14.8 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUcraina recunoaşte limba română ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina

Ucraina recunoaşte limba română ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina

Ucraina recunoaşte limba română ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina. Anunțul a fost făcut de premierul Ciolacu la finalul şedinţei comune de miercuri a guvernelor României şi Ucrainei, scrie Agerpres.

Măsura a fost adoptată în contextul obligaţiei îndeplinirii de către Ucraina a criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, unul dintre criterii referindu-se şi la drepturile minorităţilor naţionale.

„Vorbim de aderarea rapidă a Ucrainei şi a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Pentru această aderare există şi nişte principii şi în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor. Aceste principii sunt la nivel european. Şi România a respectat toate principiile necesare de aderare la Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte drepturile minorităţilor, sunt convins că România poate pune la dispoziţie întreaga legislaţie Ucrainei, fiind o bună practică această abordare în România. Relaţia inter-instituţională între mine şi domnul prim-ministru nu mai este la nivelul de a ne face promisiuni. Noi decidem împreună ce este mai bine pentru popoarele pe care le reprezentăm. A existat o şedinţă de guvern în cadrul şedinţei comune între România şi Ucraina şi decizia Guvernului a fost că pe teritoriul Ucrainei limba oficială este limba română”, a afirmat Ciolacu.

Şeful Executivului s-a referit şi la drepturile preoţilor ortodocşi din comunitatea românească din Ucraina, care au dreptul de a oficia slujbele în limba română.

„La fel de important cred că este să ne asigurăm că preoţii români ortodocşi vor oficia în continuare serviciile religioase în limba română. Libertatea religioasă este un drept fundamental, iar păstrarea identităţii religioase şi a limbii de slujire sunt principii fundamentale pentru orice societate”, a adăugat premierul.

Citeşte şi: Vâlcea: Bărbat strivit de utilajul de balotat după ce şi-a prins mâna în mecanism

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS