanță SAJ.

La sosirea echipajelor operative ardea generalizat o anexă gospodărească, existând posibilitatea extinderii flăcărilor la casa de locuit. Persoana de sex feminin, care se afla în locuință, a fost evacuată de salvatori. Nu prezenta arsuri, dar suferise un atac de panică. A fost evaluată medical de echipajul SAJ, ulterior refuzând transportul la spital.
Datorită intervenției pompierilor militari, incendiul a fost localizat în scurt timp de la sosirea acestora și lichidat în limitele găsite. Au ars podul unui garaj, o afumătoare și o magazie cu lemne, în suprafață de cca 60 de mp. Au fost salvate construcțiile și casele învecinate. Cauza probabilă: foc deschis în spații închise (focul din afumătoare lăsat nesupravegheat).

Citeşte şi: Vâlcea: Incendiu la o casă de locuit din localitatea Măciuca

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS