14 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateZi de vară în noiembrie. Maxima absolută a acestei luni a fost înregistrată în 1926

Zi de vară în noiembrie. Maxima absolută a acestei luni a fost înregistrată în 1926

Din datele înregistrate în perioada 1961-2022, la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, temperatura medie multianuală a lunii noiembrie în România nu depăşeşte 8 grade Celsius decât în zona litoralului. În topul anilor cu cele mai calde luni noiembrie se află 1962, 1963, 1969, 2000, 2010, 2013 şi 2019.

În zonele joase din Dobrogea şi Banat, dar şi în Lunca Dunării, mediile de temperatură se situează între 6 şi 8 grade Celsius.

În zonele de câmpie şi de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crişana şi Maramureş sunt caracteristice valori medii între 4 şi 6 grade. În Transilvania, nordul şi centrul Moldovei, în Subcarpaţii Moldovei şi de Curbură, precum şi în estul Maramureşului, temperatura medie variază între 2 şi 4 grade Celsius.

În zona montană joasă şi în depresiunile intramontane sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între -2 şi 2 grade Celsius, iar în zona montană înaltă (peste 1.500 metri) aceste valori coboară sub -2 grade şi uneori sub -4 grade Celsius.

Maxima absolută a lunii noiembrie: 30,5 grade Celsius

„Destul de rar, aerul cald originar din bazinul Mării Mediterane pătrunde până la latitudinea ţării noastre, situaţie în care se pot înregistra temperaturi mari, neobişnuite pentru această lună, valorile acestora urcând aproape de 30 de grade Celsius. Astfel de temperaturi extreme, maxime absolute pentru un număr mare de staţii meteorologice, s-au înregistrat, de exemplu, în anii: 1926, 1990, 1994, 2004 sau 2010”, susţin meteorologii.

Temperatura maximă absolută a lunii noiembrie în România este 30,5 grade Celsius şi a fost înregistrată la Călăraşi, în data de 1 noiembrie 1926.

Citește și:

Sancționați după ce l-au premiat pe… Hitler la o petrecere de Halloween

Un motrean a devenit campion mondial la minifotbal

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS