26.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia trimite ajutoare în Gaza

România trimite ajutoare în Gaza

România va acorda sprijin umanitar populației civile din Fâșia Gaza. Acesta va consta în alimente și articole de cazarmament, potrivit unei hotărâri  a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

România va trimite peste 230 de tone de produse, printre care se numără conserve, orez, zahăr, ulei, făină, apă, dar şi paturi, saltele, corturi şi alte obiecte necesare. Transportul produselor se va realiza cu ajutorul Ministerului Apărării Naționale.conform digi24.ro.

Transportul produselor se va realiza cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, pe cale aeriană

„Având în vedere situația de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat și o criză umanitară în Fâșia Gaza, statul român a întreprins măsuri de monitorizare continue, pentru a oferi sprijin populației civile afectate. Astfel, premierul României, Marcel Ciolacu, la propunerea Departamentului pentru Situații de Urgență, a convocat astăzi, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Prin hotărârea nou adoptată se acordă asistență internațională, cu titlu gratuit, pentru populația civilă afectată din Fâșia Gaza, ce constă în produse alimentare și articole de cazarmament, puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.  Transportul produselor se va realiza cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, pe cale aeriană, prin asistența umanitară europeană respectiv,  a organizațiilor internaționale implicate”, se arată în hotărârea CNSU.

Lista completă a ajutoarelor aprobate poate fi consultată aici: Anexa-la-HCNSU-nr.-38-din-19.10.2023

Citeşte şi: Un distrugător american a doborât mai multe rachete în Marea Roşie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS